Manualul pietonului melancolic

Între şoferi şi pietoni se poartă un război fără sfârşit. În calitate de “participanţi la trafic” (ce mult îmi plac expresiile poliţieneşti!), părţile se hărţuiesc reciproc, într-un serial de animaţie ale cărui episoade ar fi uneori amuzante, dacă n-ar avea consecinţe dintre cele mai grave.

Mă situez în tabăra celor din faţa volanului, dar nu sunt atât de obtuz încât să nu le dau dreptate şi pietonilor, când, săracii de ei, condamnaţi să circule per pedes, se confruntă cu ambuteiaje pe trotuar (cauzate de maşinile parcate abuziv), sau nu pot folosi trecerea de pietoni, fiindcă nesimţiţii de şoferi consideră că au dreptul să-şi lase maşina oriunde (sub pretextul lipsei acute de locuri de parcare), ori se trezesc acroşaţi (în cel mai bun caz) de oglinda retrovizoare a câte unui bolid prea grăbit pentru a acorda prioritate în intersecţii.

Dar, în acelaşi timp, nu mă pot împiedica să nu mă înfurii când pietonul are impresia că, trecător pe zebră (şi prin viaţă), are toate drepturile scrise şi nescrise din lume. Adică:

  • când pune piciorul pe zebră, nu are absolut nicio obligaţie, nefiind treaba lui să se asigure (adică să se uite dacă nu cumva vreun idiot de şofer se află la distanţa de doi centimetri faţă de linia mediană a profilului său) 
  • poate traversa agale, melancolic, ori eventual privind norii, indiferent la coada de maşini oprită la trecerea de pietoni
  • sau dimpotrivă, poate trece în fugă pe zebră, fără să se asigure, părând convins că maşinile sunt dotate cu dispozitive de frânare imbatabile, capabile să oprească-n loc, instantaneu, orice tip de vehicul aflat în mişcare, indiferent de viteză
  • odată ce a pus piciorul pe zebră, nimeni şi nimic nu îl poate determina să facă un pas înapoi, dreptul său de a traversa prevalând în faţa pericolului (real şi de neînlăturat) de a ajunge direct în spital sau chiar la cimitir
  • dacă are sub 18 ani, e de genul feminin şi arată sexy, nu există şofer pe lumea asta care să nu-i dea prioritate, indiferent de regulamentul rutier, legile fizicii şi preferinţele în materie (blondă, brunetă, roşcată) ale bărbatului aflat la volan.

Aş mai enumera câteva situaţii-tip, dar prefer să închei acest excurs rutier, anexând, spre ştiinţa pietonului melancolic sau intempestiv, “ghidul pietonului” pe care IPJ Bihor îl pune aproape zilnic la dispoziţa ziariştilor, pe buletinul său informativ, dar pe care niciun ziar nu-l publică, documentul neconţinând nimic senzaţional.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE ADRESATE PIETONILOR

Vă reamintim câteva recomandări de care trebuie să ţineţi cont atunci când vă aflaţi în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă: 

  • Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;
  • Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
  • Respectaţi culorile semaforului electric;
  • Circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public;
  • Circulaţi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci;
  • Sunt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice!

Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

This entry was posted in Hyde Park. Bookmark the permalink.

3 Responses to Manualul pietonului melancolic

  1. Cristi says:

    Ar mai fi de amintit caderea in meditatie sau orbirea temporara a unor(multi) soferi care se apropie de zebra si trec, in timp ce pietonul model sta si asteapta…..cuminte….degeaba…

  2. @Cristi: Ai dreptate, insa aspectul sesizat de tine e din alt capitol, care face parte din “Manualul şoferului ţăcănit”, in pregatire la editura ALERES :) Eu m-am referit aici strict la pietoni – ai rabdare, vin si soferii la rand!

  3. anaAyana says:

    De asta femeile care sunt la volan nu mă lasă să trec? :)