Alexandru Seres

Nu mă pot abţine să nu mai bloguiesc un pic despre festivalul de jazz de la Gărâna. M-am dus acolo strict pentru Garbarek - şi a meritat din plin. Dar nici surpriza numită Scott Henderson n-a fost de lepădat…

Read the rest of this entry »

Vineri 13. O seară de iulie absolut incredibilă pentru publicul care a venit la Gărâna să-l asculte pe Jan Garbarek. Până şi vremea s-a abţinut de la capricii, fiind probabil pentru prima oară că festivalul internaţional de jazz s-a desfăşurat sub un cer înstelat, fără un nor.

Când am ajuns în preajma Music Ranch-ului, Poiana Lupului răsuna deja de inconfundabilul sunet al saxofonului muzicianului norvegian, care făcea probe de sunet pe scenă.

Jan Garbarek şi saxofonul lui fermecat (Foto: Mianda Mladin - Timpul)

Apoi, chiar în timp ce aşteptam să se deschidă porţile, Garbarek a trecut pe lângă noi, cu saxofonul în mână – o apariţie de-a dreptul fantastică, descinsă parcă dintr-o saga nordică, cu elfi şi zâne ale zăpezilor. O legendă în vârstă de 60 de ani, cu plete ninse, sobru şi calm, în a cărui privire se oglindeşte spuma fiordurilor.

Alexandru Andrieş, cu un blid de gulaş… (Foto: Al. Seres)

Concertul a început cu o oră întârziere, aşteptarea făcând să crească tensiunea. În public, nelipsitul Alexandru Andrieş, mâncând gulaş.

Cătălin Ştefănescu, sută la sută (Foto: Al. Seres)

Ceva mai încolo, garantat 100%, Cătălin Ştefănescu, lipăind şi el de zor din castronel. Şi, desigur, plimbându-se ţanţoş, Berti Barbera, care cântase cu o seară înainte.

Berti Barbera, gură-cască prin mulţime (Foto: Al. Seres)

A fost unica seară din cele patru ale festivalului care a avut un singur punct în program. Nici nu putea fi altfel. Şi a fost suficient pentru cei peste 7000 de spectatori, care pentru un mizilic de doar 30 de lei au avut prilejul să-l asculte pe unul dintre cei mai mari muzicieni de jazz ai lumii.

Florian Lungu, prezentatorul festivalului şi Marius Giura, organizatorul (Foto: Al. Seres)

N-am idee cum de l-a convins Eberhard Weber pe Garbarek – dacă e să-l credem pe Marius Giura, organizatorul festivalului - să vină taman la Gărâna. Din păcate, tocmai Weber a fost cel care a lipsit, fiind grav bolnav.

Pe scena festivalului, Jan Garbarek Quartet (Foto: Al. Seres)

Legendarul saxofonist norvegian, care a împlinit de curând 60 de ani, a venit la poalele Semenicului împreună cu brazilianul Yuri Daniel la bas, Manu Katche la baterie şi Rainer Bruninghaus la pian.

Senzaţionalul Manu Katche (Foto: Mianda Mladin - Timpul)

Din prima clipă, saxofonul fermecat al lui Garbarek ne-a subjugat, transportându-ne într-o altă lume. Nu mai eram la Gărâna, ascultând jazz şi bând vin fiert în miros de grătare, ci pe un tărâm de vis, un fantasy land creat din sonorităţi new age, în care se învârteau, ca într-un maelstrom, cântece de niebelungi şi ritmuri maramureşene.

În maelstrom-ul de sunete al lui Jan Garbarek (Foto: Mianda Mladin - Timpul)

Timp de două ore, aproape că n-am simţit frigul pătrunzător al Gărânei. Ne-am lăsat vrăjiţi de magicianul norvegian, sub lumina blândă a stelelor, nevenindu-ne să credem că sunetul de cristal al saxofonului lui Garbarek a răsunat peste văile Gărânei. Îl mai aud şi acum, ca un ecou pierdut între munţii Semenicului. Şi probabil că va mai răsuna mult timp de acum înainte, de câte ori vom trece pe aici.

