La blogmeet cu Bolojan

Bloggerii orădeni au fost nevoiţi să-şi pună pofta-n cui. Nu a venit Super Bolo la întâlnirea de la Time Out. Ci un ins absolut normal, uşor fâstâcit, ca un blogger începător, prinzând curaj ceva mai târziu, când a văzut că şi noi, ăştialalţi, eram la fel de fâstâciţi ca el. No, dară curiozitatea era mai mare ca omu, aşa că treptat atmosfera s-a încălzit…

Întâlnire informală, cu multe întrebări şi răspunsuri, de peste două ore. Nu vă spun ce-am discutat, că e strict secret. Un lucru e sigur: dacă Bolojan va fi ales primar, bloggerii orădeni vor prelua conducerea oraşului - cel puţin cei 20 care s-au înscris pe lista de directori din primărie: Lilişor, Orădeanul, Alex, Mădălin, Andrei M., Andrei F., DanielAdi, Darius, Alin, Radu, Iana, Ştefan, Marcel, Ovidiu, Sebi, Marius, Mircea şi Marcel. Şi eu, bineînţeles.

Noi, ăştia, vom deveni dictatorii Oradiei – cu Ilie Super-Dictatorul în frunte, desigur. Ni se va spune ”bloggerii pedeapsă”, noua gaşcă din Primărie :)

Să nu fiu totuşi rău: ne-am înţeles cu Ilie că, după ce va prelua cârma Oradiei, noi, bloggerii, vom promova din răsputeri imaginea oraşului. Numai să avem ce, după ce va dispărea totul din jurul nostru. Adică mizeria, gunoaiele, faţadele nerenovate din centru, cerşetorii, câinii vagabonzi, gropile, aglomeraţia din trafic, gaşca din Primărie şi încă vreo 15-20 de chestii, cărora habarniştii îi zic Oradea.

 

FOTO: Al. Seres

 

This entry was posted in Ştiri de actualitate. Bookmark the permalink.

11 Responses to La blogmeet cu Bolojan

  1. Cristi says:

    Si eu vreau sa fiu dictator. Stiu sa scriu dupa dictare…Ma primeste oare si pi mini?

  2. Pingback: Intalnirea bloggerilor cu Ilie Bolojan | Jurnal de Oradea - Mintea Ardealului

  3. Pingback: Bolojan şi bloggerii « La Rotundu

  4. Pingback: Intalnire cu Ilie Bolojan » Madalin Vlad - Blogul

  5. Pingback: dev’s silent room » Blog Archive » Un om … pentru Oradea …

  6. dariust says:

    [...]ieri după-masă bloggerii orădeni şi-au dat întâlnire cu domnul Ilie Bolojan, candidatul PNL la primaria oraşului[...]

  7. Pingback:   Oradea va fi şi ea pe drumul cel bun by Cel mai tare din parcare

  8. petrisorsocol says:

    macar bine ca a iesit ceva cu folos ;)

  9. Pingback: Alex TG - “There’s something wrong with the world today…” » Blog Archive » Întâlnirea cu Bolojan

  10. Pingback: z m o l b l o g » B de la Bolojan si Bloggerii

  11. Pingback: Ilie Bolojan, dictator şi terminator « ALEXANDRU SERES - blog de jurnalist