Sunt teorii pe care ziaristii le vantura la tot pasul, dar pe care nimeni nu le aplica. Verificarea informatiilor din trei surse e una din aceste marote ale presei. Teorie frumoasa – practica zero!
Voiam demult sa scriu despre asta, dar ezitam, de teama sa nu fiu inteles gresit. Ce vor spune cititorii, saracii? Ca ziaristii sunt neseriosi? Ca sunt ipocriti, una spun si alta fac?
De cate ori cineva da publicitatii o informatie gresita, i se da peste nas: n-ai verificat-o din trei surse! Tampenia asta e vehiculata de toata lumea, dar nimeni nu aplica procedura. Ar fi si idiot sa verifici orice informatie din trei surse diferite: n-ai mai apuca sa publici nici o stire. Ba uneori n-ai reusi sa gasesti nici doua, dar trei!
Ganditi-va putin, inainte de a da cu piatra: ce rost ar avea sa verifici din trei surse o informatie dintr-o simpla stire, cand o ai direct de la sursa? E clar ca, cel mai adesea, verificarile multiple sunt necesare doar in cazul materialelor de investigatie, cand datele nu sunt sigure, sau provin din surse anonime. In rest, vorbim ca sa ne aflam in treaba, sa ne dam in cap unii altora.
Problema ar trebui sa fie pusa corect in felul urmator: cand sursele nu pot fi dezvaluite (fiindca nu doresc sa le fie dezvaluita identitatea), fiind vorba de alegatii (practic simple afirmatii, si nu informatii – deosebire esentiala!), e neaparata nevoie ca ziaristul sa mai gaseasca inca doua surse credibile (chiar daca si acestea raman anonime). Asa se procedeaza in presa occidentala – vezi „Toti oamenii presedintelui” (cazul Watergate).
Spre exemplu, standardul New York Times pentru verificarea faptelor (nu si a declaratiilor) cere cel putin doua surse independente. Cam asa se procedeaza in toata presa din Occident. Cel mai adesea insa, e vorba de presupuse fapte – de la modul in care a decurs un simplu accident de masina (martori, politie), pana la acuzatii de fapte de coruptie la nivel inalt.
In presa romaneasca, nici vorba! Presupuneri, zvonuri, barfe sunt date publicitatii fara o minima verificare, doar pe baza faptului ca sursa e de incredere, sau pur si simplu fiindca asa crede (sau vrea sa se creada) ziaristul. In cazul jurnalistilor romani rapiti in Irak au fost numeroase astfel de situatii. S-au vehiculat atatea zvonuri – tampenii uriase, care ulterior au fost infirmate, incat ai fi fost tentat sa crezi ca toata presa a innebunit. Si nimeni nu s-a obosit sa rectifice vreo stire neconfirmata, daramite sa-si ceara scuze pentru enormitatile debitate.
