Proiectul de hotărâre pentru desfiinţarea coşurilor de gunoi publice a fost iniţiat de un grup de consilieri, provenind din toate partidele politice. În opinia lor, coşurile de gunoi publice sunt complet inutile, orădenii refuzând cu obstinaţie să le utilizeze şi aruncând mizeria pe jos. Prin desfiinţarea coşurilor, bugetul local va fi degrevat de o cheltuială considerabilă, nemaifiind nevoie nici de înlocuirea recipientelor vandalizate, nici de golirea lor de către RER. 

Recordul mondial la cele mai puţine coşuri de gunoi stradale  este deţinut la ora actuală de un orăşel din Louisiana, Trashville, în care există un singur coş de gunoi, montat în faţa statuii fostului primar al oraşului, John F. Litter, care a desfiinţat amenzile pentru cei care fac mizerie pe stradă.

Link: Orădenii nu ţin la curăţenia spaţiilor verzi

Activismul social este o crimă??!

Numele meu este Ghenadie Brega, născut la Sîngerei, Pepeni, am 34 de ani, cetăţean al Republicii Moldova şi al României (din 2007).

Sunt ex-preşedinte al Asociaţiei Hyde Park din R.Moldova (am fost lider al acestei asociaţii în perioada aprilie 2006 – mai 2008).

Sunt de asemenea:

    * observator naţional (din partea Institutului pentru Drepturile Omului) acreditat de CEC pentru alegerile din 29 iulie 2009;
    * monitor al întrunirilor publice, în cadrul unui proiect al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului;
    * membru-fondator al asociaţiei Pro-România, pe care autorităţile refuză nejustificat s-o înregistreze.

Sunt junalist free-lancer, antrenat în proiectul internaţional VJmovement.com
Sunt artist liber, expert/magistru în comunicare şi relaţii publice şi promovez libertatea cuvântului, dreptul la informare şi exprimare, alte libertăţi fundamentale.

La data de 10 iulie 2009, în privinţa mea a fost emisă o ordonanţă de începere a urmăririi penale (dosar nr. 2009270220) pe faptul unei pretinse agresări şi a jafului unui cetăţean, care ar fi avut loc la data de 04 noiembrie 2007 în zona comunei Zorile, r-nul Orhei.
În ordonanţă mai este pomenit numele lui Anatol Mătăsaru, care a fost deja reţinut la data de 10 iulie 2009 şi care până în prezent se află la în custodia poliţiei din Orhei.

Anterior, am fost cercetat într-un alt dosar, în care am figurat în calitate de bănuit pe faptul organizării “dezordinelor de masă”, care se pretinde că au avut loc pe 6 – 7 aprilie 2009 în mun. Chişinău.

Totodată, 10 iulie 2009 era data limită până la care, conform legii, putea fi înaintată învinuirea sau cererea de prelungire a calităţii de bănuit „pentru organizarea dezordinilor de masă” din data de 06 aprilie 2009. La moment calitatea mea de bănuit pe dosarul din 06 aprilie 2009, a expirat de drept. Până la această dată, mie nu mi s-a adus la cunoştinţă despre existenţa vreunui demers al procurului cu privire la prelungirea termenului pentru a-mi fi păstrată această calitate.

Declar hotărît că aceste dosare sunt fabricate şi că eu n-am nicio vină, atît în ce s-a întîmplat la Chişinău pe 7 aprilie 2009, cît şi în jaful de la Orhei, în toamna lui 2007.

Pe 7 aprilie 2009 nici nu eram în Chişinău, ultima dată am fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale în ajun, pe 6 aprilie, cînd am organizat protestul paşnic împotriva fraudării alegerilor.

În noiembrie 2007 eram angajat la Euro TV în calitate de cameraman, lucram aproape fără întrerupere şi nu aveam de ce să ajung la Zorile, unde n-am fost nicio dată şi nu cunosc pe nimeni. Mai mult decît atît, la acea dată nu îl cunoşteam pe Anatol Mătăsaru şi nu aveam cum să întreprind ceva împreună cu el. De cînd am monitorizat şi filmat protestele lui paşnice cu măgarul sau cu masca de porc, am început să-i urmăresc activitatea şi consider că arestarea lui repetată este o manifestare de cenzură pentru opiniile sale exprimate, o încălcare flagrantă a drepturilor omului.

Declar că şi o eventuală reţinere, arestare sau condamnare a noastră va însemna doar răfuirea autorităţilor pentru activitatea noastră civică, de promovare a libertăţii cuvîntului.

