Alexandru Seres

 Au trecut mai mult de două luni de la apariţia “Istoriei critice a literaturii române”, dar cronicile serioase se lasă încă aşteptate. Mi-e peste mână să caut prin revistele literare, aşa că am frunzărit Internetul. Pe lângă sumedenia de ştiri şi relatări despre apariţia cărţii lui Nicolae Manolescu, doar două texte mi-au atras atenţia: megareview-ul lui Alex Goldiş şi articolul lui Dan C. Mihăilescu din Idei în dialog - ambele excelente.

E prea groasă, fraţilor? Sau staţi în expectativă, să vedeţi ce scriu întâi confraţii?

 Orgoliul împarte acelaşi habitat cu noi (corpul), dar nu face parte din fiinţa noastră. Am toate motivele să cred asta. O dovadă este faptul că orgoliul nu are aceleaşi interese cu noi. Îşi urmăreşte doar propriile satisfacţii, chiar dacă asta înseamnă să facă rău fiinţei gazdă. Adică nouă. Binele lui nu e sinonim cu binele nostru.
 
Continuarea la http://www.cremeneanu.ro/scrieri.php

Mircea Mihăieş despre bloggeri, în România literară:

În orice neisprăvit zace un  Torquemada, în orice ulcerat cu acces la tastatura computerului descoperi un Saint-Just şi în orice ţoapă resentimentară un exemplu de vigilenţă autogenerată.

Merită citit articolul, e cea mai pertinentă critică a fenomenului blogurilor, venită din partea unui om de cultură.

În numărul dublu, de sfârşit de an, al Familiei, o secţiune consistentă este dedicată celei de-a 18-a ediţii a Zilelor Revistei, care a avut loc în octombrie şi la care au participat scriitori din întreaga ţară (Liviu Apetroaie, Romulus Bucur, Minerva Chira, Călin Cibotari, Alexandru Cistelecan, Călin Crăciun, Vasile Dan, Nichita Danilov, Simona-Grazia Dima, Adrian Lăcătuş, Ion Bogdan Lefter, Ioan Milea, Gheorghe Mocuţa, Rareş Moldovan, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Aurel Pantea, Simona Popescu, Octavian Soviany, Horia Ursu, Miruna Vlada).

Ceea ce am discutat noi aici şi ceea ce se discută de câteva decenii în mediile intelectuale internaţionale este nu inutilitatea sau inexistenţa (sau cum vreţi să-i spuneţi) a istoricităţii, ci forma/formele în care istoricitatea poate fi transpusă în istoriografie în epoca noastră, în conformitate cu modelele mentale, cu metodologii actuale şi aşa mai departe. Deci nu istoricitatea ca atare e în cauză ci în ce mod putem scrie astăzi istoriile culturale ale zilei de astăzi aşa cum ieri s-au scris istoriile culturale ale zilei de ieri în manierele de ieri, şi cum alaltăieri s-au scris istorii culturale în manierele de alaltăieri. (Ion Bogdan Lefter)

Câteva dintre intervenţiile la colocviul “Istoriile literare şi revizitarea literaturii române contemporane”, precum şi un grupaj de poeme ale participanţilor le puteţi citi acum şi pe site-ul Revistei Familia, unde a fost postat numărul 11-12/2008, în format PDF.

Şi pentru că în revistă fotografiile de la ZRF sunt alb-negru, puteţi găsi câteva dintre ele, în formatul color original, făcând click pe fotografia de mai jos.

Ioan Moldovan, Ion Bogdan Lefter şi Alexandru Cistelecan (Foto: Al. Seres)

… iar acesta le-a dat şi autografe. Despre lansarea de ieri a cărţii lui Florin Ardelean, cea mai savuroasă relatare o găsiţi pe blogul lui Dan-Liviu Boeriu. 

Textul meu despre Insectarul lui Ardelean îl veţi putea citi în revista Familia.

Şi o poză de la sesiunea de autografe

La aproape un an de când a renunţat la rubrica sa din Jurnal bihorean (continuând să scrie o vreme online, la rugămintea mea) şi la foarte puţină vreme de la retragerea din funcţia de redactor-şef al TVS, Florin Ardelean ne face o surpriză: comentariile pe care le-a scris timp de cinci ani, săptămânal, la rubrica Insectar din Jurnal bihorean apar în două volume, la Editura Arca. Lansarea are loc miercuri, 14 ianuarie, ora 14, la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării. Autorul va da, negreşit, autografe celor interesaţi… 

O parte dintre comentarii le găsiţi pe blogul său.

De câteva zile încoace, e îmbulzeală mare la postările mele despre Eminescu. Au primit şcolerii temă să scrie eseu despre Luceafăr, de 15 ianuarie?

Un cenaclu nu strică niciodată, chiar şi în vremuri de criză. Redau mai jos anunţul primit, spre ştiinţa celor interesaţi.

