BlogPressMeet Oradea: dragoste la prima postare

Revin cu impresii de la prima întâlnire dintre bloggerii şi ziariştii orădeni. Trebuie să spun de la început că nu mă aşteptam ca discuţiile să fie atât de pline de miez. Pe undeva mi-era şi teamă că bloggerii, care au o uşoară pizmă pe ziarişti (dispreţul afişat de unii nu e altceva, în fond, decât o manifestare a invidiei faţă de statutul ziaristului), să nu le sară la gât, rupându-i în bucăţi…

Am subscris şi eu  la ideea lui Ciprian (căruia i se datorează ideea întâlnirii) că nu trebuie să pornim de pe poziţii de adversitate, ci să avem o discuţie constructivă. Desigur că nu am putut evita reproşurile, acuzele. În fond, trebuia să ne spunem nemulţumirile unii faţă de alţii, ca să vedem ce pretenţii are fiecare de la celălalt. Cu pretenţiile au fost mai mult bloggerii, cu vechea lor problemă a linkurilor, pe care ziariştii nu le pun în articolele lor online. Cred că mesajul a fost înţeles, chiar dacă nu întotdeauna ziariştii sunt de vină pentru lipsa acestora (fie nu postează ei, fie politica ziarului/trustului nu o permite).

Până la urmă, după ce a fost întoarsă pe toate părţile, problema a fost tranşată astfel: neticheta spune că trebuie să pui link, fie pentru a indica sursa informaţiei, fie pentru că aşa e frumos, etic, elegant.

“Românul online e prost”

De altfel o bună parte a neînţelegerilor s-a datorat situării diferite a celor două “tabere” faţă de jurnalismul online. Presa încă mai are (cel puţin o parte a ei) reflexul de a scrie pentru tipar, nu pentru online, astfel că nu acordă aceeaşi atenţie exigenţelor internetului. Bloggerul gândeşte şi acţionează permanent în virtual, nu are deadline-uri, plus că are impresia că dispune de o libertate ale cărei limite şi le stabileşte singur; problema e că transferă involuntar propriile  exigenţe asupra ziaristului, enervându-se dacă acesta nu se conformează. De aici şi izbucnirile sale pe blog la adresa presei, pe care o acuză de reacredinţă, lene, ba chiar de ipocrizie şi furt (atunci când nu e dat drept sursă a unei ştiri pe care el a dat-o primul).

Pe de altă parte, nici ziaristul care nu foloseşte instrumentele pe care le oferă internetul nu are vreo scuză. Din moment ce, in calitate de ziarist, se presupune că trebuie să se informeze în permanenţă, e inacceptabil să nu folosească RSS feed-ul, sub forma Google Reader, spre exemplu. De aici discuţia a ajuns inevitabil la utilizarea surselor, cu obligativitatea verificării informaţiilor. A reieşit până la urmă că adesea nici unii, nici alţii nu-şi prea verifică informaţiile, dându-le pe goarnă cât mai repede, din dorinţa de a fi primii. Şi o dau în bară cu toţii, bazându-se pe zvonuri sau pe informaţii parţiale – care până la urmă se dovedesc false. Şi-atunci se naşte inevitabil o întrebare legitimă: ce-l mai deosebeşte pe ziarist de blogger?

Bloggerul se comunică pe sine, ziaristul – pe ceilalţi

Sigur că mai toţi bloggerii doresc să obţină recunoaştere socială, să beneficieze de credibilitatea şi autoritatea pe care ziariştii o dobândesc aproape automat, prin apartenenţa la un organ de presă, la un brand. Bloggerului îi e mai greu să-şi facă un brand: el este singur pe lume, eventual are câţiva prieteni care îl pun în blogroll, se învârte într-un cerc restrâns, are audienţă scăzută (atunci când nu e Zoso…). În plus, el se comunică cel mai adesea pe sine – blogul este, în fond, un jurnal online, nu-i aşa? Dar atât bloggerul, cât şi ziaristul fac acelaşi lucru: comunică. În calitate de comunicatori – fie că se comunică pe sine, fie pe ceilalţi – trebuie să cunoască foarte bine mijloacele de comunicare, atât pe cele stilistice, cât şi pe cele de ordin tehnic (câţi ziarişti cunoaşteţi care ştiu să uploadeze un video?). Lucru care se întâmplă mai rar şi care face diferenţa între un blogger/ziarist bun şi unul prost. La acest punct (desigur că am rezumat mult discuţiile), ne-am dat cu toţii seama că, în fond, între ziarişti şi bloggeri nu e mare deosebire. Pe lângă faptul că lucrează deopotrivă cu informaţii, pe care trebuie să le comunice profesionist, singurul lucru care le poate conferi credibilitate şi recunoaştere socială este profesionalismul. Pentru ziarişti, aceasta însemnă cunoaşterea şi respectarea regulilor jurnalistice şi a deontologiei, iar pentru blogger respectarea în primul rând a netichetei – cu toate că nici lui nu-i strică ceva din ştiinţa jurnalistului.

S-a mai vorbit despre multe altele (viitorul jurnalismului, care e online, nu-i aşa?), însă mă opresc aici. Concluzia ar fi că a meritat să ne întâlnim, am petrecut o seară agreabilă, cu discuţii interesante. Şi unii, şi alţii am aflat lucruri pe care nu le ştiam, sau de care nu eram conştienţi. Speranţa mea e că atât bloggerii, cât şi ziariştii au avut de câştigat. Măcar un plus de “awareness” faţă de celălalt.

PS: Pe când al doilea BlogPressMeet la Oradea?

*

Cine a mai scris:

http://www.thefua.ro/2009/deontologie-jurnalism-blogging-link-uri-si-alte-minuni-ale-tehnologiei/

http://strada-fermei.blogspot.com/2009/08/blogpressmeet.html

şi în limba maghiară: http://blog.roon.ro/blogosz/2009/08/29/bpm/

RELATED POSTS:

BlogPressMeet Oradea: Bloggeri şi jurnalişti online

Florin Ardelean: Blogul, manelizarea comunicării?