Ţarcul presei
Prima oară când am auzit de propunerea de a se înfiinţa un Parc al Presei în Oradea am crezut că halucinez. Oare la ce s-or fi gândit iniţiatorii? Când ieşim la pensie, să avem unde juca şah? Sau cei mai tineri, învăţăcei în ale scrisului jurnalistic, să aibă unde se juca cu… găletuşele în nisip? Mai ştii, poate ne fac şi o statuie acolo.
Avem nevoie de mai multe parcuri în Oradea. Dar de ce tocmai un Parc al Presei? De ce nu Parcul Avocaţilor? Sau al Taximetriştilor? Parcul Brătianu se numea pe vremea defunctului regim Muncitorilor. Revenim la denumiri cu iz comunistoid? Poate ne fac şi o Casă a Presei.
Până la urmă, problema e alta. Cineva (nu spui cine, că e vărgată şi luceşte) a avut magnifica idee de a-şi atrage simpatia ziariştilor de partea sa. Căci vine campania electorală. Aşa că a inventat idioţenia cu parcul.
Până aici, nici n-ar fi fost vreo tragedie. Doar că manipularea a funcţionat. Atât de bine, încât aproape că nu trecea săptămână fără ca presa bihoreană să publice câte un articol pe tema parcului, încolonându-se, chiar şi fără să vrea, în dosul ideii.
Şi aici vine cireaşa de pe tort: acel cineva a mers mai departe, pretinzând că patru ziarişti ar susţine înfiinţarea parcului. O minciună crasă: ziariştii în cauză doar au însoţit-o la depunerea unui document oficial, exclusiv pentru a relata despre gest.
Să fie limpede: Jurnal bihorean se opune atât înregimentării presei sub stindardul “luptătorilor” pentru un mediu mai curat, cât şi denumirii de “Parcul Presei”. Nu de alta, dar în ţarc am trăit destul.