Cunoscutul critic şi teoretician literar, poetul şi prozatorul Marin Mincu este oaspetele „Saloanelor literare ale revistei Familia”, care vor avea loc marţi, 1 aprilie, ora 17, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”.
Va fi lansată o excepţională „Panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea”, încununarea unor lungi şi laborioase meditaţii ale criticului asupra fenomenului liric românesc modern, într-o antologie de peste 1.100 pagini, cuprinzând cele mai frumoase creaţii ale poeziei româneşti de la Alexandru Macedonski, trecând prin clasicii modernităţii noastre – Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu, Voiculescu – , prin marii poeţi postbelici, până la poeţii importanţi ai zilelor noastre, fiecare poet beneficiind şi de o prezentare critică profesionistă.
Este o carte-tezaur, o adevărată bibliotecă a poeziei româneşti ce n-ar trebui să lipsească din bibliotecile noastre, inclusiv din cele ale şcolilor şi facultăţilor umaniste. Autorul va vorbi despre realizarea sa monumentală şi va acorda autografe.
Cartea costă 100 de lei.
O lansare a „Panoramei” va avea loc şi miercuri, 2 aprilie, ora 10, la Facultatea de Litere a Universităţii Oradea.
Informaţii oferite de Ioan Moldovan, redactor-şef al revistei Familia.