Vă rog să monitorizaţi activitatea poliţiei şi a procuraturii, deoarece consider că dosarele penale în care suntem urmăriţi sunt fabricate la comandă, iar probele şi mărturiile care au fost sau vor fi prezentate sunt false şi colectate cu rea-credinţă.

Asociaţia Hyde Park, al cărei membru sunt, are ca misiune apărarea dreptului la liberă exprimare, accesul la informaţie şi alte drepturi conexe; are 16 dosare expediate la CEDO, dintre care 4 deja au fost câştigate. Membrii organizaţiei sunt persecutaţi inclusiv din acest motiv.

În aprilie 2009, autorităţile centrale au dispus percheziţia sediului Asociaţiei Hyde Park şi sechestrarea bunurilor acesteia. În momentul de faţă, bunurile asociaţiei se află la procuratura generală de mai bine de trei luni.

Telefonul lui Ghenadie Brega este  +37369801212

Scuarul în “stil secession” din faţa Bisericii cu Lună, amenajat “peisagistic” la suprapreţ de administraţia Groza în campania pentru locale de anul trecut, pare lăsat în părăginire. Presa a semnalat de curând acest lucru, ba chiar şi unii bloggeri s-au aruncat cu indignare civică asupra subiectului; nici unii, nici alţii nu au avut însă curiozitatea să se documenteze, pentru a afla cum stă treaba cu adevărat.

Da, “boscheţii” şi celelalte plante stau să se usuce, fiindcă nu le-a mai udat nimeni, decât mama natură. Pare blamabil, dar principala vină aparţine fostei administraţii, care a acceptat soluţia de irigare subterană, fără să-şi mai bată capul cu faptul că racordarea la reţeaua de apă publică nu era posibilă! Astfel că firma Eco Horticultura Bucureşti, care a realizat “amenajarea peisagistică” a scuarului (cu scandalul aferent din luna mai 2008, ecologiştii protestând la adresa măcelăririi arbuştilor de tuia), a lăsat Primăriei lucrarea neterminată – şi o factură de 17 miliarde (!).

Gazetarii admit că ”stilul secession” al scuarului e o fantasmagorie, dar reproşează edililor faptul că amenajarea a fost totuşi realizată din banii contribuabililor – şi nu puţini. Acum Primăria aruncă aceşti bani pe fereastră, lăsând vegetaţia să se usuce. Ziariştii par să uite (sau nu au avut curiozitatea să se informeze) că cele 17 miliarde pentru scuar nu au fost plătite niciodată. Constatând că lucrarea nu a respectat condiţiile contractuale, primarul Ilie Bolojan a refuzat plata, astfel că scuarul, aşa cum arată acum, nu a costat nimic!

Ceea ce din nou pare să se uite este faptul că Primăria a anunţat iminenta reamenajare a întregului ansamblu de scuaruri din Piaţa Unirii, în baza planurilor originale, din anii ’20, când a fost conceput spaţiul verde din centrul oraşului. Astfel că nu are niciun rost să se cheltuie bani pentru păstrarea “boscheţilor” care au înlocuit tuiele din scuar. Oricum vor fi raşi…

2. Primăria vrea să mute statuia Ostaşului Român

3. Ouăle de Paşti vor fi interzise de UE

OPINIA LUI SERES 

Oricine om de bună credinţă s-a putut convinge până acum, cu vârf şi îndesat, de nemernicia unora dintre aleşii neamului, fie că aceştia sunt parlamentari, consilieri locali sau judeţeni. Opinia publică, defavorabilă în general tagmei politicienilor, condamnă actele lor egoiste, săvârşite aproape exclusiv în propriul interes, ignorând aproape în totalitate interesele populaţiei. Însă cu atât rămânem – cu oprobriul public şi, eventual, sancţionarea, odată la patru ani, a politicienilor lipsiţi de responsabilitate şi cod moral.

Se fură în România ca la drumul mare. Hoţiile se petrec sub nasul nostru, abia deghizate, sub forma hotărârilor de guvern, consiliu local ori judeţean. Justificările, abia schiţate, pentru jaful politicienesc, nu reuşesc să acopere evidenţa: taxele, impozitele, dările în general sunt astfel croite încât să jupoaie românul de rând, spre folosul “tagmei conducătorilor”.

