Alexandru Seres

Cu riscul de a fi acuzat că am făcut o fixaţie (nu am fixuri, relax! ), revin asupra celui mai discutat subiect al săptămânii trecute - at least online: demisia mea de la Jurnal bihorean.

Şi o fac doar pentru că mă bat prietenii (şi duşmanii ) la cap: Şeri, dar de ce naiba ai demisionat?!

Chiar aşa, de ce am demisionat, după patru ani de chin în funcţie, timp în care mi-am stors nervii (degeaba), pe un salariu (mic, mare - nu contează) care nu e altceva decât un venit fix din care să trăiesc de la o lună la alta? De ce am lăsat o funcţie care îmi asigura notorietate într-un oraş pe care îl consider doar un sat de câmpie, anost şi prăfuit, din care au fugit toţi orăşenii, toţi oamenii cu un dram de minte, locul lor fiind luat de ţărani inculţi, agresivi şi bădărani? De ce am părăsit un ziar în care am investit timp de peste 10 ani pasiune şi energie şi care nu e, până la urmă, decât o biată fiţuică provincială, o bucată de hârtie care trăieşte doar o zi?

Aşadar, de ce mi-am dat demisia? 

Pentru că(ci):

1. Mi s-a cerut - şi am depus-o. Nu poţi să rămâi într-un loc unde nu te vrea ŞEFUL.

2. Nu mă cramponez de funcţie. Chiar nu mă interesează! (nu mă interesează nici că nu mă credeţi)

3. Dacă mă împotriveam, îmi făceam rău mie însumi - dar şi colegilor, ca şi ziarului (de care chiar îmi pasă).

Sigur că o să mă acuzaţi că v-am lăsat cu buzele umflate, nespunându-vă motivul demisiei (pentru căpoşi, al demiterii). Şi o să spuneţi că nu sunt sincer, pentru că orice om normal s-ar fi răzbunat pe cei care s-au purtat în halul ăsta cu el: ar fi făcut dezvăluiri incendiare, împroşcând cu noroi în foştii lui şefi, în colegi etc.

Puneţi-vă pofta în cui: nu e vorba de vreun secret inavuabil, nici de dedesubturi vinovate. Nu e niciun mister, motivul fiind mai la vedere decât scrisoarea ascunsă din povestirea lui E. A. Poe. Nu vi-l spun, pentru că oricum nu m-aţi crede. Aşa că vă las să credeţi ce vreţi.

Şi o precizare: nu am regrete, nu simt nevoia să mă răzbun şi, în general, nu mă uit înapoi. Mă uit doar înainte, ştiind exact ce voi face în viitor. Iar viitorul este online.