Toamna pe plantaţie
GUEST POST. Revenit din concediu, Adrian e supărat pe multinaţionale. Sau pe sistem. De fapt, pe amândouă. Idei discutabile, dar parcă ceva adevăr tot se zăreşte…
Adrian Gagiu
Ai revenit din concediu cu forţe proaspete ca să munceşti pentru alţii? Bravo, Pătrăţel! La aproape 19 ani de la aşa-zisa revoluţie, am scăpat de tâmpenia comunismului, cu alimente raţionalizate, cenzură, cozi şi dictatură, şi am dat de tâmpenia capitalismului sălbatic, cu alimente pline de chimicale, credite pe viaţă şi propagandă mascată cu sclipici. Ce s-a schimbat? A, avem cât de cât libertate de exprimare. Dar cine ascultă când toţi vorbesc şi mai ales cine acţionează ca să (se) schimbe în bine?
Părinţii noştri s-au spetit în „întrecerea socialistă” şi au fost una dintre nenumăratele „generaţii de sacrificiu” cu care diverşi şmecheri ne-au blagoslovit pe parcursul istoriei. Nouă, Brucan ne-a prescris că trebuie să răbdăm 20 de ani de rău ca să ne fie bine. Au trecut 19 şi un nene pe nume Martin Schwedler, membru al consiliului director de la Raiffeisen Investment (asta o fi reclamă? Să dea un suc), zice pe faţă în ziarul austriac „Die Presse” că afacerile româneşti n-au nici o şansă în faţa maşinăriei internaţionale, românii având o singură destinaţie finală: să fie preluaţi sau angajaţi ai multinaţionalelor.
Cu ocazia asta am aflat şi că în Austria predomină afacerile mici, fiindcă austriecii, oameni în general relaxaţi şi care nu pun multe la inimă, se feresc de sclavia câte 12 ore pe zi la bănci sau hipermarketuri. Conglomeratele gen Selgros sau Raiffeisen operează şi obţin venituri în principal din afara Austriei, din neo-coloniile estice şi fomiste, printre care şi România, că profiturile se repatriază. Istoria se repetă. Aşa, sigur că e mişto să construieşti palate, biblioteci şi catedrale şi să te uiţi cu compasiune nelipsită de dezgust la necivilizaţii amărăşteni din afara Occidentului atât de civilizat, care au fost jefuiţi mii de ani, iar uneori au încercat să reziste, până ce propaganda, jaful şi forţa armată i-au redus la delăsare, slugărnicie şi iresponsabilitate.
Bănci cărora nu le mai dau numele şi care în Austria (un exemplu la întâmplare) iau doar un comision, în România iau vreo 50, că românul câştigă de 100 de ori mai puţin decât un austriac şi are de unde plăti. Păi în România sunt bănci care iau comisioane şi pentru conturile cu alocaţiile copiilor, dintr-un euro le iau şi 35 %. Nu mai vorbesc de dobânzile de la noi… De ce se fură tot de la sărac? Pentru că săracul e resemnat, nu reclamă, nu demască, nu dă în judecată (deşi despre judecăţile de la noi am mai putea vorbi).
Marile firme româneşti (întâi vânzarea de alimente şi băncile) au fost preluate de multinaţionale, iar tot mai mulţi români sunt angajaţi sau dependenţi de salariile şi contractele cu ele, sindicatele sunt ori interzise, ori sabotate. Libera iniţiativă e o amintire. Angajatul marilor concerne pleacă dimineaţa la muncă şi vine seara ca un robot, mănâncă gunoaie (junk food) de la alte concerne şi adoarme la televizor, la spălarea pe creier produsă de alte concerne. Când se mai bucură de bani (sau de viaţă)? Şi nu are nimic: maşina lui e în leasing, casa lui e a băncii de la care a luat creditul ipotecar interminabil, electrocasnicele lui sunt ale firmelor de credite de consum, iar pentru ele munceşte toată viaţa. E pe viaţă. Dacă ne lăsăm. Toate imperiile s-au prăbuşit odată şi odată.