Alexandru Seres

GUEST POST. O cronică pertinentă la un concert la care, bănuiesc, mulţi s-au dus mai mult de curiozitate.

Lucian Cremeneanu

www.cremeneanu.ro

Queen trebuia să se stingă odată cu Freddie Mercury. A şi făcut-o pentru câţiva ani. Apoi, într-o şedinţă de spiritism, şi-a scuturat praful, şi-a pus perfuzii şi vocalist nou. A testat publicul cu un album live, cu piese vechi şi noi, apoi a făcut unul nou-nouţ („Cosmos rocks”) şi s-a pornit din nou la drum. La întrebarea „Cum a fost la Queen?” am evitat răspunsul câteva zile, aşteptând să mi se aşeze gândurile. Acum ştiu: a fost magic,  frustrant şi uşor dezamăgitor.

Magic. Imposibil să nu fii impresionat de întâlnirea cu Queen! Cântecele de pe vinil, de pe casete, benzi, şi cd-uri, cântecele de la radio, videoclipurile pe care le ştii pe de rost… Sunt toate în faţa ta, într-un show spectaculos, cu un playlist echilibrat, aproape perfect. Start cu „Hammer to fall”, „Tie your mother down”, „Fat bottomed girls” şi „Another one bites the dust”. Brian May, la chitară rece, şi întreg publicul, într-un cor uriaş, au cântat celebrul cântec maghiar „Tavasi szel” (timp în care eu îi explicam englezoaicei din spate de ce nu ştie piesa), continuată superb cu „Love of my life”. N-au lipsit nici „We are the champions”, nici mesajul de esenţă al trupei „The show must go on”. Spre fericirea mea, am auzit şi „Say it’s not true”, cântată pe rând de trei vocalişti - Roger, Brian şi Paul - unde primii doi au excelat. La final, ne-am trădat cu toţii patriile şi am intonat „God save the Queen”.

Frustrant. Am văzut la Budapesta doar 50% din formaţia care a făcut legenda: Brian May şi Roger Taylor. John Deacon se pare că n-a mai acceptat surogatul. Cântecele sunt împrospătate şi e recomandabil să uiţi concertele Queen pe care le-ai văzut la tv. „I want to break free”, „A kind of magic” sau „Radio Gaga” sună altfel cu vocea lui Paul Rodgers. Ar fi fost grozav dacă mi-l scoteam pe Freddie din cap, dar aşa ceva nu se poate. I-am simţit absenţa în fiecare secundă. A apărut la „Bohemian rhapsody”, pe ecran, cu vocea şi pianul, iar ceilalţi de pe scenă l-au acompaniat într-un moment excepţional al serii.

Uşor dezamăgitor. Nu mi-a plăcut expunerea excesivă a celor doi „supravieţuitori”.  Brian May şi Roger Taylor au dat impresia că încearcă să se vindece de umbra la care i-a condamnat Freddie. Paul Rodgers este doar vocalistul trupei, fără a fi şi front-man. Ei doi, Brian şi Roger, sunt acum oamenii din faţă. O merită, dar o fac la modul prea ostentativ. Cât despre momentele dedicate lui Freddie, două la număr, mi s-au părut strict profesionale, făcute parcă de gura publicului, cu emoţii doar în sală, nu şi pe scenă.

Queen-ul de azi este altfel şi trebuie luat ca atare: o legendă uriaşă, dorinţa de a merge mai departe, un Paul Rodgers, un pic de Bad Company şi Free. Iar peste toate, umbra uriaşă a domnului Farrokh Bulsara. Dacă merg în direcţia bună vom şti doar peste câţiva ani. Vă recomand „Cosmos rocks”.

