Jurnal bihorean adoptă politica struţului
După trei zile de tăcere vinovată, timp în care tot oraşul a vorbit şi a scris despre demisia mea de la Inform Media, foştii mei colegi de la Jurnal bihorean şi-au luat inima în dinţi şi au scris vineri şi ei - dar nici de data asta în ziar, ci pe Oradea_blog, sub numele colectiv jurnalbihorean. Articolul e intitulat “Demisia lui Seres: cine e de vină?“, în care se relatează despre condiţiile în care mi-am dat demisia, fără însă să se lămurească motivele. Lăudabil e faptul că autorul colectiv anonim dă linkuri la o mulţime de articole apărute pe portalurile de ştiri şi pe bloguri pe tema asta.
Faptul că Jurnal bihorean nu a suflat nici măcar o vorbă despre schimbarea conducerii ziarului, în condiţiile în care Inform Media practică o transparenţă maximă în privinţa deciziilor editoriale (orice modificare în conducerea ziarelor IM a fost până acum anunţată - vezi Adevărul de Arad, Cuvântul liber-Deva, Timpul-Reşiţa), indică o schimbare radicală în politica editorială a ziarului. Din păcate, e vorba de politica struţului, la care foştii mei colegi sunt constrânşi să adere. Noroc că există Internetul, unde cenzura e mai greu de aplicat.
Suntem o natiune de struti, imaginea cred spune tot:
http://designerul.blogspot.com/2008/03/tara-lui-strutz-voda.html
designerul
22 Mar 08 at 10:14 am
[...] prin bloguri… doar la ziarul unde a lucrat nu - un ziar patronat de oameni care au adoptat politica strutului, capul in nisip si “nu stim nimic” (2). Ma refer la demisia lui Alexandru [...]
Noutati cu si de la Sheri | Jurnal de Oradea - Mintea Ardealului
24 Mar 08 at 9:21 am