Goran Bregovic – sosirea târzie

GUEST POST. Întrebările pe care şi le-a pus Lulu pe marginea venirii lui Bregovic la Oradea mi se par de bun simţ. Ca şi răspunsurile, de altfel.

Lucian Cremeneanu

www.cremeneanu.ro

Vine Goran Bregovic! După ce a epuizat marile oraşe din România driblând cu iscusinţă Oradea, Goran ajunge, în sfârşit, şi aici. Ca si în alte rânduri, ceea ce alţii ca noi au consumat deja vine aici ca noutate absolută. La fel s-a întâmplat şi cu Uriah Heep, care s-a turat serios prin România până să primească viză de Oradea. De ce?

Acest „De ce?” trebuie musai despicat în patru. I-auzi una: De ce Oradea nu are curajul să facă lucruri noi? I-auzi două: De ce Oradea nu găteşte reţete originale măcar pentru România? I-auzi trei: De ce Oradea cheamă artiştii abia după ce au cântat pe la alte mese? Şi i-auzi patru: De ce Oradea nu are curajul să se ia la trântă cu sintagma „premiera naţională”?

Departe de a fi retorice, aceste întrebări au, la o primă şi superficială cercetare,  răspunsuri dintre cele mai lumeşti. „N-avem bani” e primul şi cel mai gras, rostit cu precădere atunci când se pomenesc nume considerate prea mari pentru urbea noastră. Apoi vine extrema cealaltă: „Da’ cine-i ăla?”, atunci când se anunţă numele unui artist mai rafinat. Ar mai fi şi „N-avem curaj”, dar varianta asta e pură speculaţie personală, din moment ce nimeni nu o spune cu voce tare.

Scormonind mai abitir printre baiuri, am găsit unul mai mare, poate chiar pe cel mai mare. Nu Primăria trebuie să aducă artiştii într-un oraş! Nu concertele gratuite construiesc viaţa culturală! Nu justificarea „să placă la cât mai multă lume” trebuie să fie criteriul de selecţie a invitaţilor. Dar, atâta timp cât muzica rămâne monedă electorală şi de PR, oraşul mic e condamnat la banalitate. Publicul obişnuit cu concertul gratuit în piaţa publică nu va plăti în vecii vecilor bilet pentru o cântare ca la carte. Şi aşa reuşeşte Oradea să iasă cu graţie din circuitul turneelor naţionale ale numelor mari.

Vă mai aduceţi aminte cu ce pasiune ne-a izbit curentul Bregovic în urmă cu 10 ani? Patimă balcanică şi urlet de plăcere, amestecate cu seducţie de dragoste interzisă şi fiori de sensibilitate fără seamăn. Absolut fantastic! Oricine l-ar fi adus în Oradea pe vremea când lumea descoperea „Vremea ţiganilor”, „Underground” şi „Arizona Dream”, ajungea primar din primul tur. Dar a trebuit să mergem la Cluj sau la Timişoara pentru a-i asculta muzica şi poveştile despre el, despre Kusturica şi despre Iggy Pop. Oraşe care au umplut sala şi au garantat rentabilitatea.

Acum, după ani de Voltaj şi Proconsul, Goran Bregovic vine să se muleze perfect pe spiritul balcanic în care mândrul nostru oraş sărbătoreşte toamna: mici ca de 1 mai, friptane ca de 23 august, bere ieftină de Bihor, kitsch-uri îngrozitoare şi aparate de dat cu pumnul în gură. Lume multă ca la nuntă, veselie ca la nebunie şi o previzibilă lipsă de magie. Spun asta deoarece mi-e teamă că vraja cu care Goran stăpâneşte publicul selectat (cel cu bilet în buzunar) nu se va închega şi în aer liber printre murmurele de la mese şi zgomotul de sticle ciocnite. Sper să mă înşel.