Membrii trioului Sarik Peter (Sarik Peter - pian, Frey Gyorgy - chitară bas, Berdisz Tamas - tobe) au dobândit un loc prestigios în lumea muzicală a jazzului din Ungaria. Performanţa artistică a trupei se încadrează în cele mai ridicate standarde ale muzicii de jazz, combinând melodicitatea şi concepţia ritmică într-un mod inedit.
Trioul a luat fiinţă în 2007, membrii acestuia fiind deja personalităţi marcante şi consacrate ale primei linii din lumea jazzului. Numeroasele premii, dobândite de fiecare membru, pe parcursul anilor, oglindesc valoarea incontestabila a acestui trio. Piesele - Ways, Stream, In the street, compuse de Sarik Peter, au intrat în finalele unor renumite concursuri de compozitori de peste ocean (SUA şi Marea Britanie).
Trupa aflată în turneul de prezentare al noului lor album Better Tomorrow va poposi şi în oraşul nostru pe data de 7 octombrie 2008, concertul având loc la ora 20.00, în Jazzlandul din cadrul asociaţiei Posticum de pe strada Teiului nr. 26, în program fiind incluse compoziţii proprii de pe noul album.

Nicu Alifantis va concerta pe 26 septembrie în Louis Espresso Club. Artistul se află la sfârşitul unui turneu susţinut în străinătate, prima sa oprire la revenirea în ţară fiind la Oradea.

Iubitorii muzicii folk sunt aşteptaţi vineri seara, la ora 21, pe Corso (strada Republicii nr 5), în clubul Louis. În deschiderea concertului va cânta house-bandul clubului, formaţia de jazz şi blues Kim & Marius Pop. Intrarea se va face pe bază de rezervare prealabilă la sediul localului (informaţii la tel. 0744/644.968).

.

GUEST POST. Întrebările pe care şi le-a pus Lulu pe marginea venirii lui Bregovic la Oradea mi se par de bun simţ. Ca şi răspunsurile, de altfel.

Lucian Cremeneanu

www.cremeneanu.ro

Vine Goran Bregovic! După ce a epuizat marile oraşe din România driblând cu iscusinţă Oradea, Goran ajunge, în sfârşit, şi aici. Ca si în alte rânduri, ceea ce alţii ca noi au consumat deja vine aici ca noutate absolută. La fel s-a întâmplat şi cu Uriah Heep, care s-a turat serios prin România până să primească viză de Oradea. De ce?

Acest „De ce?” trebuie musai despicat în patru. I-auzi una: De ce Oradea nu are curajul să facă lucruri noi? I-auzi două: De ce Oradea nu găteşte reţete originale măcar pentru România? I-auzi trei: De ce Oradea cheamă artiştii abia după ce au cântat pe la alte mese? Şi i-auzi patru: De ce Oradea nu are curajul să se ia la trântă cu sintagma „premiera naţională”?

Departe de a fi retorice, aceste întrebări au, la o primă şi superficială cercetare,  răspunsuri dintre cele mai lumeşti. „N-avem bani” e primul şi cel mai gras, rostit cu precădere atunci când se pomenesc nume considerate prea mari pentru urbea noastră. Apoi vine extrema cealaltă: „Da’ cine-i ăla?”, atunci când se anunţă numele unui artist mai rafinat. Ar mai fi şi „N-avem curaj”, dar varianta asta e pură speculaţie personală, din moment ce nimeni nu o spune cu voce tare.

Scormonind mai abitir printre baiuri, am găsit unul mai mare, poate chiar pe cel mai mare. Nu Primăria trebuie să aducă artiştii într-un oraş! Nu concertele gratuite construiesc viaţa culturală! Nu justificarea „să placă la cât mai multă lume” trebuie să fie criteriul de selecţie a invitaţilor. Dar, atâta timp cât muzica rămâne monedă electorală şi de PR, oraşul mic e condamnat la banalitate. Publicul obişnuit cu concertul gratuit în piaţa publică nu va plăti în vecii vecilor bilet pentru o cântare ca la carte. Şi aşa reuşeşte Oradea să iasă cu graţie din circuitul turneelor naţionale ale numelor mari.

