M-a distrat şi luna decembrie, unde alături de politicieni cunoscuţi apare şi Superbolo însuşi, cu supermătură, superfăraş şi superaspirator, pe post de supersalubrizator-şef…

De la el am aflat că Jurnalul Naţional a reeditat primul volum din Cronica de familie a lui Petru Dumitriu, una din marile cărţi ale literaturii române postbelice. M-am repezit la chioşc, la două zile după apariţie şi, culmea, am găsit-o. Nu prea se înghesuie lumea s-o cumpere – n-o fi citit blogul lui Dan! Fiţi pe fază, săptămâna viitoare vine volumul doi…

(despre Petru Dumitriu, aici)

Am subscris şi eu  la ideea lui Ciprian (căruia i se datorează ideea întâlnirii) că nu trebuie să pornim de pe poziţii de adversitate, ci să avem o discuţie constructivă. Desigur că nu am putut evita reproşurile, acuzele. În fond, trebuia să ne spunem nemulţumirile unii faţă de alţii, ca să vedem ce pretenţii are fiecare de la celălalt. Cu pretenţiile au fost mai mult bloggerii, cu vechea lor problemă a linkurilor, pe care ziariştii nu le pun în articolele lor online. Cred că mesajul a fost înţeles, chiar dacă nu întotdeauna ziariştii sunt de vină pentru lipsa acestora (fie nu postează ei, fie politica ziarului/trustului nu o permite).

Până la urmă, după ce a fost întoarsă pe toate părţile, problema a fost tranşată astfel: neticheta spune că trebuie să pui link, fie pentru a indica sursa informaţiei, fie pentru că aşa e frumos, etic, elegant.

“Românul online e prost”

De altfel o bună parte a neînţelegerilor s-a datorat situării diferite a celor două “tabere” faţă de jurnalismul online. Presa încă mai are (cel puţin o parte a ei) reflexul de a scrie pentru tipar, nu pentru online, astfel că nu acordă aceeaşi atenţie exigenţelor internetului. Bloggerul gândeşte şi acţionează permanent în virtual, nu are deadline-uri, plus că are impresia că dispune de o libertate ale cărei limite şi le stabileşte singur; problema e că transferă involuntar propriile  exigenţe asupra ziaristului, enervându-se dacă acesta nu se conformează. De aici şi izbucnirile sale pe blog la adresa presei, pe care o acuză de reacredinţă, lene, ba chiar de ipocrizie şi furt (atunci când nu e dat drept sursă a unei ştiri pe care el a dat-o primul).

Pe de altă parte, nici ziaristul care nu foloseşte instrumentele pe care le oferă internetul nu are vreo scuză. Din moment ce, in calitate de ziarist, se presupune că trebuie să se informeze în permanenţă, e inacceptabil să nu folosească RSS feed-ul, sub forma Google Reader, spre exemplu. De aici discuţia a ajuns inevitabil la utilizarea surselor, cu obligativitatea verificării informaţiilor. A reieşit până la urmă că adesea nici unii, nici alţii nu-şi prea verifică informaţiile, dându-le pe goarnă cât mai repede, din dorinţa de a fi primii. Şi o dau în bară cu toţii, bazându-se pe zvonuri sau pe informaţii parţiale – care până la urmă se dovedesc false. Şi-atunci se naşte inevitabil o întrebare legitimă: ce-l mai deosebeşte pe ziarist de blogger?

