Marius Oprea, “vânătorul de securişti”, la Oradea

Academia Civică Bihor vă invită la conferinţa “Comunismul nu este istorie”, susţinută de dr. Marius Oprea, preşedintele Asociaţiei pentru Memoria Victimelor Comunismului şi coordonatorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România.

Evenimentul face parte din seria de conferinţe ale Academiei Civice Bihor, organizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea. Conferinţa va avea loc luni, 29 noiembrie, ora 2010, de la ora 18.00, în sala Traian Moşoiu a Primăriei Oradea. În deschiderea conferinţei va fi prezentat filmul “Vânătorul de securişti”.

Marius Oprea s-a născut în Târgovişte la 22 mai 1964. Este licenţiat al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Are specializări în arheologie şi istorie medie românească. În anul 2002 obţine titlul de doctor în istorie la Universitatea din Bucureşti cu tema Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964).

1990 – redactor la revista Interval 1990.

1991 – 1992 - reporter special la revista Cuvântul.

1993 - redactor-şef la publicaţia Mesager (Braşov).

1994-1997 - corespondent la Radio Europa Liberă.

1995-1997 – consilier personal al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu în problema elaborării legii pentru deconspirarea Securităţii.

1997-1998 - redactor şef la Transilvania Jurnal.

1998-2000 - consilier de stat la Preşedinţia României în timpul mandatului preşedintelui Emil Constantinescu.

2000-2004 - redactor la România liberă şi Ziua.

2005 - director de expertiză la Institutul Diplomatic Român.

2005-2010 - consilier de stat şi apoi consilier personal al primu-ministrului Călin Popescu Tăriceanu.

decembrie 2005 – februarie 2010 - preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România.

2010 - preşedinte al Asociaţiei pentru Memoria Victimelor Comunismului şi coordonator al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România.

Cărţi publicate:

- Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente. 1949-1989, Ed. Polirom, Iaşi, 2002 (premiată de Asociaţia Editorilor din România drept cea mai bună carte de istorie a anului).
- Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov (în colaborare cu Stejărel Olaru), Ed. Polirom, Iaşi, 2002.
- Securiştii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliţie politică. Studiu de caz: arhiva Comitetului Municipal de Partid Braşov (coordonator), Ed. Polirom, Iaşi, 2002
- Moştenitorii Securităţii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004.
- L’héritage de la Securitate: Terreur en Roumanie, în Le jour se lève. L’héritage du totalitarisme en Europe (1953-2005) (volum coordonat de Stéphane Courtois), Les Éditions du Rocher, Paris, 2006.
- Zorba şi Catedrala, Ed.Humanitas, Bucureşti, 2006.

- Chipul morții: dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului, Ed. Polirom, Iaşi,2006.

- Adevărata călătorie a lui Zahei Vasile Voiculescu şi taina Rugului Aprins, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2008.

- Bastionul cruzimii. O istorie a Securitatii (1948-1964), Ed.Polirom, Iaşi, 2008.

- Șase feluri de a muri, Ed. Polirom, Iaşi, 2009.

Posted in Stiri din lumea mass-media | Tagged , , , | 1 Comment

Concert Bojtorján la Filarmonica orădeană

Legendara trupă de country din Ungaria, Bojtorján, va da un concert la Oradea, în sala Enescu-Barthók a Filarmonicii, luni, 29 noiembrie, de la ora 19.00. Biletele se găsesc la Filarmonică, preţ 12 lei.

Posted in Stiri din lumea mass-media | Tagged , , , , | Comments Off

O seară la muzeu: Mike Godoroja & Blue Spirit – Accoustic Zeppelin

Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor” este organizatorul unui spectacol muzical de excepţie: Accoustic Zeppelin, susţinut de unul dintre cei mai importanţi artişti de blues din România, MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT, spectacol care va avea loc în 25 noiembrie 2010, orele 19.00, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea şi care are ca scop atragerea publicului către cultură, în general, către muzee, în special, respectiv către spectacole muzicale de calitate.

Proiectul BALKANIC ZEPPELIN este un “NOU ZEPPELIN”, un teritoriu vast ca modalitate de expresie, deschis multor drumuri noi şi, mai ales, foarte actual. Plecînd de la albumul No Quarter şi trecînd prin esenţa blues a anumitor piese din catalogul de aur al grupului Led Zeppelin, formaţia lui Mike Godoroja vă invită să exploraţi împreună tărîmul exhaustiv al blues-ului şi elementele de fuziune etno ale muzicii formaţiei Led Zeppelin. BALKANIC ZEPPELIN este un proiect WORLD –ETNO care a fost extrem de  bine primit în turneele realizate în ţară (Timişoara, Braşov, Satu Mare, Craiova, Cluj, Hunedoara, Vaslui, Vatra Dornei, Bacău etc.), precum şi în celebre cluburi din Bucureşti (GREEN HOURS, HARD ROCK CAFFE).

