Ţăranul orădean are o aversiune de nestăvilit faţă de civilizaţie. De aceea, ori de câte ori dă nas în nas cu ea, încearcă s-o distrugă, aruncând cu pietre în felinare, dând şuturi nimicitoare coşurilor de gunoi, ori siluind indicatoarele stradale.
Oraşul e pentru el un no man’s land, unde fiecare procedează după cum îl taie capul şi fără să ţină cont de nicio lege ori morală. Ţăranul orădean aruncă gunoiul unde se nimereşte şi înjură primăria că nu face curăţenie, parchează pe zebră şi se ia în gură cu poliţia comunitară care i-a blocat roţile. Cel mai bine se simte în parc, pe malul Crişului, unde picnicul e ca-n codru şi nu trebuie să-ţi baţi capul cu selectarea gunoaielor (eventual cu selecţia naturală, prin boscheţi).
Ţăranul orădean este un concept. El nu vizează în niciun fel ţăranul de la ţară, aşezat cuminte la casa lui bătrânească. Ţăranul orădean este mitocan, bădăran, nesimţit, necioplit şi în general bou, indiferent că s-a născut la ţară sau la oraş. Îl găseşti pretutindeni: pe stradă, la volan, în tramvai, la birou ori la supermarket. Nu are egal şi nici antidot. A ocupat oraşul şi nimic nu-l poate speria. Nici măcar propriul său chip hâd, care îi rânjeşte dimineaţa din oglindă.
Universitatea si-a pierdut substanta! Acolo trebuia sa fie laboratorul in care sa fie conceputa o anume categorie de oameni, care sa influenteze in bine destinul orasului. Pt mine, pana si cosurile vandalizate sau bancile rupte sunt tot consecinte ale coruptiei.
Pingback: V-ar plăcea să locuiţi în Satu Oradea Mare? | Alexandru Seres