Vă mai aduceţi aminte cu ce pasiune ne-a izbit curentul Bregovic în urmă cu 10 ani? Patimă balcanică şi urlet de plăcere, amestecate cu seducţie de dragoste interzisă şi fiori de sensibilitate fără seamăn. Absolut fantastic! Oricine l-ar fi adus în Oradea pe vremea când lumea descoperea „Vremea ţiganilor”, „Underground” şi „Arizona Dream”, ajungea primar din primul tur. Dar a trebuit să mergem la Cluj sau la Timişoara pentru a-i asculta muzica şi poveştile despre el, despre Kusturica şi despre Iggy Pop. Oraşe care au umplut sala şi au garantat rentabilitatea.

Acum, după ani de Voltaj şi Proconsul, Goran Bregovic vine să se muleze perfect pe spiritul balcanic în care mândrul nostru oraş sărbătoreşte toamna: mici ca de 1 mai, friptane ca de 23 august, bere ieftină de Bihor, kitsch-uri îngrozitoare şi aparate de dat cu pumnul în gură. Lume multă ca la nuntă, veselie ca la nebunie şi o previzibilă lipsă de magie. Spun asta deoarece mi-e teamă că vraja cu care Goran stăpâneşte publicul selectat (cel cu bilet în buzunar) nu se va închega şi în aer liber printre murmurele de la mese şi zgomotul de sticle ciocnite. Sper să mă înşel.

Florian Chelu a reuşit să adune o bună parte a muzicienilor orădeni pentru cea de-a XIV-a ediţie a concertului comemorativ Hiroshima - Give Peace A Chance. Chiar dacă evenimentul a fost mediatizat abia în ultima clipă, la terasa “La Muzeu” s-au strâns mulţi spectatori, dornici să asiste la concert. Programul, destul de eteroclit, i-a cuprins pe Şerban Lupu şi formaţia Miraj, David Bryan, Balogh Brigitta, Marius Pop şi formaţia KIM, Călin Pop şi, desigur Chelu Family (Alexandrina, Iuliana şi Florian).

Timp de 15 ani a tăcut. Nu a mai dat concerte, nici măcar nu a mai cântat la chitară. După zen, meditaţie transcendentală şi retragere în anonimat, Leonard Cohen a revenit pe neaşteptate în faţa publicului. Incredibil, la 74 de ani, Cohen CÂNTĂ. El, care până acum doar îşi murmura cântecele.

Când site-urile de la noi anunţau venirea sa la Bucureşti, în iulie (concert amânat apoi pentru septembrie), deja aveam biletele pentru Nisa în buzunar. N-am regretat nicio clipă. La Bucureşti rişti oricum să iei ţeapă - într-un fel sau altul.

Cohen a fost unul dintre invitaţii speciali ai Festivalului de jazz de la Nisa, organizatorii dorind să ofere publicului şi câte un hors-d’oeuvre. Festivalul se ţine în grădina mănăstirii din Cimiez, printre măslini, într-unul din cele mai selecte cartiere ale oraşului. Aproximativ 8000 de oameni au fost dornici să-l vadă pe “comandorul” Cohen, astfel că spaţiul s-a dovedit până la urmă aproape insuficient. 

Abia am reuşit să-l văd - adus de spate, cu mersul unui om bătrân, cu privirea în pământ. Doar când vocea sa a răsunat printre măslini i-am simţit cu adevărat prezenţa. Câteva cuvinte în franceză, versuri ce sună ca un oracol, pentru ca apoi muzica sa să ne învăluie pe toţi, tineri şi vârstnici deopotrivă: Dance Me To The End Of Love, The Future, Ain’t No Cure For Love, Bird On The Wire, Everybody Knows, So Long Marianne, Tower Of Song, Suzanne, I’m Your Man… Piesele sună parcă şi mai bine decât pe disc. Un singur cuvânt poate exprima senzaţiile care te încearcă: incredibil. O voce profundă, caldă, care te unge la suflet şi îţi încălzeşte inima. Cum e posibil să cânţi mai bine la 74 de ani decât la 35?

Din când în când, bătrânul îşi scoate nelipsita pălărie şi, între două cântece, se adresează publicului în franceză. De fapt, recită, iar publicul freamătă. Pe scenă, nouă muzicieni îl acompaniază impecabil. Sunet perfect, orchestraţii dumnezeieşti, totul pus la punct până la ultima notă. Final: Closing Time, apoi încă două bis-uri. Deşi concertul s-a încheiat, magia continuă printre măslinii din Cimiez.