Am o soluţie - cam năstruşnică, recunosc: la proxima legislatură, noul Parlament să dea o lege a presei, cu un singur articol, în care să se specifice că ziariştii au dreptul să terfelească, în orice mod doresc, politicienii. Adică să-i poată insulta, calomnia, înjura după bunul plac, fără ca ziariştii să poată fi traşi la răspundere în vreun fel. Mi se pare că e singura soluţie echitabilă la o stare de lucruri ce pare imuabilă. Politicienii vor fura în vecii vecilor, indiferent de legi, opinie publică, morală, cod etic etc. De ce n-am avea şi noi, reprezentanţii opiniei publice, dreptul legal să-i înjurăm?

Ei fură, noi îi facem de cacao. E corect?

*

Citeşte toate comentariile mele la: OPINIA LUI SERES

Mă situez în tabăra celor din faţa volanului, dar nu sunt atât de obtuz încât să nu le dau dreptate şi pietonilor, când, săracii de ei, condamnaţi să circule per pedes, se confruntă cu ambuteiaje pe trotuar (cauzate de maşinile parcate abuziv), sau nu pot folosi trecerea de pietoni, fiindcă nesimţiţii de şoferi consideră că au dreptul să-şi lase maşina oriunde (sub pretextul lipsei acute de locuri de parcare), ori se trezesc acroşaţi (în cel mai bun caz) de oglinda retrovizoare a câte unui bolid prea grăbit pentru a acorda prioritate în intersecţii.

Dar, în acelaşi timp, nu mă pot împiedica să nu mă înfurii când pietonul are impresia că, trecător pe zebră (şi prin viaţă), are toate drepturile scrise şi nescrise din lume. Adică:

• când pune piciorul pe zebră, nu are absolut nicio obligaţie, nefiind treaba lui să se asigure (adică să se uite dacă nu cumva vreun idiot de şofer se află la distanţa de doi centimetri faţă de linia mediană a profilului său) 
• poate traversa agale, melancolic, ori eventual privind norii, indiferent la coada de maşini oprită la trecerea de pietoni
• sau dimpotrivă, poate trece în fugă pe zebră, fără să se asigure, părând convins că maşinile sunt dotate cu dispozitive de frânare imbatabile, capabile să oprească-n loc, instantaneu, orice tip de vehicul aflat în mişcare, indiferent de viteză
• odată ce a pus piciorul pe zebră, nimeni şi nimic nu îl poate determina să facă un pas înapoi, dreptul său de a traversa prevalând în faţa pericolului (real şi de neînlăturat) de a ajunge direct în spital sau chiar la cimitir
• dacă are sub 18 ani, e de genul feminin şi arată sexy, nu există şofer pe lumea asta care să nu-i dea prioritate, indiferent de regulamentul rutier, legile fizicii şi preferinţele în materie (blondă, brunetă, roşcată) ale bărbatului aflat la volan.

Aş mai enumera câteva situaţii-tip, dar prefer să închei acest excurs rutier, anexând, spre ştiinţa pietonului melancolic sau intempestiv, “ghidul pietonului” pe care IPJ Bihor îl pune aproape zilnic la dispoziţa ziariştilor, pe buletinul său informativ, dar pe care niciun ziar nu-l publică, documentul neconţinând nimic senzaţional.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE ADRESATE PIETONILOR

Vă reamintim câteva recomandări de care trebuie să ţineţi cont atunci când vă aflaţi în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă: 

• Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;
• Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
• Respectaţi culorile semaforului electric;
• Circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public;
• Circulaţi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci;
• Sunt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice!

Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

Luaţi-o aşa cum e, aţi citit bine. Amănunte, cu altă ocazie, aşa că nu mă sunaţi, nu-mi trimiteţi e-mailuri: nu răspund! (sunt prea ocupat cu deschiderea ziarului)

LATER EDIT: Am deschis ziarul! Nu am găsit însă nimic demn de atenţie, aşa că l-am închis.

Viaţa s-a schimbat parcă de la o zi la alta. În iureşul cotidian, te opreşti într-un local, cauţi locul pentru fumători, comanzi o cafea (scurtă? lungă? cu lapte? fără?), îţi aprinzi o ţigară slim (Kent Nanotek) şi pui tacticos laptop-ul pe masă. Click! şi eşti conectat la întreaga lume.

A, cu condiţia să te afli într-un local cu hotspot.

