Alexandru Seres

.

GUEST POST by Lucian Cremeneanu
 
„Doar porcării la televizor! Nu mai ai la ce să te uiţi!”, spune, cu dezgust, omul-telecomandă. Apoi schimbă canalul. Şi iar, şi iar, transformând tv-ul în orgă de lumini. Ajunge la 80 şi apoi o ia de la capăt. Nici prin cap nu-i trece să-l oprească pur şi simplu. Pentru el, butonul roşu de pe telecomandă e ca un declanşator nuclear. Dacă îl apasă, îi explodează realitatea paralelă în care trăieşte seară de seară şi nu-i mai rămâne decât să se confrunte cu propria viaţă.
 
Continuarea la
http://www.cremeneanu.ro/scrieri.php

GUEST POST by Adrian Gagiu

O, tu, afişule electoral! Trecute sunt zilele gloriei tale, când tiranizai retinele trecătorilor pentru a-i transforma în votanţi. Acum îţi fâlfâie colţurile şi flendurile desprinse de vânturile acestei ierni fără zăpadă sau tot ale trecătorilor, nu contează. Degeaba mai rânjeşti acum pe stâlpi şi garduri, degeaba obturezi încă lumina la ferestrele apartamentelor din blocurile pe care te-ai lăţit, aşa cum personajul pe care-l suporţi le obturează lumina minţii, a sufletului şi a bunului simţ locatarilor. Acum nu te mai bagă nimeni nici în mamă, nici în seamă, nici măcar gunoierii.

O, afişule electoral! Nici o flegmă partizană nu mai inciţi, nici o înjurătură apolitică, generalizatoare şi nici măcar vreo privire aruncată în treacăt şi cu scârba adecvată hârtiilor de pe străzi şi altor gunoaie nu se mai îndreaptă către tine, o, afişule electoral. Trecută e patima moale a campaniei electorale, când luceai tâmp cu minciuni de doi lei şi cu moima ţeapănă, în costum (Bubico, şezi mumos). Acum ai intrat în fundalul peisajului citadin tern şi cu sclipici, iar vremile te vor roade tot mai mult, până vei intra în compostul din care se formează solul trotuarelor, laolaltă cu afişe pentru şuşe cu alţi manelişti, cu pungi şi hârtii de la plăcinte înainte, cu coji de seminţe balcanice şi cu ciungă occidentală, cu scuipaţi cool şi în curând cu noroiul atotcuprinzător.

O, afişule electoral! Rezistă, fii tare, fii democratic, uninominal şi reciclabil, că imediat trec patru ani (cu criza asta, nici n-o să-i simţim – “time flies when you’re having fun”). Dacă nu vei putrezi în mâzga istoriei, atunci vei putea să te ridici iar din mizeria străzilor în mizeria politicii, prezentându-ne aceeaşi moimă ţeapănă în costum, cu acelaşi rânjet şi aceleaşi minciuni, eventual puţin decolorate. Da, putem. Am ales schimbarea. Am votat pentru stabilitate. Ei cu ei, noi cu voi. Arde-i pe corupţi. Ardealul e mintea. Împreună pentru Europa. Daţi-mi votul ca să vă iau banul. La vremuri noi, tot noi. Votul e la tine, potul e la mine. Multă UE.

Realizat înainte de lansarea Istoriei critice a literaturii române, interviul cu Nicolae Manolescu e principalul punct de atracţie al numărului pe octombrie al Revistei Familia. Criticul răspunde pe larg întrebărilor Ioanei Revnic, care îl iscodeşte atât în privinţa rolului pe care l-a jucat în critica literară autohtonă, cât mai ales cu privire la cea mai aşteptată carte a sa (lansată între timp la Târgul Gaudeamus). Manolescu despre Istoria sa: “Vrând-nevrând, trebuie să admiţi că istoria literară se scrie la două (sau mai multe) mâini. Până în prezent, nu a mai analizat nimeni operele literare în acest mod, deci în acest demers constă – cred- noutatea cărţii mele…” “În ceea ce priveşte canonul, nu mi-am propus, neapărat, să îl schimb, dar am făcut o altă selecţie decât în istoriile de dinainte, foarte marcate de tomul lui G. Călinescu. (…) Va rezulta un canon modificat, într-o anumită măsură, prin omisiuni.”

La rubrica Ideoclipuri, Al. Cistelecan ia în discuţie cartea Doinei Jelea, O sută de zile cu Monica Lovinescu, despre care scrie şi Mircea Morariu la rubrica Explorări. La Cronica literară, Ioan Moldovan scrie despre Shinobi de Mihai Vieru, iar Miron Beteg despre cartea lui Alexandru Vlad Curcubeul dublu.

În cadrul secţiunii de proză, un fragment din romanul Fiica groparului de Joyce Carol Oates, în curs de apariţie la Editura Curtea Veche, în traducerea lui Mircea Pricăjan.

GUEST POST by Adrian Gagiu

N-ai fost la vot? Ai avut altceva mai important de făcut decât să decizi atât cât poţi, o dată la patru ani, asupra sorţii tale? De exemplu, să ieşi la băut cu prietenii, să baţi covoarele sau copiii, să zaci la tembelizor holbându-te la telenovele. Zici că n-ai ce alege, că toţi sunt la fel. Fals, e marea păcăleală pe care ne-au indus-o sforarii care se tot aleg de 19 ani, ca să nu ne intereseze politica şi să-şi facă ei mendrele nestingheriţi. Nu sunt toţi la fel! Toader Paleologu nu e la fel cu Vanghelie, un turnător la securitate (de exemplu Felix) sau un activist comunist (de exemplu Năstase) nu e la fel cu un deţinut politic. Ce revoluţie o fi fost şi asta dacă şi după 19 ani sunt aleşi în parlament activişti ai vechiului regim?

Citeşte mai departe aici