Alexandru Seres

FORTES FORTUNA ADJUVAT. Cultură jurnalistică şi jurnalism cultural

Ferdinand sau Sfântul Ladislau?

with one comment

 OPINIA LUI SERES opinia-lui-seres.jpg

Continuă agitaţia în jurul denumirilor bilingve în Oradea. Cea mai recentă propunere a UDMR este ca podul Ferdinand din centrul oraşului să fie numit „Sfântul Ladislau”, după ce aceeaşi denumire a fost susţinută de Biro Rozalia şi pentru Piaţa Unirii.

Câtă justeţe este în această cerere? Deşi sunt îndreptăţiţi prin lege să beneficieze de denumiri bilingve, etnicii maghiari reprezintă totuşi mai puţin de 30% din populaţia Oradiei. Să ceri ca piaţa centrală şi principalul pod peste Crişul Repede să poarte numele unui rege maghiar e o pretenţie care nu se susţine. Mai mult, ea ar leza sensibilitatea naţională a locuitorilor de etnie română.

Maghiarii au desigur tot dreptul să ceară denumiri bilingve ale străzilor şi instituţiilor, conform legii, precum şi hotărârilor Consiliului Local. Este de asemenea normal ca unele străzi să poarte numele personalităţilor istorice sau culturale  maghiare. Nu putem nega nici istoria Oradiei, legată timp îndelungat de destinul statului ungar, şi nici realităţile culturale ale oraşului, pe care şi-au pus amprenta personalităţi ca Ady Endre.

Dar nici nu e admisibil ca, prin pretenţii exagerate, să provocăm disensiuni de natură etnică. Raţiunea şi bunul-simţ ar trebui să fie principalele criterii şi în acest domeniu, nu raţiuni de ordin evident politic, amplificate de apropierea alegerilor locale. 

*

Citeşte toate articolele lui Alexandru Seres pe blogul  OPINIA LUI SERES

Written by Alexandru Seres

April 2nd, 2008 at 3:42 pm

Posted in OPINIA LUI SERES

Tagged with , ,

One Response to 'Ferdinand sau Sfântul Ladislau?'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Ferdinand sau Sfântul Ladislau?'.

  1. ratiunea, bunul-simt si…simtul masurii

    lucidu

    2 Apr 08 at 4:54 pm

Leave a Reply