Capitala şi păducelul
GUEST POST
Florin Ardelean scrie despre summit-ul NATO care începe la Bucureşti în 2 aprilie.
Florin Ardelean
florin.ardelean@tvs.ro
Farmecul discret al provinciei… A-ţi trăi insignifianţa într-o urbe în care singurele evenimente frisonante sunt trecerea fără incidente de stradă la ora de vară, înflorirea ramurilor de păducel prin tufele din Podgoria şi votul căzut la datorie, pentru schimbarea in corpore a vajnicilor directori din Primărie. Plictis şi melancolie. Nici un muşchi nu tresare, nici un gând nu palpită. După trei zile de primăvară, astăzi (duminică), orădenii vor ieşi, sunt convins, la iarbă verde, după o lungă hibernare cenuşie. Fleicile vor sfârâi, ceaunele vor bolborosi, hormonii vor benchetui, celebrând campestru acest debut pentru „o pictură parfumată cu vibrări de violet”.
Dar în timp ce noi bacoviem, pe Dâmboviţa se petrec fapte glorioase, demne de pus în panoplia unei naţiuni cu instinct de colecţionar – istoria noastră este un mănunchi de eşecuri, când şi când întrerupte de erezii morale de-o clipă. Cuvântul magic este summit. Tot un termen împrumutat, dar spre deosebire de „mişmaş”, nu provine din turca veche, ci din engleza de New York. Ne-am ajuns - Bucureştiul este capitala lumii! Lucrul acesta, cu totul nefiresc şi, în bună măsură, caraghios îmi aduce în minte o replică pe care, se zice, Petre Ţuţea ar fi rostit-o în faţa şefului diplomaţiei lui Hitler, Joachim von Ribbentrop, în momentul în care, la Viena, a fost cedat Ardealul de Nord, în august, 1940: „Excelenţă, cum aţi putut face o asemenea nedreptate, câtă vreme Ardealul este centrul universului?”. „Cum să fie centrul universului?”, a întrebat, consternat, cel ce a semnat pactul cu Molotov – „Pentru că nu cunosc un altul”…, i-a replicat înţeleptul de cafenea, de mai târziu. Ei bine, peste aproape 70 de ani, iată, la Bucureşti nu-şi dau întâlnire doar craii de Curtea Veche şi zarzavagiii de Bragadiru, ci chiar Atlaşii post-moderni ai lumii. Cum ar spune cineva, toate „cadavrele opulente” ale Occidentului au purces spre Levantul în care, odinioară, sultanii de la ’Stambul îşi trimiteau fioroşii călăi pentru a-l sugruma pe vodă cel indolent şi intrigant. Acum, culoarul unic este pentru delegaţiile tuturor statelor care fac parte din Organizaţia Nord-Atlantică, spre frustrarea miticilor, ajunşi un fel de intruşi, fire de praf în ochii celor clarvăzători. Toată Capitala a fost zdruncinată, bunul mers al lucrurilor sau mai bine zis prostul mers al lucrurilor a fost deranjat, s-a făcut chiar şi curăţenie, s-a asfaltat, jandarmi şi poliţişti din toată ţara au afluit spre Palatul Parlamentului. Cerşetorii şi prostituatele au intrat în şomaj tehnic, iar politicienii autohtoni vor trebui, pentru trei zile, să pară responsabili. Toată ţara vibrează, într-o aşteptare crispată. Vin în vizită neamurile cu ştaif şi nu se cuvine să le întâmpinăm cu rufele murdare pe aeroport. Avem timp de păruieli memorabile, după ce pleacă, doar n-au intrat zilele în sac, iar anul de graţie 2008 va sta în două rânduri de alegeri cu poalele-n cap.
E greu, este chiar extenuant să pari ceea ce nu eşti şi nu vei ajunge vreodată. Timp de trei zile, Bucureştiul va fi cel mai important loc de pe planetă. Straniu cadou pentru un valet pur-sânge. În ceea ce mă priveşte, admir păducelul înflorit prin tufele din Podgoria şi constat, demn, succesul irefutabil al trecerii la ora de vară. Imnul, vă rog!
*
Citeşte articolele lui Florin Ardelean pe blogul său: Insectar