Alexandru Seres

FORTES FORTUNA ADJUVAT. Cultură jurnalistică şi jurnalism cultural

Ilie şi ziarul

with 20 comments

GUEST POST. E firesc ca fiecare să-şi apere odraslele. Dan încearcă să argumenteze de ce ar fi bine ca Ziarul Primăriei, la care a lucrat o vreme, să apară în continuare. Sunt convins că va fi contrazis, curând…

Dan-Liviu Boeriu
dan.boeriu@gmail.com

De câte ori aud de isprăvile lui Ilie Bolojan în Primăria Oradea, mă încearcă un sentiment mixt: pe de o parte convingerea că fără puţin testosteron în decizii lucrurile nu vor putea deveni eficiente, iar pe de altă parte stupoarea în faţa unor atitudini pe care nu mi le explic decât fie prin necunoştinţa de cauză a noului edil, fie prin, la rigoare, obtuzitate.

Am înţeles că se doreşte ca Primăria Oradea, până nu demult bugetivoră înrăită, să devină o instituţie atentă până la pedanterie cu banul public. Am înţeles şi că în aceeaşi instituţie există departamente, comitete şi comiţii, populate de neghiobi cu diplome sau de gospodine arţăgoase şi iresponsabile. Curăţenia de vară, instituită de Ilie Bolojan, nu era decât pasul firesc după opt ani în care priorităţile de pe afişe nu coincideau cu cele din birourile ermetic închise pentru pulime. Şi totuşi, parcă nu tot ce se construieşte într-o etapă anterioară trebuie distrus, numai fiindcă ţi se pare că nu “cadrează” cu noua orânduire.

Vorbesc, desigur, despre “Ziarul Primăriei” şi despre hotărârea lui Ilie Bolojan de a nu reînnoi contractul cu firma editoare, ceea ce duce, implicit, la dispariţia publicaţiei. E evidentă lovitura de imagine pe care Bolojan se căzneşte s-o dea fostei administraţii locale. Eliminarea bruscă a ceea ce ziarele de bine au numit “oficiosul Primăriei” îi gâdilă lubric pe cei care au contestat utilitatea lui încă înainte ca acesta să se fi născut. Ilie Bolojan va fi, astfel, cel care, chipurile!, a dărâmat soclul pe care Ziarul primăriei îl clădea, lingual, edilului-şef Filip.

Decizia lui Ilie Bolojan, în această privinţă, are ceva din rigiditatea unui caporal ranchiunos. Din următoarele motive: 1) o publicaţie, oricare ar fi ea, nu poate fi catalogată într-un anume mod (de regulă, infamant), decât dacă fondul ei se pliază perfect pe această caracterizare. Aceia care au afirmat că Ziarul Primăriei a fost prosopul imaculat care ştergea jegul produs de fosta administraţie vor trebui s-o dovedească. Altfel, acuza rămâne la stadiul de gargară. 2) dacă Ilie Bolojan a fost deranjat de prima parte a publicaţiei, numită “editorială”, putea foarte bine să renunţe la ea, rezultând un simplu monitor oficial al Primăriei, util mai ales prin faptul că simplului cetăţean îi sunt puse la dispoziţie, gratuit!, hotărârile de Consiliu sau dispoziţiile primarului în funcţie. 3) dacă stindardul de luptă al noului primar este respectul necondiţionat pentru banul public, cu atât mai mult această publicaţie trebuia păstrată, fiind dovedit (cu cifre!) că toate costurile de editare a ei sunt mult inferioare (cu cel puţin 1 miliard de lei vechi!) plăţilor pe care bugetul local le suporta anterior pentru publicarea în presa locală a hotărârilor de Consiliu. 4) dacă Ilie Bolojan s-a apărat, pe drept cuvânt, de alegaţiile stupide conform cărora ar fi “omul fraţilor Micula”, desfiinţarea Ziarului Primăriei şi publicarea materialelor emise de Primărie în “Crişana”, spre pildă, nu-l va ajuta prea mult… Nu înţeleg în ruptul capului de ce se alege ca din bugetul local să se plătească un preţ dublu pentru publicarea hotărârilor de Consiliu într-un ziar local, când acest lucru s-ar putea realiza, mult mai ieftin, printr-o publicaţie proprie, care nici măcar nu trebuie să păstreze acelaşi format care-i provoacă ameţeli primarului Bolojan.