Evenimentul O seară la muzeu: Mike Godoroja & Blue Spirit – Acoustic Zeppelin face parte din turneul de promovare a albumului Balkanic Zeppelin care se va desfăşura pe parcursul întregii luni noiembrie, urmînd ca pe 14 decembrie să aibă loc lansarea albumului la Bucureşti.

Cu ocazia acestui spectacol va fi prezentată o diaporamă cu simulări 3D ale viitoarelor expoziţii permanente ce vor fi realizate în noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor.

Parteneri la organizarea spectacolului sînt: Casa de Cultură a Municipiului Oradea şi Teatrul de Stat Oradea.

Pentru bilete şi informaţii vă rugăm să apelaţi numerele de telefon: 0259.479.918, 0751.109.224. Biletele se vînd şi la casieria Teatrului de Stat Oradea.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , , , | Comments Off

Jazz de Crăciun: The Thing

Jazz de Crăciun, eveniment aflat la a 12-a ediţie, aduce la Oradea formaţia The Thing, un trio scandinav format din saxofonistul Mats Gustafsson (Suedia), basistul Ingebrigt Haker Flaten şi bateristul Paal Nilssen-Love (Norvegia).

O iniţiativă a lui Joe Balogh, Jazz de Crăciun este organizat în acest an de Muzica De Vest, cu ajutorul Aria Music Production şi va avea loc pe 8 decembrie, ora 20.00, la Filarmonica Oradea. Biletele se pot achiziționa de la casieria filarmonicii începând de marți, 9 noiembrie sau se pot rezerva direct de pe site-ul muzicadevest.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , , | 1 Comment

Un milion de stele la Oradea

Organizaţiile diecezane şi eparhiale Caritas din România organizează a doua ediţie la nivel naţional a acţiunii intitulate “Un milion de stele”, care va avea loc în ziua de sâmbătă, 13 noiembrie 2009, ora17.00, simultan, în 21 oraşe din ţară, printre care Bucureşti, Iaşi, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj, Oradea, şi Timişoara. În Oradea evenimentul este organizat de Caritas Catolica Oradea şi Caritas Eparhial Oradea, în faţa Teatrului de Stat.

Acţiunea “Un milion de stele” este o iniţiativă Caritas şi se desfăşoară în prezent în mai multe ţări europene, (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Elveţia), în fiecare an, înainte de Crăciun. Scopul acestei acţiuni este de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale, şi constă în iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor, şi prin chemarea la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , | Comments Off

Expoziţie de icoane româneşti pe sticlă la Békéscsaba

Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor”, prin Secţia de Etnografie, organizează la Muzeul Munkácsy Mihály din Békéscsaba (Ungaria) expoziţia Vechi icoane româneşti pe sticlă din Transilvania. Vernisajul are loc vineri, 12 noiembrie 2010, la Muzeul Munkácsy Mihály din Békéscsaba.

La realizarea acestei expoziţii au contribuit şi Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei şi Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, de la care s-au selecţionat cîteva icoane pe sticlă şi cărţi vechi româneşti, reprezentative pentru valorile patrimoniale ale lumii româneşti din partea de vest a ţării. Sunt expuse icoane pe sticlă din principalele centre de iconari din Transilvania: Nicula, Şcheii Braşovului, Ţara Oltului, Făgăraş, unele dintre ele piese de tezaur aparţinând instituţiei muzeale orădene, care demonstrează încă o dată importanţa lor istorică şi artistică remarcabilă.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , | Comments Off

Concert Celelalte Cuvinte la Queen’s Music Pub

Turneul Celelalte Cuvinte a început cu succes, având deja primele două concerte la Piteşti şi Bucureşti, unde trupa orădeană a fost aşteptată şi primită cu foarte multă căldură din partea fanilor. Surpriza pe care au pregătit-o membrii trupei pentru acest turneu e reinterpretarea unor melodii din repertoriu propriu într-o atmosferă mai acustică.

În data de 19 noiembrie, Celelalte Cuvinte cântă la Oradea, în Queen’s Music Pub, de la ora 20.00, preţul biletului fiind de 20 lei (consumaţie inclusă).