Bloggerul se comunică pe sine, ziaristul – pe ceilalţi

Sigur că mai toţi bloggerii doresc să obţină recunoaştere socială, să beneficieze de credibilitatea şi autoritatea pe care ziariştii o dobândesc aproape automat, prin apartenenţa la un organ de presă, la un brand. Bloggerului îi e mai greu să-şi facă un brand: el este singur pe lume, eventual are câţiva prieteni care îl pun în blogroll, se învârte într-un cerc restrâns, are audienţă scăzută (atunci când nu e Zoso…). În plus, el se comunică cel mai adesea pe sine – blogul este, în fond, un jurnal online, nu-i aşa? Dar atât bloggerul, cât şi ziaristul fac acelaşi lucru: comunică. În calitate de comunicatori – fie că se comunică pe sine, fie pe ceilalţi – trebuie să cunoască foarte bine mijloacele de comunicare, atât pe cele stilistice, cât şi pe cele de ordin tehnic (câţi ziarişti cunoaşteţi care ştiu să uploadeze un video?). Lucru care se întâmplă mai rar şi care face diferenţa între un blogger/ziarist bun şi unul prost. La acest punct (desigur că am rezumat mult discuţiile), ne-am dat cu toţii seama că, în fond, între ziarişti şi bloggeri nu e mare deosebire. Pe lângă faptul că lucrează deopotrivă cu informaţii, pe care trebuie să le comunice profesionist, singurul lucru care le poate conferi credibilitate şi recunoaştere socială este profesionalismul. Pentru ziarişti, aceasta însemnă cunoaşterea şi respectarea regulilor jurnalistice şi a deontologiei, iar pentru blogger respectarea în primul rând a netichetei – cu toate că nici lui nu-i strică ceva din ştiinţa jurnalistului.

S-a mai vorbit despre multe altele (viitorul jurnalismului, care e online, nu-i aşa?), însă mă opresc aici. Concluzia ar fi că a meritat să ne întâlnim, am petrecut o seară agreabilă, cu discuţii interesante. Şi unii, şi alţii am aflat lucruri pe care nu le ştiam, sau de care nu eram conştienţi. Speranţa mea e că atât bloggerii, cât şi ziariştii au avut de câştigat. Măcar un plus de “awareness” faţă de celălalt.

PS: Pe când al doilea BlogPressMeet la Oradea?

*

Cine a mai scris:

http://www.thefua.ro/2009/deontologie-jurnalism-blogging-link-uri-si-alte-minuni-ale-tehnologiei/

http://strada-fermei.blogspot.com/2009/08/blogpressmeet.html

şi în limba maghiară: http://blog.roon.ro/blogosz/2009/08/29/bpm/

RELATED POSTS:

BlogPressMeet Oradea: Bloggeri şi jurnalişti online

Florin Ardelean: Blogul, manelizarea comunicării?

Pentru cei din presă, discuţia ar fi interesantă cel puţin pentru că unul din subiecte sună aşa: bloggerii fac şi ei parte din presă – au ba?

Bloggerii nu au nevoie de argumente ca să vină, ştiute fiind nemulţumirile lor faţă de presă – oameni buni, de ce nu puneţi link-uri când luaţi de la noi?

Fiind eu cu fundul în două luntri (şi om de presă, şi blogger), vă propun să ne întâlnim vineri, 28 august, la ora 18, la Terasa Parc (fosta Promesse) de pe Republicii (lângă complexul Mercur). Voi invita personal câţiva ziarişti pe care îi ştiu că sunt serioşi. Ceilalţi să nu aştepte invitaţii speciale, ci să vină (vă puteţi anunţa, dacă aveţi chef, la comentarii).

LATER EDIT: Vă puteţi anunţa participarea şi pe vinsieu.ro

LATER EDIT2: Prima reacţie a presei: Bloggerii fac sau nu presă? (Adevărul de seară, 27 august)

PS1: Dacă aveţi suspiciuni în privinţa persoanei mele (având eu şi o anumită calitate pe lângă primărie), keep cool: primăria nu are niciun amestec în chestia asta (dovada: fiecare îşi plăteşte singur consumaţia!).

PS2: Ca documentare, vă invit să citiţi mai jos un document Active Watch, făcut public în luna mai. Se referă în special la televiziuni, atrăgând atenţia asupra riscului deprofesionalizării, dar are egală valabilitate şi pentru presa scrisă  (în cazul nostru, în special punctul 13 din apel).