Aflu de-abia pe urmă că în public, ascunşi în sectorul VIP, se aflau Bono şi The Edge de la U2, mari admiratori ai lui Cohen. Când acesta a părăsit scena, s-au repezit afară, în stradă, să-l salute. Prea târziu: maşina bătrânului tocmai pleca.

E reconfortant să afli că un star de talia lui Bono aleargă să-l prindă pe Cohen după concert. Parcă nu te mai simţi idiot că ai făcut 1500 de kilometri cu maşina ca să vezi un bătrânel cântând.

FOTO: Al. Seres

GUEST POST. Viaţa muzicală a Oradiei, săracă în evenimente, prilej de tristeţe pentru Lucian Cremeneanu, care a avut o experienţă nefericită dorind să-i asculte pe Semnal M la Blue Monday.

Lucian Cremeneanu

http://www.cremeneanu.ro

E pentru prima dată în viaţa mea când plec de la un concert înainte să se termine. Pe scenă e o formaţie pe care n-am mai văzut-o live din 1995, de care îmi era tare dor şi care îmi place mult - Semnal M. Cei trei cântă excelent, sunetul este clar şi cinstit, melodiile îmi provoacă frumoase aduceri aminte şi, totuşi, eu plec acasă la jumătatea concertului. De ce? 

Read the rest of this entry »

AG Weinberger revine săptămâna viitoare la Oradea pentru un concert la Louis Caffe, vineri, 4 iulie, de la ora 23 (sursa: Florin Budeu).

1. Pentru că sunt fan, evident.

2. Pentru că e un tip inteligent (v-aţi prins, sper).

2. Pentru că Andrieş, spre deosebire de alţii, ştie să-şi pună versurile pe muzică, găsind de fiecare dată armoniile şi ritmurile adecvate, care pun în valoare textul.

3. Pentru că textele lui, spre deosebire de ale altora, sunt ale unui poet adevărat, simple şi de mare efect.

4. Pentru că are umor - şi îl ia pe Bănică peste picior (”Am o problemă/Şi problema nu e mică/Problema mea e că/Cred că sunt Ştefan Bănică”)

5. Pentru că reuşeşte să cânte chiar dacă suferă de pneumonie (”Am pneumonie/Doctorul mi-a zis că n-am/Dar s-a uitat la mine/Cam cum te uiţi tu pe geam”)

6. Pentru că reuşeşte să cânte la fel de bine şi când îl doare măseaua.

7. Pentru că a fost singurul român care, în anii comunismului, a văzut caşcaval la televizor (”Astăzi iar/la telejurnal/Am văzut caşcaval”)

8. Pentru că, atunci când ABBA cânta despre Waterloo, el cânta despre Rovine (”La Rovine/La Rovine/O mare victorie am obţinut”)

9. Pentru că aştept de 13 ani să vină din nou la Oradea - şi el a venit în cele din urmă (trăiască nenea capelmaistru Florin Budeu şi nenea Andras Dutka de la Blue Monday, singurul loc unde se mai cântă muzică bună in this fucking city).

10. Pentru că a fost evenimentul anului, deceniului, secolului şi mileniului (who the fuck is Garfield?…) 

*

PS: Mi-a plăcut muuuuult “Andreea Marin Blues”

FOTO: Al. Seres

PS: Dacă vreţi cronică, citiţi la Lulu Cremeneanu.

Alexandru Andrieş vine să cânte la Oradea, duminică 25 mai, la clubul Blue Monday. Un concert-eveniment, dat fiind că Andrieş a cântat pentru ultima oară la Oradea (împreună cu Nicu Alifantis) în urmă cu 13 ani.

Alături de Andrieş (voce, chitară), îi vom mai putea vedea/auzi pe George Baicea-ch. solo, Cristian Soleanu - saxofon, Eugen Tegu - bass, Maria Ioana Mîntulescu - voce,Tudy Zaharescu - tobe.

Concertul începe la ora 21, preţul biletului fiind 15 RON. Rezervări: 0721/898.456 si 0752/068.011.

