Idealism şi realism

GUEST POST

de Orlando Balaş

La o privire din afară, România e o ţară derutantă, locuită parcă de două popoare. O parte din români vor să trăiască normal, ca în Europa, iar cealaltă parte, ale cărei interese ilegitime ar fi afectate de normalitate, ne procopsesc cu o corupţie ca la maica Rusie acasă. De aceea şi cuvintele au înţelesuri diferite în „europeană“ faţă de româna actuală. Dacă în europeană drepturile omului sunt drepturi pe care le ai prin naştere, în română înseamnă că trebuie „să dai dreptul“ ca să obţii ceea ce ţi se cuvine în mod normal.

Dacă în Europa instituţiile statului funcţionează după reguli bine stabilite pentru a servi cetăţeanul, în România ai de multe ori impresia că administraţia, cu excepţii lăudabile, e un fel de bordel suprarealist, în care plătitorul de taxe şi impozite e supus la tot felul de perversiuni, până cedează şi plăteşte încă o dată, dând şpagă. Dacă ştii drumul şpăgii, e mai uşor să primeşti ceea ce nu ţi se cuvine decât ceea ce e al tău. E mai uşor să construieşti blocuri turn lângă catedrale, supermarketuri în parcuri şi hoteluri în albia unui râu decât să-ţi repari gardul cu acte în regulă.

Desigur, sunt şi idealişti care încearcă să-şi obţină drepturile fără şpaga strămoşească, care cred că trebuie să respectăm legea, iar dacă legea e strâmbă, să o îndreptăm, nu să o fentăm.

Când sistemul prezintă simptome de corupţie gravă, un politician european realist ia măsuri pentru eliminarea cangrenei înainte ca ea să se extindă la tot corpul statului. Politicianul român „realist“ ştie că asta implică nişte costuri, şterge delicat puroiul de la suprafaţă, cât să nu provoace un deranj prea mare, şi pune un pic de fard, să nu se vadă totuşi atât de urât.

Politicianul român e „idealist“ înainte de alegeri şi „realist“ după ce ajunge în fruntea bucatelor. Adică îşi vede de interes sau, în cel mai bun caz, de treabă, fără să deranjeze angajatele sau matroanele bordelului de care vorbeam mai-nainte. Eventual schimbă cearşafurile şi zugrăveşte stabilimentul o dată la patru ani, ca să fie mai customer friendly.

Astfel, dacă în europeană a fi realist înseamnă să acţionezi pe baza unei percepţii corecte a realităţii, în româna de baltă înseamnă să capitulezi în faţa sistemului, dacă nu din complicitate interesată, atunci din nepăsare sau neputinţă.