Shakespeare interpretat de japonezi la Oradea
În data de 16 iulie, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor va avea loc un eveniment teatral inedit: trupa japoneză „Ryutopia Noh Theatre Shakespeare Company” va prezenta spectacolul „Poveste de iarnă”, de William Shakespeare. Biletele vor putea fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Teatrului. Preţul unui bilet este de 25 RON.
Bazată pe metoda şi spiritul tradiţional al artei teatrale japoneze, seria adaptează piesele lui Shakespeare la particularităţile „teatrului gol”, teatru de tip Noh (Noh-gaku dou), de esenţă tipic japoneză. Având o tradiţie de peste şase secole în cultura niponă, teatrul Noh este simplu şi profund simbolic, plasat într-un spaţiu aproape gol, în care actorii joacă machiaţi ca nişte măşti şi îmbrăcaţi în costume tradiţionale nipone.
Invitat la Festivalul Shakespeare de la Craoiva în 2006, spectacolul regizorului Yoshihiro KURITA s-a bucurat de un succes real, impregnând o amprentă spirituală deosebită patimilor care aduc iarna peste lume, pentru ca apoi să o depăşească, într-un final purificator şi luminos.
„Poveste de iarnă” în expresie japoneză este un spectacol unic prin frumuseţea scenică ce include simbolistica, misticul, mişcarea precisă, rostirea emoţionantă a textului, caracterul vizual al scenografiei. Atmosfera este mitic-stranie, sobră şi autentică, vibrând parcă în consonanţă cu marile mişcări cosmice, atât de diferite de ritmul şi dinamismul vieţii europene.
Yoshihiro KURITA, regizorul acestei piese, a studiat îndrumat de Murasaki FUJIMA, actriţă şi maestră de dans japonez (Nihon Buyo) şi de unul dintre cei mai renumiţi regizori, Ennosuke ICHIKAWA. A început să lucreze la teatrul „Ryutopia” (Centrul de Arte ale Spectacolului din Niigata) ca regizor asociat şi a pus în scenă piese de teatru, musicaluri, precum şi Seria „Shakespeare şi Teatrul Noh din Ryutopia”, incluzând „Macbeth”, „Regele Lear”, „Poveste de iarnă”, „Othello” şi „Hamlet”.





