Alexandru Seres

Dacă s-ar realiza un clasament al celor mai importante iniţiative editoriale orădene după 1989, Istoria oraşului Oradea ar figura, cu siguranţă, la loc de cinste. Nu doar fiindcă tirajul cărţii apărute în 1995 a fost epuizat cât ai bate din palme, cât mai ales pentru că a stârnit suficiente pasiuni, luări de poziţie pro şi contra, contestări vehemente şi laude, care, aşa cum se întâmplă în asemenea cazuri, atestă de fapt necesitatea şi valoarea demersului. Că este aşa, o arată şi faptul că lansarea celei de-a doua ediţii a cărţii, la sfârşitul lunii octombrie, în sala mare a Primăriei Oradea, a fost primită cu extrem de mare interes, judecând după mulţimea dornică să fie prezentă la acest eveniment.

Prima monografie istorică a urbei de pe Criş a umplut un gol - şi asta în ciuda numeroaselor lucrări privind, direct sau indirect, istoria Oradiei. Faptul că, în 1992, Consiliul Local al Municipiului Oradea şi-a dat avizul pentru redactarea acestei monografii, delegând un grup de cercetători orădeni pentru realizarea ei, e în sine un motiv de laudă pentru politicienii acelor vremuri. Ei au făcut atunci un gest de patriotism local autentic, cu atât mai meritoriu cu cât specialiştilor însărcinaţi cu redactarea cărţii li s-a dat totală libertate de acţiune, fără intruziuni de natură politică care să influenţeze, în conţinut sau concept, demersul lor istoriografic.

Spre lauda lor, autorii primei Istorii a oraşului Oradea s-au achitat mai mult decât onorabil de sarcina primită, realizând o lucrare de o excepţională probitate profesională - şi aceasta în ciuda unor dificultăţi generate de contextul social-politic postrevoluţionar, încă mult prea plin de resentimente, prejudecăţi şi orgolii. Li se datorează coordonatorilor lucrării, Gheorghe Gorun şi regretatul Liviu Borcea, meritul de a fi rezistat presiunilor, adeseori venite din partea unor colegi din branşă, care ar fi putut deturna sensul strict ştiinţific al demersului. Trebuie spus că, alături de colegii cooptaţi în colectivul redacţional, ei au realizat o lucrare scutită de accente ideologice ori naţionaliste, străduindu-se - şi, în mare parte, reuşind - să se menţină în coordonatele unei binevenite obiectivităţi. Lucru mai mult decât îmbucurător, ţinând cont că istoria oraşului Oradea cuprinde numeroase capitole zbuciumate, rezultat al convieţuirii de-a lungul secolelor a mai multor etnii, adeseori obiect al unor controverse istorice.

În ciuda polemicilor pe care le-a născut la vremea apariţiei, Istoria oraşului Oradea a rezistat în timp. O dovedeşte nu doar faptul că nu au apărut contestări serioase, cu argumente pertinente, de natură a-i ştirbi valoarea şi prestigiul, dar mai ales că nimeni nu a mai avut curajul (sau poate energia) de a întreprinde un demers alternativ, realizând o altă versiune a istoriei urbei. Astfel că însăşi apariţia, la peste un deceniu distanţă, a celei de-a doua ediţii a lucrării, revizuită şi adăugită, se constituie într-o reafirmare a solidelor baze ştiinţifice pe care a fost clădită, la vremea ei, această monografie.

Primind girul editurii Cogito, la care a apărut prima ediţie, Mircea Bradu şi-a asumat misiunea de a reedita, cu necesarele revizuiri, acest op de referinţă, în cadrul editurii Arca. O misiune deloc uşoară, ţinând cont şi de faptul că lucrarea trebuia nu doar întregită cu perioada scursă după 1989, impunându-se şi revizuirea părţii referitoare la întreaga epocă comunistă, “prea proaspătă pentru judecarea corectă a unei epoci”, după cum afirmă şi Mircea Bradu în prefaţa noii ediţii.

Specialiştii care au trudit la prima ediţie au fost invitaţi şi la realizarea prezentei versiuni, efectuând revizuiri sau chiar adăugând informaţii: Lucia Cornea, Fodor Jozsef, Gellert Gyula, Constantin Ilieş, Nicolae Josan, Gheorghe Liţiu, Doru Marta, Tereza Mozeş, Dumitru Noane, Peter I. Zoltan, Pafka Ernest, cărora li se adaugă Gabriel Moisa, responsabil pentru rescrierea perioadei comuniste şi post-revoluţionare. Din păcate, deşi a participat, alături de Gheorghe Gorun, şi la coordonarea acestei ediţii, reputatul istoric Liviu Borcea s-a stins între timp din viaţă, în 2006.

Un cuvânt de laudă merită şi Adrian Buzaş, cel care a croit noua haină a cărţii, realizând cu profesionalism şi simţ artistic desăvârşit coperta şi tehnoredactarea.