În antimpul sărbătorilor de iarnă trupa aniversează 29 de ani de existenţă, după Oradea urmând să cânte în următoarele oraşe: Cluj-Napoca – 20 noiembrie – Irish Music Pub; Timişoara – 25 noiembrie – Club Daos: Arad – 26 noiembrie – Club Nerv; Reşiţa – 27 noiembrie – Reschitza Rock Cafe; Braşov – 02 decembrie – Rockstadt; Bucureşti  - 15 decembrie – Music Club; Iaşi – 17 decembrie – Club Hand; Bacău – 18 decembrie – Subway

Concertele din această iarnă cuprind piese atât de pe cel mai recent album, STEM, cât şi o selecţie de pe albumele precedente.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , , | Comments Off

Poezii de Miki Vieru la Cenaclul de la Bibliotecă

Poetul orădean Mihai Vieru este următorul invitat al Cenaclului de la Bibliotecă (Biblioteca Gh. Şincai). El va citi din cele mai noi creaţii sale în cadrul Seminarului de poezie contemporană care are loc joi, 11 noiembrie, ora 17.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , | Comments Off

Concert de jazz Toth Sándor Quintet la Posticum

Concert de jazz la Posticum, cu Toth Sándor Quintet (Ungaria), duminică, 14 noiembrie, ora 19. Intrarea se face pe baza unui bilet de tombolă în valoare de 10 lei, asa cum ne-am obişnuit la evenimentele organizate la POSTICUM JAZZ CLUB.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , , | Comments Off

Concert Yesterdays la Queen’s

Queen’s Music Pub şi Aria Productions aduc la Oradea formaţia de rock progresiv Yesterdays, în concert la Queen’s Music Pub, vineri, 12 noiembrie, ora 20.00. Intrarea liberă.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , | Comments Off

Celelalte Cuvinte în turneu de iarnă

Sezonul de iarnă al grupului orădean Celelalte Cuvinte începe cu o nouă serie de concerte. În anotimpul sărbătorilor trupa aniversează 29 de ani de existenţă, oferind fanilor şi bucuria de a fi împreuna la Bucureşti, Piteşti, Cluj, Timişoara, Arad, Reşiţa, Braşov şi, bineînţeles, Oradea.

Trupa va concerta la Oradea în data de 19 noiembrie, la Queens Music Pub.

Concertele din această iarnă vor cuprinde piese atât de pe cel mai recent album, STEM, cât şi o selecţie de pe albumele precedente. Vor fi şi surprize pentru fani, sub forma câtorva piese cântate de trupă în rare ocazii.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , | Comments Off

Colocviile Muzeului Ţării Crişurilor

Complexul muzeal orădean organizează joi, 4 noiembrie 2010, ora 18.00, la sediul Muzeului Memorial „Aurel Lazăr” (strada Aurel Lazăr nr.13) prima întîlnire din noua serie a Colocviilor Muzeului Ţării Crişurilor, care se vor desfăşura periodic, sub genericul Spiritul şi memoria locului. Întîlnirea, a cărei temă propusă pentru discuţii este Românistica în Italia, va avea un invitat special – pe profesorul Dan Cepraga, de la Universitatea din Padova, Departamentul de romanistică – şi va fi moderată de Florin Ardelean.

Posted in Stiri din lumea mass-media | Tagged , , , , | Comments Off

Carte despre Oradea interbelică, lansată la primărie

Primăria Municipiului Oradea vă invită miercuri, 27 octombrie 2010, ora 17:00, în sala „Traian Moşoiu” a Primăriei, la lansarea cărţii „Viaţa cotidiană în Oradea interbelică” de Corneliu Crăciun.

Evenimentul face parte din seria de conferinţe iniţiate de Academia Civică Bihor, în parteneriat cu Primăria municipiului Oradea.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , , , , , | Comments Off

Trei concerte într-o singură zi

Cântările la Oradea, de regulă, aşa rare cum sunt, se ţin toate deodată (de asta sunt aşa de rare). Vineri seara (22 octombrie), tună şi îi adună la Oradea: Noris la Cafeneux (ora 20), KUMM live at MOSZKVA CAFE (ora 21), iar la Chanson, două trupe metal, Stand Alone şi Crimson. Alegeţi, că aveţi din ce!

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , , , , , , | Comments Off

Oradea la început de secol XX

În holul din faţa sălii mari a Primăriei Oradea s-a deschis o expoziţie fotografică ce prezintă aspecte inedite ale oraşului nostru de la începutul secolului XX. Puteţi admira construcţia Teatrului de Stat, a clădirii Primăriei, poduri peste Crişul Repede ce mai există doar prin intermediul peliculei fotografice, precum şi alte imagini de epocă. Imaginile, majoritatea inedite, sunt din fototeca Bibliotecii Judeţene Gh. Şincai.

Posted in Ştiri de actualitate | Tagged , , , , , , | Comments Off