APEL către jurnalişti, organizaţii profesionale, sindicate media, patronate

1. Zvonuri si Speculaţii. Nu prezentaţi sau comentaţi zvonuri ca informaţii şi ştiri. Introducerea de zvonuri în circuitul informaţional înseamnă validarea lor (in special atunci când sunt prezentate de canalele de ştiri).
2. Impostură. Promovaţi competenţa – promovaţi persoane relevante pe domeniile în discuţie, persoane pe care le recomandă CV-ul profesional, competenţa dovedită anterior, specializarea.
3. Comentatori de serviciu. Nu există nici ziarişti, nici politicieni multilateral-dezvoltaţi, cu competenţe şi capabili sa aducă informaţii pertinente pentru orice domeniu în discuţie.
4. Scenarişti versus Jurnalişti.Menţionaţi vizibil jurnaliştii şi demarcaţi-i de entertaineri, infotaineri, comentatori, analişti, editorialişti, ghicitori sau scenarişti. Nu amestecaţi categoriile. Pentru invitaţii permanenţi sau cvasi-permanenţi, postaţi online CV-urile lor şi menţionaţi dacă pentru prestaţia de analiză televizată sunt remuneraţi şi de către cine.
5. Angajaţi. Precizaţi relaţia invitatului cu persoana sau subiectul dezbătut (avocat, ziarist angajat, partener de afaceri etc.).
6. Judecători. Sprijiniţi separaţia puterilor în stat, nu vă erijaţi în judecători, nu faceţi presiune asupra instanţelor să ia o anumită decizie.
7. Investigaţie. Criticaţi administraţia bazându-vă pe fapte, documente, situaţii concrete, prin materiale de investigaţie jurnalistică bine documentate.
8. Abuzuri. Reclamaţi abuzurile de orice fel împotriva ziariştilor, de la abuzuri fizice la cenzura în interiorul redacţiei.
9. Campanii. Refuzaţi campaniile de presă impuse de interesele financiare, politice sau de altă natură ale patronului.
10. Autoreglementare. Întăriţi organizaţiile profesionale, ca actori distincţi în piaţa media (asociatii jurnalistice, sindicate, patronat etc.). Dacă breasla nu se autoreglementează, atunci politicienii vor încerca să intervină din exterior.
11. Agenda-setting.Promovaţi mai multă diversitate în subiectele prezentate. Nu lăsaţi politicienii să vă impună zilnic agenda şi subiectele pe care să le discutaţi şi rediscutaţi la nesfârşit.
12. Echilibru versus panică. Evitaţi folosirea imaginilor cu potenţial de a induce panica în rândul populaţiei. Prezentaţi un discurs echilibrat! Mai ales, în cazul relatărilor despre producerea catastrofelor naturale. Fără atitudini grave, întrebări alarmante şi irelevante, fără imagini ce promovează panica atunci când ilustraţi un subiect.
13. Informaţii fără atribuirea sursei.Precizaţi sursa informaţiilor citate de pe Internet.

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie

2. Un sociolog al lu’ peşte de la l’Universite Sorbonnique d’Oradea îmi dă peste nas, că cică aş fi cenzurat niscaiva blog orădean. Habarnistul îşi imaginează că am atâta influenţă încât să determin trimiterea în neant a unor comentatori inocenţi de pe blogul altuia. Nu-i fac plăcerea să-i dau link, că reclama costă. În loc de asta, vă trimit la blogul incriminat, al unui tip pe care îl respect.

