Bolojan acuză: “Zeci de miliarde furate din buzunarul orădeanului”!
Ilie Bolojan a cerut azi imperativ sistarea imediată a lucrărilor de “amenajare peisagistică”, desfăşurate de Primăria Oradea în parcurile oraşului, acuzând municipalitatea de “furt din banul public”.
În conferinţa de presă de azi dimineaţă, Bolojan a afirmat că lucrările angajate de primărie la o valoare totală de 56 miliarde de lei vechi sunt mai mari de cel puţin trei-patru ori decât preţurile pieţei, aceasta însemnând aproximativ 40 de miliarde în plus.
Candidatul la funcţia de primar al Oradiei a cerut principalului său adversar, Mihai Groza, să denunţe contractele încheiate şi să facă publice toate documentele privind aceste lucrări. “Cer primarului, în caz că şi-a amenajat gazon acasă la el, să spună cu cât - ca să vadă orădenii dacă are acelaşi cântar şi acasă, şi la serviciu”, a spus Bolojan, făcând referire la preţurile exorbitante ale materialelor folosite pentru lucrările de amenajare ale parcurilor orădene.
“Ori sunt hoţi, ori sunt proşti!”
Fostul prefect a prezentat în faţa presei documentele care dovedeau spusele sale, cu preţurile materialelor folosite şi costurile privind manopera. Întrebat cum îşi explică preţurile strigătoare la cer acceptate de Primărie, Bolojan a dat un singur răspuns: “Ori sunt hoţi, ori sunt proşti!”.
El a dezvăluit faptul că a verificat aceste preţuri la furnizori şi că diferenţele dintre preţul practicat de aceştia şi cel cerut primăriei de firmele care au contractat lucrările de amenajare este, în medie, de trei-patru ori mai mare. “Este obligaţia mea să denunţ aceste lucruri, nu pot sta pasiv la ce se întâmplă”, a spus Bolojan, adăugând: ”Gaşca din Primărie se comportă după principiul după noi potopul.”
“Vom sesiza Parchetul!”
Ilie Bolojan a furnizat presei cifrele şi documentele care stau la baza demersului său.
Spre exemplu, sămânţa de iarbă a fost vândută primăriei la preţul de 3,57 RON pe metru pătrat, în condiţiile în care aceeaşi firmă cumpără sămânţa la preţul de furnizor de 0,48 RON/mp. Aceasta înseamnă că primăria cumpără sămânţa la un preţ de peste 7 ori mai mare decât cel al pieţei. Se adaugă manopera, care dublează preţurile. În total, doar pentru achiziţionarea seminţei de iarbă pentru parcul 1 Decembrie s-au cheltuit 1,4 miliarde lei vechi.
Un alt exemplu este cel al gazonului rulou, folosit în majoritatea amenajărilor făcute de Primăria Oradea. Preţul plătit de edili este de peste trei ori mai mare decât cel al pieţei - 3 euro mp. Pentru părculeţul de la Muzeul Ady Endre s-a plătit pentru gazon peste 1,1 miliarde lei.
În Parcul 1 Decembrie a fost plantat un brad argintiu, care a costat peste 200 milioane lei vechi, fără manoperă. Practic, preţul pieţei este de aproximativ 3-4 milioane lei…
Întrebat de presă ce va face dacă lucrările nu vor fi sistate, Ilie Bolojan a răspuns: ”Dacă Mihai Groza nu va opri lucrările, vom sesiza Parchetul! Dacă primarul mai are o urmă de decenţă, le va opri.”
La întrebarea unui ziarist dacă ştia că azi este ziua lui Mihai Groza (care a împlinit 50 de ani), Ilie Bolojan a spus că nu. I-a urat primarului “la mulţi ani”, precizând totodată că “una este omul, alta este primarul”.

Lucrările continuă în ritm alert
Aseară, la ora 19, în Piaţa Unirii lucrările la aşa-zisul parc “art nouveau” continuau în forţă, deşi era vineri, zi îndeobşte scurtă. Muncitorii desfăşuraseră gazonul rulou, trecând acum cu tăvălugul peste el, pentru a-l tasa. Arborii de tuia, tăiaţi în ziua de 1 Mai, au fost înlocuiţi cu buxuşi, urmând să mai fie sădite lalele în jurul lor. Doar amenajarea părculeţului din faţa Bisericii cu Lună a costat municipalitatea aproximativ 10 miliarde de lei.
Ilie Bolojan a dezvăluit la conferinţa de presă de sâmbătă dimineaţă că “cei care au câştigat licitaţia din Piaţa Unirii spun că au făcut foraje pentru apă - dar de fapt s-au legat la reţeaua de apă existentă”.
FOTO: Al. Seres
DOWNLOAD >> pnl-comunicat * lucrari-reamenajare



Aici cred ca are dreptate D-l Bolojan.
academicianuNae
11 May 08 at 1:30 pm