Cel mai recent CD semnat Alexandru Andrieş este single-ul “Suntem europeni”. Piesa va figura şi pe următorul material discografic al artistului, un dublu CD care va apărea în această toamnă. Albumul va conţine atât piese noi cât şi reeditări ale unor melodii de pe primul album produs de A&A Records, “Verde-n faţă”.

GUEST POST

Spre deosebire de mine, Lulu Entuziastul s-a dus să-i asculte pe David Garfield & Co la Blue Monday. Şi n-a avut ce regreta (spre deosebire de mine…).

Lucian Cremeneanu

„Unbelievable!” spune patronul-sunetist, strângându-i mâna unui Garfield obosit şi transpirat. „Best show ever!” zice toboşarul-percuţionist al trupei de deschidere. Concertul s-a terminat, dar superlativele nu mai contenesc. Jumătate din public îşi face poze cu străinii, care sunt foarte prietenoşi cu noi, băştinaşii. Ne comportăm ca nişte primitivi care, după ce i-a călcat o maşină de muzică, îşi cer scuze şi îl laudă pe şofer. Bullshit! Aşa se cântă, oameni buni! Diferenţa trebuia sesizată de la început: cântarea de club e una, concertul e alta. Iar David Garfield & The Cats au avut concert în Blue Monday.

Read the rest of this entry »

A patra ediţie a Nopţii Albe a Tinerilor, organizată de Agenţia Naţională pentru Tineret, începe astăzi în Oradea în miezul zilei, la ora 12, cu expoziţii, ateliere de creaţie, escaladă pe perete, jocuri şi concursuri. Seara, de la ora 20, în Clubul Blue Monday va fi concert, urmat de discotecă şi concurs de karaoke, la care participă jurnaliştii bihoreni. (Vezi programul complet mai jos).

Read the rest of this entry »

Anunţat cu mare tam-tam de portalul Contrast Online drept “concertul anului”, The Cats nu mi-a trezit suficientă curiozitate ca să mă duc să-i văd pe David Garfield şi trupa sa la clubul Blue Monday.

Sigur, biletul e cam scump (50 RON, în care intră şi consumaţie de 10 RON). Joe Balogh mă avertizase în urmă cu peste o lună: vine David Garfield la Oradea! Who the f… is David Garfield, m-am întrebat în sinea mea. Apoi am dat căutare pe Internet. All music, cel mai doxat portal-lexicon de muzică, abia de îl pomeneşte cu o discografie de vreo şase CD-uri (biografie, activitate - ioc!). Pe YouToube, niciun video care să-l aibă drept protagonist (doar muzician de acompaniament). Participări la festivaluri - Heineken Jazz Festival! (putea fi şi Coca-Cola…).

Mda, jazz-ul ar fi fost un motiv suficient ca să mă duc să-i văd pe The Cats (mai era trecut acolo şi Alex Ligertwood - ex-solist Santana). Dar 50 RON?! Pe Al DiMeola l-am văzut la Satu Mare pentru 30 RON, iar pe Jan Garbarek, la Gărâna, tot cu atât. David Garfield? O fi bun, nu zic - dar sorry, n-am bani de aruncat…

PS: Sunt convins că Joe Balogh nu mă va mai saluta în veci. Andras Dutka, sufletist, nu-mi va reproşa, probabil, nimic, deşi se va uita câş la mine. Cu toate astea, voi merge în continuare la Blue Monday, când e muzică bună (numai să-mi permită buzunarul!). În fond, e singurul local în care se mai cântă muzică live de calitate în Oradea!

LATER EDIT: Pentru supărăcioşi şi ofuscaţi (care s-au străduit din greu să demonstreze cât a fost de bun concertul): nu contest valoarea şi calitatea muzicii lui David Garfield & The Cats. Sunt sigur că a fost un concert foarte bun şi cei care s-au îndurat să dea banii n-au regretat. Dacă eu nu am găsit motive suficiente să mă duc, e problema mea. Iar dacă unii s-au supărat din cauza asta, e problema lor…