Archive for February, 2008
NO(TAR) COMMENT

Opiniomanii
Cine mai citeşte comentarii în ziua de azi? Eu tot mai puţin. Şi sunt sigur că 90% dintre cititorii de ziare nu le bagă în seamă. Au dreptate. Nu ştiu ca vreun comentariu de gazetă să fi clintit vreodată ceva din mersul lumii. Cu toate acestea, se scriu comentarii în draci. Unele superbe. Altele imbecile de tot. Tot un drac. Lumea merge înainte.
Totuşi avem nevoie de aceste texte, la prima vedere tot mai inutile. Ele fac parte din exercitarea dreptului la liberă exprimare. Şi, până la urmă, nu numărul (celor care le citesc) contează. Ci calitatea lor.
În Jurnal bihorean sunt patru rubrici de opinii, cu caracter permanent. M-am străduit să aleg drept colaboratori la aceste rubrici persoane care nu doar au ceva de spus, încercând să judece cu capul lor, dar ştiu şi cum să spună. Oameni cu stil, care au ştiinţa expresivităţii. Sunt patru, în prezent: Florin Ardelean, Miron Beteg, Dan-Liviu Boeriu şi Adrian Gagiu. Au vârste, ocupaţii şi preocupări diferite. Fiecare cu opţiunile, partis-pris-urile şi idiosincraziile lui. Deseori nu sunt de acord cu cele scrise de ei, dar le respect părerile. Uneori nu e uşor deloc. Dar îmi calc pe inimă şi le public. S-a întâmplat (rar, e drept) să şi refuz câte unul de la publicare (săriseră calul rău de tot!). Asta e. Mai fac şi cenzură - dar nu intervin în textele aprobate spre publicare, sub nicio formă. Fiecare se face de râs după cum crede de cuviinţă.
Scriu toate acestea pentru că, de câteva zile, un nou proiect prinde contur: publicarea rubricilor de comentarii din Jurnal bihorean în blogosferă. Mai precis, pe platforma Romblog, asociată portalului Bihor Online. Pentru început, au căpătat bloguri Miron Beteg şi Dan-Liviu Boeriu, doi dintre cei mai pertinenţi analişti-comentatori bihoreni. Lor li se alătură Gabriel Burllău, care, deşi scrie cronică muzicală, are rolul lui în acest peisaj. Va urma Adrian Gagiu. În cazul lui Florin Ardelean, mă mai gândesc - el are un dinte împotriva blogurilor!
Sigur că nu e vorba de bloguri adevărate, de jurnale electronice în adevăratul sens al cuvântului. Rubricile din Jurnal, “Cu bocancii prin caviar” (Miron Beteg) şi ”Cu cărţile pe faţă” (Dan-Liviu Boeriu), sunt pur şi simplu postate pe Internet. Dar cei care au renunţat să mai citească ziare, informându-se strict de pe Internet, au astfel la dispoziţie şi comentariile din Jurnal bihorean. Nu-mi imaginez să fie prea mulţi. Dar cât de puţini ar fi, tot merită. Numărul nu a fost vreodată un criteriu al valorii.
Iar pentru cei care doresc să afle noutăţi din blogosferă, îi invit să viziteze Blogreview - revista blogosferei, realizată tot de noi.
Gabi dă muzica cea mai tare
Gabi Burllău este unul dintre cei mai avizaţi comentatori muzicali orădeni, care ţine de ani întregi rubrica AUDIO din Jurnal bihorean. În fiecare sâmbătă, Gabi scrie despre unul dintre albumele ascultate - de regulă noutăţi, dar şi albume mai vechi, care i-au atras atenţia. Acum Gabi are şi blog, Dă muzica mai tare!, unde sunt postate cronicile sale din J.b.