Pentru amatorii de cafea + răsfoirea Internetului şi verificarea e-mailului, iată lista (aproape completă, dar aştept sugestii şi reclamaţii) a hotspoturilor din Oradea. Desigur, la unele dintre ele, cafeaua poate să lipsească…

Domnul Schmidt a comis crima de a “fuma nestingherit” în timpul unei recepţii, astfel că i se va intenta o acţiune legală de către activiştii antifumat. Mă uit la poza sa, cu ţigara în gură şi dintr-o dată simt adierea unei revelaţii: oare nu cumva fumatul e dăunător doar pentru nefumători? Schmidt pare să se ţină bine, la vârsta lui, dar cei care vor să-l dea în judecată nu par prea sănătoşi. La cap.

Blogul şi desfrâul

Omul modern este, poate mai mult ca oricând, mulţumit de sine. Privindu-se în oglindă, are senzaţia că vede un zeu. Confortabil şi ambiţios, insaţiabil şi mereu curios, el are acum fructul mult dorit. Lumea în care trăieşte are chipul şi asemănarea sa. Un singur lucru îl pândeşte însă, din dărătul nemaipomenitelor cuceriri: neatent cu propria fiinţă, omul şi-a pierdut, irevocabil, măsura. Cum anume? Printr-o revoltă nesăbuită împotriva regulilor. Iată, mai jos, un singur exemplu…La fel cum anul este o succesiune de patru anotimpuri, viaţa noastră a ajuns, nesmintit, o succesiune halucinantă a ceea ce este la modă. Nu consumăm, doar degustăm; nu stăruim, ci suntem excursioniştii patetizaţi de întâlnirile cu senzaţiile mereu schimbătoare, cu o ofertă exponenţială, fabuloasă. Zeul tutelar al noii religii este Altceva-ul, capabil să ne înfioreze, să ne scoată din plictisul aproape fatal, să ne incite la un strop de vigoare. Epifania noului idol printre muritorii de rând este blogul. Efect recent al febrei comunicării, blogul isterizează şi supune unei provocări colosale chiar gestul de-a crea o relaţie în care doi oameni sau un grup comunică. Îţi faci un blog, astăzi, cam la fel cum, ieri, puneai la cale un contract cu o editură, pentru o carte.Ceea ce diferenţiază cele două situaţii ţine, esenţial, de faptul că blogul a revoluţionat tehnica prin care mesajele sunt transmise şi asumate. Pentru a se impune, acesta a suspendat un principiu, cel al identităţii. Nu pot comunica, de regulă, decât identităţi conturate. Acesta este motivul pentru care textele apocrife, de exemplu, sunt bine delimitate faţă de altele ale căror autori nu cad sub incertitudine. La fel, pseudonimele scad enorm din capacitatea unui mesaj de a fi credibil şi capabil de efectele urmărite la destinatar. Suspendând principiul identităţii, câtă vreme orice anonim poate să-şi exprime liber şi instant opinia, în legătură cu mai orice şi în formula care i se pare mai fidelă personalităţii sale, blogul renunţă automat la două din regulile ce definesc comunicarea: responsabilitatea şi onestitatea.

Clandestinitatea blogoforă este o formă a laşităţii detestabile. Blogurile sunt un fel de spaţiu generos, amenajat convenabil pentru defulările de toate felurile (candide, morbine, libidinale, imbecile, istericoide, narcisiace, porcoase, infantile). Iresponsabil fiind, cel ce se „exprimă” are o repulsie prealabilă pentru tot ceea ce ţine de civilizaţia dialogului. Neavând identitate, acel nimenea protejat de virtualitatea netului, trăieşte, amăgitor, dar percutant, celebritatea de cârtiţă. Vocea „lui” se aude în spaţiul public, chit că nu este decât o râgâială injurioasă ori un silogism elaborat graţie eforturilor cogitative ale nervilor din rinichi şi fluierul piciorului.

Efortul „lui” nu este acela de a comunica, ci de a sfida. Lipsa de reguli l-a scos la rampă – el este ultimul produs pe stoc a ceea ce Patapievici definea prin „omul recent”. Proprietarul de blog este, la rându-i, complicele premeditat al unor măscărici, profitori oneroşi ai faptului că dialogul a fost corupt de ceea ce aş numi manelizarea sfruntată a comunicării. Câtă vreme nu i se mai cere să fie onest, partenerul de „idei” poate fi un desfrânat, ba chiar este instigat să persevereze spre vulgaritate şi impostură. Blogul este indiciul trist al faptului că insul îşi abandoneaza comorile intimităţii de dragul unui exhibiţionism ce-l reapropie de maimuţă.

.