Alexandru Seres

GUEST POST. Scoţându-şi capul din jurnalul fericirii (prietenii ştiu de ce), Dan plantează minereşte o bâtă gingaşă în capul unei gazete locale. Cu motiv, of course.

Dan-Liviu Boeriu

dan.boeriu@gmail.com

Am considerat justificate criticile celor care spuneau că, de regulă, campania electorală începe mult mai repede decât îi permite calendarul oficial. Tot românul e liber-schimbist, analist politic ad-hoc, nemulţumit euforic sau gracil lăudător al puterii. De ce ar face altfel membrii partidelor politice ori presa de la picioarele lor? E firesc ca într-un an efervescent, în care urile politice devin viscerale iar alianţele se nasc cu forcepsul, să nu aşteptăm calmul necesar pre-deliberării electorale. Nu toţi, însă, am adoptat în faţa urnelor grimasa metafizică şi ipocrită a la Octavian Bot. Există şi alegători indecişi până în ultimul moment (mă număr printre ei), care în faţa buletinului de vot se simt ca la târgul de vite, unde ai de ales între o capră chioară şi o găină care nu face ouă.

N-aş fi crezut, în schimb, că şi etapa post-electorală poate livra atât de multe mostre de rea-credinţă, prostie şi frustrare. Victoria lui Ilie Bolojan a fost, atât cât se cuvine, umbrită de împroşcarea cu căcat contrafăcut de către fiţuicile ale căror patroni se găsesc, în iunie canicular, la răcoare. Pentru că izbânda a fost neechivocă, cârtiţele disperate s-au chinuit pînă au încropit un text semi-agramat despre, chipurile, datoria plătită (!) a lui Ilie Bolojan. Stupefiant nu e atât procesul de intenţie creat, ci mai ales evacuarea din logică a oricărei ieşiri onorabile. Adică: dacă Ilie Bolojan ar fi avut încă restanţe către o anumită instituţie, jenanta publicaţie ar fi spus că noul primar al Oradiei e – vai, soro! – rău platnic! Dacă, în schimb, edilul nou ales şi-a achitat celebra datorie, e musai vândut, pentru că, nu-i aşa, se naşte întrebarea specifică ţaţelor ofuscate: “cu ce bani, dragă?!”. Din această dilemă n-avem cum ieşi.

Această publicaţie, care emitea până de curând oarecari pretenţii, are deja conturată o tradiţie în afişarea cu ostentaţie a unei mentalităţi de tabloid falimentar. Prezumţia de nevinovăţie e înlocuită cu rechizitoriul, iar logica e substituită cu certitudinea tăioasă. Ca să nu mai vorbim de limba română certată cu propriile-i reguli (numai aici am văzut, cu scrisul de-o şchioapă, titlul: “Şpaga ca şi mod de viaţă”), amatorismul absolut al scriiturii şi acreala editorială. Nu face, însă, nimic: şi revista “România Mare” se bucură, se pare, de cititori, din moment ce are o existenţă de aproape două decenii… Aşa cum în librării pot coexista fericit, una lângă cealaltă, o carte de Mario Vargas Llosa şi una de Pavel Coruţ, nu văd de ce pe tarabele cu ziare şi reviste n-ar putea să se “pupe” nişte “Idei în dialog” cu o gazetă oarecare…

Şi pentru că n-aş vrea să fiu acuzat de ipocrizie, mărturisesc că această publicaţie a preluat, în urmă cu ceva vreme (am descoperit târziu, citesc foarte rar astfel de producţii) citate dintr-un articol al meu, publicat pe blog (“Traian Bolojan”), prin care autorul voia să instituie ideea că “scriitorii de casă ai PNL” (adică eu!) încearcă o manipulare a electoratului prin utilizarea metodei confiscării artificiale de popularitate. În articolul meu – nici măcar numit în jenantul articol al gazetei cu pricina – făceam o comparaţie detaşată şi calmă între Traian Băsescu şi Ilie Bolojan, mai ales sub aspect stilistic, nicidecum sub acela al popularităţii (n-aş fi putut comite o asemenea nerozie). Pe autorul din gazetă nu l-a interesat acest lucru. Avea citatele “ritualice” la îndemână, nervul îi tremura în pix, iar neuronii săltau voios printre rândurile mele. Pusul săptămânal la zid era realizat.

Nu voi da numele revistei cu pricina, din două motive: în primul rând, nu se cade să îi fac tocmai eu reclamă, iar în al doilea rând, aceia care cunosc cât de cât presa bihoreană au înţeles, fie şi prin excludere, despre ce hârtiuţă e vorba. În final, spun doar atât: Cătălin Manea, te aştept la o bere! Dar să prezinţi, neapărat, buletinul la intrare. Măştile “curajoase” nu se pretează la un dialog cinstit.

*

Citeşte-l pe Dan-Liviu Boeriu pe blogul său Cu cărţile pe faţă