Nu neg faptul că despre Petru Filip se poate afirma, fără a greşi, că este un personaj obsedat de crearea unei imagini care rareori e sinonimă cu “dedesubtul”. E cel puţin hilar ca un ins care se înfăţişează, bovaric, ca având alese preocupări livreşti să se exprime cu suficienţa unui ignar cu studii aproximative. Dar decizia lui Ilie Bolojan în privinţa Ziarului Primăriei denotă, dacă nu naivitate suspectă, atunci măcar o proastă identificare a adversarului. Până la urmă, dacă te cerţi cu un om, nu te apuci, bezmetic şi înnebunit de ură, să-i baţi copiii.

Written by Alexandru Seres

June 27th, 2008 at 9:15 am

20 Responses to 'Ilie şi ziarul'

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to 'Ilie şi ziarul'.

  1. nu stiu cui ii era adresat acest ziar, la mine n-a ajuns niciodata, nici din greseala si nici n-am auzit sa fii produs vreun efect important in urbe, prin ceea ce anunta el. ca atare, in calitate de “actionar” imi retrag actiunile si din acest ziar si din orice alta investitie care nu-mi aduc nici un folos.

    koma

    27 Jun 08 at 6:53 pm

  2. @ koma

    N-ai auzit să fi produs vreun efect important în urbe? Asta-i bună! :) Şi ce anume, mă rog, trebuia să “producă” această publicaţie ca să-ţi suscite interesul? Chiar sunt curios. În rest, pot fi de acord cu tine: câtă vreme publicaţia e susţinută cu banii contribuabililor, e firesc să fie la cheremul lor; dacă n-o vreţi, nu trebuie să existe. Numai că, repet: nu înţeleg de ce se preferă să se plătească o sumă mai mare de bani, tot din impozitele voastre, unei publicaţii locale când s-ar putea economisi mai mult printr-un “ziar” propriu. Dacă o să-mi poată răspunde cineva la treaba asta, îi voi fi recunoscător.

    Dan-Liviu Boeriu

    27 Jun 08 at 9:55 pm

  3. De ce ar trebui primarul sa tina in viata un ziar al carui scop este doar publicarea hotararilor si proiectelor consiliului local? Ce spuneti de varianta publicarii lor doar pe site-ul primariei? Mai intai ca e mult mai rapida si mai flexibila.

    Cristi B.

    29 Jun 08 at 1:14 am

  4. @ Cristi B

    Pentru că, deocamdată, netul nu e accesibil oricui. Pensionarii care vor să ştie dacă beneficiază de orice fel de ajutor din partea Primăriei nu se vor deplasa, în coloană, la cel mai apropiat internet-cafe… Ziarul respectiv ajungea gratuit în toate casele (cel puţin teoretic).

    Dan-Liviu Boeriu

    29 Jun 08 at 2:16 am

  5. Dan ai dreptate, parca seamana decizia asta cu cele din epoca CDR. Am votat cu Bolojan, am votat in 1996 cu CDR, dar sper ca similitudinile sa se opreasca la decizia asta. O fi un pic nevoie de heirup si decizii justitiare, dar e mai multa nevoie de solutii.
    Si in primul rand avem nevoie de investitii. Asa ca astept cu nerabdare planul de atragere al investitiilor - publicat oriunde dar sa se realizeze. Si apoi REZULTATELE - ca fare ele n-am schimbat nimic.

    Un oradean

    29 Jun 08 at 10:00 am

  6. Opiniile exprimate-n articol ar putea fi corecte daca premisele n-ar fi gresite. De pilda nu cred ca “toate costurile de editare sunt mult inferioare (sic!) celor suportate pentru publicarea în presa locală a hotărârilor CL”. Ziarul Primariei nu e flora spontana sa apara de la sine. Sunt angajati platiti fiecare in medie cu cca 500 E/luna pentru asta. Si daca sunt “tz” angajati pt exemplarul ziarului Primariei in limba romana mai sunt (cel putin) “tz” angajati pt cel in limba maghiara. Pentru ca intr-o saptamina apare in romana in urmatoarea in maghiara. De parca populatia Oradiei ar fi 50% romani, 50% maghiari! Si de ce editorul este Informmedia, firma care functioneaza in principal pentru protectia sociala a multor loaze unguresti? Q.e.d.: Ziarul Primariei este si sursa de numeroase sinecure ca doar e din ban public.