“Unul din primele proiecte ale Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai”, în anul 2009, este organizarea unui cenaclu literar care să reunească atât scriitorii, criticii literari şi poeţii consacraţi, cât şi pe cei care încearcă de-acum să se afirme.
Pentru a marca aniversarea naşterii Poetului, în semn de omagiu, prima şedinţă a Cenaclului de la Bibliotecă va avea loc joi, 15 ianuarie. O va găzdui sala de consiliu de la etajul doi, începând cu orele 16.
Gazdele propun ca – după momentele dedicate lui Mihai Eminescu -  să se treacă la organizarea şi planificarea activităţilor Cenaclului de la Bibliotecă. Oricum, se simţea, de mai multă vreme, nevoia unui cadru în care să se reunească poeţii, literaţii în genere, prea risipiţi în efemeridele apariţii cotidiene sau săptămânale. Că este aşa ne-o confirmă şi faptul că mai mulţi literaţi şi-au manifestat interesul. Printre ei, Corneliu Crăciun, Mihai Vieru, Ioana Cistelecan, Dan Popescu, Gheorghe Vidican, Lucian Scurtu şi Alexandru Sfârlea.
Joi, deci, de la ora 16, îi aşteptăm pe toţi cei interesaţi.”

GUEST POST by Adrian Gagiu

Din ciclul orice Adi Minune ţine trei zile: inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor începe, sau au început, sau vor fi început, sau ar începe „un control tematic la nivel naţional” pentru a controla dacă nu se mai fumează în spaţii publice, după cum prevede o recentă ordonanţă de guvern. Ghici cât durează controlul: două săptămâni. Deci rectificăm, orice prevedere legală durează două săptămâni.

Nu vă inflamaţi pentru discriminarea fumătorilor, nu moare nimeni dacă nu fumează în crâşmă două săptămâni, eventual poate muri dacă fumează 20 de ani, dar ce contează, e aşa de cool! Cică de la 1 ianuarie fumatul mai e permis în spaţii publice închise doar în camere destinate numai lui, ventilate şi care să nu fie spaţii de trecere. În restaurante şi baruri, afumătorile nu vor depăşi jumătate din spaţiul alocat clienţilor şi vor fi obligatorii ventilarea şi izolarea lor de spaţiile pentru nefumători. Birturile, bodegile infecte şi alte bombe cu suprafaţă sub 100 metri pătraţi pot alege să funcţioneze fie ca unităţi în care se fumează, fie ca unităţi în care nu se fumează. Două săptămâni trec repede. Oare inspectorii de la ANPC or fi fumători sau nu? Sau băutori, mâncători sau cheltuitori.

S-au interzis şi vânzarea de tutun în incinta şi în jurul spitalelor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar, sponsorizarea pentru produsele din tutun a activităţilor destinate minorilor, publicitatea la tutun în presa scrisă, în orice materiale tipărite, săli de spectacol, în şi pe mijloacele de transport în comun. Dar pozele horror mai apar pe pachetele de ţigări? N-ar fi mai eficient să le punem pe tramvaie în locul eventualelor reclame? Sau să umble poliţia tutunului (că poliţia gândirii e ocupată cu altceva) şi să ia lumea la întrebări: „Bă! Fumezi? De ce n-ai bască?” Şi dă-i şi luptă (cu bulanul din dotare).

Bun, dar tot ce e obligatoriu e cel puţin suspect. Nu săriţi, sigur că orice lege e şi ea obligatorie (cel puţin în principiu, dacă nu şi în România), dar se presupune că ea exprimă o decizie luată (cum-necum, prin reprezentanţi, nu contează) de comunitatea respectivă. Adică majoritatea suntem de acord că tutunul dăunează grav sănătăţii, nu trebuie promovat, iar nefumătorii trebuiesc protejaţi de poluarea tabagică, că tot fumul ăla îl inhalează şi ei. Chiar suntem de acord? Când s-a mai pus problema au sărit diverşi fumători serioşi că vor fi discriminaţi, că fumatul e alegerea lor, ca şi cum n-ar da dependenţă. Dependenţa e cam singurul motiv de fumat care mai rămâne după impulsul iniţial de a fi cool în buda şcolii. Părinţii mei au fumat la greu zeci de ani, până în câte o zi când au decis că nu le face bine şi n-au mai pus ţigară în gură (vorba lui taică-meu, sus fumul, jos scuipatul şi-n gură… căscatul – să zicem). Deci se poate.

Dacă nicotina e naturală, la fel e şi marijuana. A, aia e şi oficial drog, că poate da dependenţă. Ca şi nicotina şi alcoolul, de altfel. Iar flatulenţa („gazele”) e o activitate la fel de naturală, ca să nu mai zic de alte acte fiziologice. De ce să nu le dăm drumul în public fără reţineri, aşa cum vrem să fumăm fără reţineri? Ceilalţi? Dă-i în mă-sa! Aşa că de la educaţie ar trebui pornit, ca de obicei.

 Cuvânt cheie: înger (maşina de la ora 11:55…)

Read the rest of this entry »