Chiar dacă nu se compară ca mărime, în propria ierarhie nostalgic-personală, cu Al DiMeola (ah, Satu Mare!), Jan Garbarek mi-a gâdilat suficient sufletul ca să mă duc să-l văd la Festivalul de Jazz de la Gărâna. Fix pe 13 iulie (şi pe deasupra vineri), cu cei 60 de ani ai săi în spinare, norvegianul va urca pe Semenic, tocmai la ţarcul muzical de la Gărâna, spre a cânta împreună cu Eberhard Weber (ah-ah), Manu Katche (oh-oh) şi Rainer Bruninghaus (?-!). Mai spre duminică, îl prindem şi pe Scott Henderson din State. Numai să nu plouă (prea tare), că-n rest avem cojoc pentru frig (nişte whisky, vodcă, ţuică - numai să aibă destule grade compensatorii).
.

.

Lulu Cremeneanu, neobosit colecţionar de bancuri, lansează în premieră mondială cel mai nou superbanc, creaţie proprie, tocmai pe blogul meu.
Întrebare: Care e culmea zgârceniei?
Răspuns: Să dai bip pe skype!
Ceea ce urmează, nu e de glumă… Un text care ar trebui să dea de gândit la toţi cei care postează comentarii pe net, folosindu-se de el de parcă ar fi WC public! Îl găzduiesc aici, pentru că dacă l-aş publica pe bihon, ar sări toţi imbecilii pe el.

Dragă Bihon,

Cred că le permiţi o libertate de expresie prea mare cititorilor tăi! De când ne luăm perfuzia cu ştiri de pe internet, cititorii pot să-şi scrie părerile în câteva secunde de la postarea articolului pe site. Fără teama de a fi perceput ca un nostalgic al cenzurii, sunt de părere că nu toate mesajele merită să ajungă în spaţiul public. E atât de multă otravă în unele, atât de multă răutate, prostie şi vulgaritate în altele, încât am renunţat de mult să le mai citesc.

A nu citi ceea ce nu-ţi place pare cea mai înţeleaptă şi la îndemână soluţie. Dar nu pot să nu mă gândesc la cei care citesc mesajele acelea şi la efectele pe care le pot avea asupra lor. Suntem un neam bolnav, măcinat de intoleranţă, rasism, discriminare, prejudecăţi şi alte boli. Nu avem nevoie de stimulente pentru a ne scoate la iveală toate baiurile. Nu aşa o să ne facem bine. Dacă îl iubeşti pe omul suferind, nu-i dai să mănânce ceea ce îi face rău. Dragă Bihon, dacă îţi pasă de cititorii tăi şi de societatea pe care o formează, nu îi instiga indirect la toate bolile de mai sus!

Ce s-ar întâmpla dacă fiecare om pe stradă ar avea un microfon şi o boxă în care să-şi urle fără discernământ toate problemele, nemulţumirile, frustrările şi părerile? Nici nu cutez să mă gândesc la efect. Dar pot să-l anticipez într-o oarecare măsură analizând mesajele postate de cititori pe www.bihon.ro şi răspunsurile la ele. Un război purtat în mediul virtual poate fi chiar mai devastator decât unul clasic. De ce? Pentru că oamenii nu mor, ci doar se degradează constant şi ireversibil, transmitându-şi genetic mai departe toate „calităţile”.

Libertatea de expresie în spaţiul public devine periculoasă atunci când nu se respectă regulile. Dacă redactorii tăi respectă nişte reguli deontologice, trebuie ca şi cititorii feedback-işti să respecte câteva reguli. În primul rând regula bunului simţ şi să nu fie vulgari. Apoi să nu se lege de persoana care scrie ci doar de ce anume se scrie. Să aducă contra-argumente. Să nu instige la ură. Şi, mai ales, să semneze cu numele real. Aşa se poate naşte o polemică sănătoasă şi nobilă.

Problema mesajelor postate de cititori nu e numai problema ta, ci a întregii prese româneşti cu apariţie pe internet. Cine deţine informaţia, deţine puterea. E marea mândrie a jurnaliştilor. Dar, aşa cum zice un slogan publicitar al unei firme, „Power is nothing without control”.

Lucian Cremeneanu

Jurnal de Oradea-blogging is trendy a postat albumele vechi ale lui Ciuraru: Valabil (96), Viaţa-i o durere (97) si Strictu necesar (99). Clic aici pentru download.

.