3. După ce Axa Valahica a pus pe jar presa din Rumânica, că la Oradea un consilier local ar fi interzis un concert al trupei de black metal God Dethroned (lucru perfect fals, după cum oricine cu ceva glagorie la cap îşi poate da seama), cei de la Active Watch, care au luat de bună prostia asta, s-au dat de ceasul morţii, chemând la protest în faţa sediului PNL din Bucureşti pentru ceva ce nu s-a întâmplat. Fericiţi cei săraci cu mijloacele de informare…

4. Una tare de tot: un grup de matematicieni canadieni a calculat posibilele consecinţe ale unui atac fictiv al oamenilor înviaţi din morţi, ajungând la concluzia că zombie vor distruge lumea. E vară şi e foarte cald…

LATER EDIT: Protestul Active Watch de la Bucureşti a fost un fiasco: vreo şapte-opt zăpăciţi în faţa sediului PNL.

Pentru numărul din luna mai al revistei Familia am pregătit o anchetă în rândul scriitorilor români care au blog (paradoxal, nu sunt atât de mulţi pe cât s-ar putea crede – dată fiind natura “meseriei”). Redau mai jos, în avanpremieră, răspunsurile la una dintre cele cinci întrebări – pentru restul va trebui să mai aşteptaţi până la apariţia lor în revistă!

• Sunteţi mulţumit de oferta culturală a blogosferei româneşti? Dacă nu, ce credeţi că (îi) lipseşte?

Vasile Baghiu: Nu-mi bat capul cu oferta culturală a blogosferei româneşti, adică nu-i duc grija, pentru că nu are nevoie de grija mea. Atâta cât este, ea poate fi de folos unor oameni interesaţi, iar acest lucru mi se pare cel mai important. Oferta din alte spaţii lingvistice este, din fericire, atât de diversă încât nu cred că mai contează cât de bogată sau cât de săracă este oferta românească. Trăim – ca să folosesc o expresie cunoscută – într-un sat planetar.

Leo Butnaru: Mă interesează doar unele personalităţi care au (şi) bloguri şi nicidecum oferta, fie ea şi culturală, la hurtă. Mă interesează cei care au avut un nume până a fi avut un blog şi nu cei care cred că şi-ar putea face un nume cu ajutorul unui blog. Iar dacă reuşeşti a naviga-cerceta în spaţiile mai multor limbi, literaturi şi culturi, îţi dai seama că poţi fi nemulţumit doar de limita posibilităţilor tale (energie, timp) de a beneficia de un „echilibru” între cerere şi ofertă.

Ruxandra Cesereanu: Mulţumită nu am cum să fiu… dar aceasta este o poveste mai lungă.

Vlad Moldovan: Eu vizitez doar câteva bloguri şi nu mi-am făcut din asta o activitate per se – de obicei o fac când mă gândesc „oare ce mai face x sau  y?” şi  atunci intru la el pe blog de curiozitate.

Mircea Pricăjan: Nu pot spune nici da, nici ba. Căci nu ştiu şi sunt convins că n-o să ştiu niciodată care este cu adevărat oferta blogosferei româneşti. Pot spune doar că e o zi frumoasă aceea în care dau întâmplător peste blogul cuiva care ştie să-şi transpună gândurile în cuvinte corect şi onest. Căci cultură/literatură poţi găsi unde nici nu te aştepţi. Şi că e o zi sumbră atunci când aflu, de pildă, că LuciaT a hotărât să-şi închidă blogul Terorism de cititoare. Iar dacă pare că lipseşte ceva, ca în viaţă, nimeni nu poate spune că acel ceva nu există. Poate că încă aşteaptă să fie descoperit. – Asta ca să închei tot pe-un ton biblic-cohelian.

Miruna Vlada: Da, sunt foarte mulţumită, mai ales în ultimii ani. Găseşti orice în blogosfera culturală şi cred că e minunat chiar că putem vorbi deja de o astfel de categorie. De la bloguri despre scriitori,  la videopoeme, dezbateri aplicate pe texte contemporane, cenacluri online şi tarabe virtuale cu ultimele apariţii editoriale. I-ar mai trebui ceva spirit critic şi poate mai mult marketing pentru scriitori, dar cred că va evolua de la sine către o articulare mai coerentă.