    CA

    30 Jun 08 at 9:27 am

  7. @ CA

    1. “Sunt angajati platiti fiecare in medie cu cca 500 E/luna pentru asta.” Eu am lucrat la ZP, dar n-am avut niciodată un asemenea salariu.
    2. “intr-o saptamina apare in romana in urmatoarea in maghiara. De parca populatia Oradiei ar fi 50% romani, 50% maghiari”. Totalmente fals! Nu apare într-o săptămână în maghiară şi una în română: e vorba despre acelaşi ziar, cu acelaşi conţinut, care apare o dată la două săptămâni, cu un decalaj de două zile pentru partea maghiară, din pricina timpului necesar traducerii. Cât despre tiraj, şi aici sunteţi în eroare: 50.000 de exemplare erau în limba română, 15.000 în limba maghiară. Nici vorbă de fifty-fifty!
    3. “Ziarul Primariei este si sursa de numeroase sinecure ca doar e din ban public.” Se prea poate. Probabil că sunteţi în posesia unor informaţii suplimentare, de care eu, în naivitatea mea funciară, am rămas străin…

    Dan-Liviu Boeriu

    30 Jun 08 at 11:36 am

  8. @ Dan-Liviu Boeriu

    1. Eu vorbesc de salariile de acum, iunie (aproape iulie) 2008, ne de cind ati lucrat Dvs. Mai precis de venituri vorbesc: salariu, bani de haine, premiu trimestrial etc., care insumate cam pe acolo sunt la 500 E / angajat contractual la departamentul…
    2. Sunteti extrem de scupulos: de acord, nu de 4 ori pe luna ci de 2. Dar tot jumi-juma este. De tiraj n-am pomenit. Acelasi continut o fi la ziar dar trebuie TRADUS. De aici rezulta si nr. de angajati.
    3. Da, din pacate am aflat pe propria-mi piele “neshe” treburi.

    CA

    30 Jun 08 at 2:22 pm

  9. @ CA

    În legătură numai cu punctul al doilea (pe celelalte două nu le pot contesta, în lipsă de probe): traducerea ziarului nu necesita costuri suplimentare; era asigurată de către firma editoare. Repet: din ceea ce ştiu eu, TOTALITATEA sumelor necesare editării, tipăririi şi distribuţiei ziarului era inferioară sumelor anterioare pe care bugetul local le suporta pentru publicarea (obligatorie, conform legii) a hotărârilor CL în presa locală. De aceea nu înţeleg înverşunarea oarbă a celor care cer desfiinţarea publicaţiei. Nu exclud nici posibilitatea ca acele cifre să fi fost cosmetizate din raţiuni argumentative. Dar pentru că astfel de detalii nu-mi sunt cunoscute, acordaţi-mi, rogu-vă, the benefit of the doubt…

    Dan-Liviu Boeriu

    30 Jun 08 at 2:42 pm

  10. Poate ca ar fi mai constructiv sa facem un mic brainstorming pt a gasi alte solutii de publicare/comunicare a proiectelor/hotararilor CL. Pana acum avem portalul internet vs. Ziarul Primariei. Ambele cu avantaje si dezavantaje. De acord ca pensionarii sau altii nu vor merge la internet cafe ca sa vada ce mai zice nenea primarul si prietenii lui din CL. Dar cred ca nu ma insel cand spun ca majoritatea covarsitoare a oradenilor are acces la internet. Dar pe langa aceste doua cai, mai avem altele? Poate va suna stupid, dar ce spuneti de aviziere ale primariei plasate in oras? Trebuie sa fim constienti ca toate solutiile au dezavantaje si nu sunt perfecte. Problema este sa stabilim care este cel mai important criteriu in alegerea solutiei: banii, numarul de persoane informate sau altele…

    Cristi B.

