MANIFEST
Oamenii cu vederea slabă au nevoie de ochelari ca să poată vedea bine.
Fotografii au vederea atât de puternică încât au nevoie de nişte ochelari cu totul speciali ca să poată vedea lumea.
Dioptriile lor nu sunt făcute ca să vadă în exterior, ci în interior.
Dar poate că nu fotograful priveşte realitatea, ci realitatea este cea care se uită în sufletul său.
Alexandru Seres
Vernisajul expoziţiei virtuale a avut loc în 6 iunie 2007, la ora 11. Vernisaj, vorba vine, căci a constat în publicarea fotografiilor, la ora anunţată, laolaltă cu prezentarea pe care Harris Wallmen, redactor-şef al revistei Photo magazine, a avut bunăvoinţa să mi-o trimită cu o zi înainte.
De obicei vizionez serii de imagini cu aceeaşi temă. Imagini cu acelaşi subiect, aceeaşi tematică sau aceeaşi manieră de abordare. Nu a fost cazul acum. Am privit imaginile lui Alexandru Seres şi a fost ca şi când am sta la un ceai şi am povesti; despre ce a făcut anul trecut, despre Moni venind printre rame-uşi într-o cromatică perfectă, despre apartamentul din blocul de pe malul Crişului, despre arbori singuratici şi singurătate, despre oameni deştepţi şi artişti frumoşi, despre copii exuberanţi şi ireali în bucuria lor, despre durerea paroxistică a accidentelor rutiere şi, în contrast, despre liniştea incredibilă a naturii.
Cel mai mult mi-a plăcut însă povestea căţelului care înoată spre mingea din râu. Mi-a povestit cum o minge aruncată în râu a făcut multe cercuri, începând chiar din mijloc, iar apoi căţelul, în căutarea acelui mijloc, a trebuit să străbată toate acele cercuri, unul câte unul pentru a ajunge la ea. Ce nu ştia căţelul, şi numai Sheri, era că desenul lui în apă era la fel de frumos ca perfectele cercuri. Iar împreună formau viaţa, experienţele, una după cealaltă, bucuria revederii şi a întoarcerii la centru. Pentru experienţa finală e nevoie de cercuri, dar şi de linii. Mulţumesc că mi-ai amintit despre toate acestea, Sheri, mulţumesc că ai povestit cu mine!
Harris Wallmen
redactor-şef Photo magazine
Cuvânt de blogger
Fotografiile prezentate aici nu au în vedere vreo tematică anume. Le-am realizat în decursul timpului, cu aparate pentru amatori. Unele au fost făcute pentru a ilustra articole în Jurnal bihorean, altele pentru plăcerea mea. De aici talmeş-balmeşul, pe care eu îl consider potrivit pentru un vernisaj pe blog.
Mulţumesc din suflet lui Harris pentru prezentarea pe care mi-a făcut-o!
Alexandru Seres
Mingea
M-a surprins dârzenia cu care câinele s-a aruncat după minge, nepăsător la frumuseţea geometrică a cercurilor.
Marius Pop
… pe vremea când cânta la Chanson, cu Thamyras, şi avea părul lung. Între timp am chelit şi eu.
Blocul meu, iarna
Contrastul dintre copac şi rigiditatea liniilor arhitecturii urbane.
Emulaţie
O simplă găselniţă.
Seara pe uliţă
Nu e o scenă din Hitchcock… doar strada Olimpiadei, în buricul târgului, pe înserat.
La Negreni
Rar mai vezi asemenea imagini în talciocul ăla plin de kitschuri.
Deşert
Cam siropos. Şi totuşi îmi place ideea copacului uscat, în mijlocul apei.
Vaci!
Aşa exclam de fiecare dată când zăresc vaci păscând pe câmp. Cam la fel cu marinarii care, după o nesfârşită călătorie pe mare, zăresc pământul.
Pârtie!
O fotografie realizată la Hidişel, pentru un articol din Jurnal bihorean.
Natură moartă
Deşi e o imagine realizată la un accident, m-a captivat frumuseţea sa stranie. Am ales poza din alte 100 pe care le-am făcut într-o dimineaţă friguroasă, lângă Tileagd.
Blocart 3
Am o adevărată obsesie pentru blocuri şi nori. Dovadă colecţia mea de cam vreo 300 de fotografii, realizate de la fereastra apartamentului în care stau.
Mircea Toma
Nenea jurnalist-academician mi-a dat un interviu, aşa că l-am tras în chip.
Fereastra
Sigur, am umblat la poză, dar efectul cu fereastra merita mica scamatorie.
Uşa
Doar după ce am făcut fotografia am realizat perspectiva…
Vineri 13
Instantaneu surprins la un accident, într-o zi cu ghinion.
Peisaj
Pur… şi simplu…
Rog vizitatorii expoziţiei mele virtuale să-şi scrie impresiile în “albumul” de mai jos.