Mihail Vakulovski: : Am făcut o anchetă la Tiuk! despre cum ar fi blogurile marilor scriitori (dacă ar avea aşa ceva), aici e textul: http://www.tiuk.reea.net/19/vakulovski_anketiuk.html. Dar, de fapt, blogosfera se blogăreşte destul de cool.

Începând de azi, am domeniu propriu (mulţumiri, Laurenţiu!). V-aţi dat seama de asta, dacă aţi intrat pe blogul meu de pe WordPress. E pentru a doua oară că mă mut, dar aşa e viaţa. Nu poţi locui mereu la aceeaşi adresă.

Aşa cum se întâmplă când te muţi, am pierdut pe drum câteva lucruşoare din vechea locuinţă – n-au încăput în camion sau au căzut pe drum. Nimic grav. Viaţa merge înainte. Voi avea câteva pagini noi şi, în rest, vom mai vedea.

Nu uitaţi să vă ştergeţi pe picioare când intraţi.

Acesta este blogul lui Ilie Bolojan, candidat PNL la Primăria Oradiei. I-am pus în braţe mai ieri, pe blog, o problemă lui Bolojan: din sursele mele, Primăria pedelistă a premeditat cumpărarea hiperluxoaselor tramvaie Siemens, la preţul astronomic de 2,7 milioane de euro/bucată, în ideea că în scaunul de primar se va urca, cu certitudine, Bolojan – aşa că n-are decât să plătească el cele 27 milioane de euro pentru cele 10 tramvaie-rachetă.

Nu e o cioacă. E purul adevăr, care mă face să mă cutremur. Edililor nu le pasă nici cât negru sub unghie de contribuabili, punându-le pe umeri o imensă povară fiscală (tramvaiele vor fi plătite din credite, ultrascumpe şi ele!), pentru un joc politic de tot josnic şi iresponsabil!

Revenind la blogul lui Bolojan: domnul în chestiune a evitat să-mi confirme (sau să infirme) scenariul pe care l-am făcut public pe blogul său. În schimb, a făcut azi dimineaţă o postare, sub titlul “Ce se poate face cu 27 milioane de euro”, în care enumeră o serie de lucruri (într-adevăr importante) ce se puteau rezolva cu aceşti bani: cam jumătate din şoseaua de centură, sau vreo 3600 de locuri de parcare (interesant, într-adevăr), toate acestea contrapuse moftului politic numit tramvaie Siemens.

Păi, să vă spun şi eu ce se poate face cu 27 milioane de euro. Spre exemplu, să fie tocmită cea mai bună firmă de avocatură din România care să dea în judecată, în numele cetăţenilor oraşului, Primăria Oradea, în frunte cu primarul, fostul primar şi viceprimari, precum şi Consiliul Local, cu toţi consilierii nominal, pentru risipirea banului public în scopuri politicianiste, în interes de partid şi personal! Milioanele de euro ar ajunge cu vârf şi îndesat pentru cumpărarea procesului, astfel ca să fim absolut siguri că toţi cei chemaţi în judecată vor ajunge după gratii!

După aceea, putem face oricâte parcări, şosele de centură, case pentru nevoiaşi etc. Şi ne mai rămân şi bani, căcălău!

PS: Acest text nu este un pamflet, orice asemănare cu realitatea fiind premeditată, în mod pervers şi în scopuri subversive. Dixit!

Candidatul PNL la Primăria Oradiei s-a ţinut de cuvânt, activându-şi azi blogul personal, “Blogul lui Bolojan“, după ce în cursul dimineţii a devenit activ şi site-ul său. Blogul lui Bolojan a fost creat pe WordPress, prima postare fiind intitulată “De ce mi-am făcut blog”.

Fostul secretar general al Guvernului şi, timp de doi ani, prefect al Bihorului, spune că motivul pentru care şi-a făcut blog este ca să poată fi în permanenţă în dialog cu orădenii.  El anunţase înainte cu o zi crearea site-ului şi a blogului său.