Andrei Simuţ şi reinventarea romanului

Neavând răgazul necesar să-l citesc, m-am dus la lansarea romanului Calvarium al lui Andrei Simuţ cu speranţa secretă că mă voi lămuri dacă merită să investesc timp pentru o lectură ce se anunţa anevoioasă. Peste 300 de pagini scrise dens, fără dialoguri – cam prea mult pentru primul roman al unui tânăr de 28 de ani, îmi ziceam eu, cu suficienţa unui boşorog hârşit care n-a făcut mare brânză la viaţa lui, dar îşi dă aere de atotcunoscător. După vreo oră de lămureală, aerele mele s-au cam dus pe apa Peţei.

Acum că mi-am dat peste nas, să vă spun şi care a fost faza, luni, la Facultatea de Litere. Marius Miheţ (la aşa romancier, aşa critic – adică tot nesimţit de tânăr) şi-a asumat sarcina de a prezenta cartea confratelui său, trezindu-mi interesul de la bun început cu afirmaţia că Andrei Simuţ are o ieşită din comun capacitate de a se reinventa. Adică ce să te reinventezi, la 28 de ani, mi-am zis eu în barba din bloc-notes, uitând că debutantul în ale prozei se ocupă de destulă vreme şi cu critica, debutul său absolut în volum producându-se în 2007, cu un tom exegetic. Stilistic, zice Miheţ, se reinventează stilistic, adică e cam cameleonic, îmi zic eu, ciulind apoi urechile: Calvarium este un roman foarte complex, cu o sumă de subterane simbolice, care creează o reţea subtilă; un construct foarte bine gândit, unul dintre cele mai bine scrise romane ale tinerei generaţii; are o viziune borgesiană, labirintică, un spaţiu care se comprimă şi se dilată în permanenţă; cartea are foarte multe paliere de interpretare, este un roman pentru filologi.

Hopa.

Îmi arunc ochii prin cărţulie, frunzăresc de zor în timp ce autorul vorbeşte despre Cluj, un oraş imaginar, devenit personaj, dar care conţine şi locuri, nume reale, citesc tot mai adânc, pagină după pagină, în timp ce scriitorul cu păr dat cu gel lecturează şi el ceva fragmente pentru auditoriu, un alt personaj care bântuie acest roman este însuşi textul, cineva în carte chiar scrie un jurnal, am citit o pagină întreagă, măi să fie, scrie chiar bine tânărul Simuţ (oare ce simte taică-său, aşezat în banca întâi de la uşă, o fi mândru).

Borges, Marquez şi alţi câţiva barosani cu care nu vă mai plictisesc, că şi-aşa n-aţi auzit de ei, îi dau târcoale Calvarium-ului ăsta, ba mie mi se pare că ar fi şi ceva Joyce pe-aici, hartă a memoriei, fluxul conştiintei, monolog interior, postmodernism, poţi să citeşti cartea de oriunde, s-o laşi când ai chef. Mi se pare mie sau Andrei Simuţ chiar şi-a pus în cap să reinventeze romanul?

Promit să mă pun pe citit. Poate chiar merită.