    30 Jun 08 at 3:35 pm

  11. Nici avizierele nu sunt metode prea bune… Gândiţi-vă că unele hotărâri de Consiliu au 30 de pagini! Ce faceţi cu ele? Unde le afişaţi?
    Rămân la ideea că o publicaţie proprie a Primăriei e cea mai bună soluţie. Şi nici măcar nu trebuie să arate ca sau să aibă acelaşi conţinut cu ceea ce a însemnat “Ziarul Primăriei” până acum.

    Dan-Liviu Boeriu

    30 Jun 08 at 3:41 pm

  12. Ar trebui sa vedem daca nu mai rasar si alte solutii si (nu e treaba noastra) poate ca o analiza comparativa intre optiuni ar fi binevenita. Asa macar nu am discuta pe intuneric…

    Cristi B.

    30 Jun 08 at 6:43 pm

  13. Fratilor, in loc sa va tot dati cu parerea, nu ar fi mai simplu sa vedeti ce spune legea? Afisarea e oricum obligatorie la sediul institutiei, asa ca nu va mai bateti gura de pomana. Din cate am auzit, e posibil sa apara un Monitor Oficial al judetului, care sa cuprinda hotararile CJ si CL, astfel ca nu vor mai fi niciun fel de dubii in privinta costurilor mai reduse.

    Alexandru Seres

    30 Jun 08 at 6:59 pm

  14. Io bănuiam că ăsta e rolul comentariilor, să ne “dăm cu părerea”. Se pare că nu. Ne cerem scuze.

    Dan-Liviu Boeriu

    30 Jun 08 at 7:13 pm

  15. @Dan: Nu te ofusca, n-am zis sa nu comentati, ci sa nu va dati cu parerea degeaba. Din moment ce legea prevede ce trebuie facut, ce rost are?

    Alexandru Seres

    30 Jun 08 at 7:23 pm

  16. Io nu mă ofusc. Numa` că “a-ţi da cu părerea” sună a preocupare atât de banalo-inutilo-madagascară încât îţi vine să-ţi rupi fâşu` dă năcaz…

    Dan-Liviu Boeriu

    30 Jun 08 at 7:29 pm

  17. Asta e buna “Din cate am auzit, e posibil sa apara…”. Din cate am auzit maine va ploua, dar poate ca nu. Legea 544/2001 zice asa: Art. 5 Alin. (4) “Accesul la informatiile prevazute la alin. (1) (adica cele de interes public) se realizeaza prin: a) afisarea la sediul autoritatii sau al institutiei publice ori prin publicare in Monitorul Oficial al Romaniei sau in mijloace de informare in masa, in publicatii proprii, precum si in pagina de Internet proprie; b) consultarea lor la sediul autoritatii sau al institutiei publice, in spatii special destinate acestui scop.”

    Legea nu putea fi mai ambigua :))
    Poate reusiti voi sa interpretati mai bine.
    Totusi, va informez ca nu doar hotararile de consiliu sunt informatii de interes public.

    Jim

    1 Jul 08 at 8:33 am

  18. @Jim: Informatiile de interes public sunt afisate pe site-ul primariei - http://www.oradea.ro. Si, din cate am auzit :) vor fi puse acolo cam toate. Dar intr-adevar legea e ambigua, tocmai de aceea nu inteleg de ce era nevoie de Ziarul Primariei.

    Alexandru Seres

    1 Jul 08 at 9:30 am

  19. Ar fi de folos pt cetatenii ignoranti(adica pt mine) sa definim mai bine “informatiile de interes public”. Ca sa stim toti despre ce vorbim.

    Cristi B.

    1 Jul 08 at 10:05 am

  20. Nu mi se pare deloc ambiguă legea. La punctul a) există o pluralitate de opţiuni, care sunt lăsate la latitudinea instituţiei respective. Adică informaţiile fie se publică prin “afişare…”, fie într-o publicaţie locală ORI proprie. Adică e suficient să ai un ziar al tău, al instituţiei, ca prima condiţie să fie îndeplinită.
    Cât despre a doua condiţie, e necesar ca în incinta instituţiei să existe un loc special amenajat (de tipul unei săli, probabil) unde, la cerere, să ţi se pună la dipoziţie hotărârea CL, dispoziţia sau oricare alt act de care ai nevoie şi care e, fireşte, de interes public.

Leave a Reply