Alexandru Seres

Primele două numere pe anul 2010 ale revistei Familia au apărut practic simultan, din cauza unor probleme tipografice, cauzate de noua copertă, pe care ne-am fi dorit-o “retro” – lucru care s-a dovedit aproape imposibil. Nu doar fiindcă, în loc să scadă, aşa cum ne aşteptam, costurile de fapt ar fi crescut, ci şi pentru că lipsea cartonul pentru copertă pe care ni-l doream. Aşa că, pentru a nu complica şi mai mult lucrurile, ne-am mulţumit cu aspectul tipografic auster al coperţii, amintind de perioada interbelică. Vestea bună e că, urmare a regândirii întregului design al revistei, ea are acum o paginaţie mai bună, cu un corp de literă mai adecvat pentru lectură.

Numărul pe ianuarie se deschide cu editorialul pe care l-am scris despre noul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, pe care îl puteţi citi şi aici.  Alături  de cronicile literare ale lui Ioan Moldovan, Marius Miheţ, Ion Zubaşcu şi Lucian Scurtu, mai puteţi găsi un articol interesant al lui Ion Simuţ, Prima pledoare pentru o istorie critică a literaturii române, despre Iustin Popfiu, cel care a folosit pentru prima oară conceptul de “istorie critică”, cu 120 de ani înaintea lui Nicolae Manolescu. Din numărul 1 al revistei, aş mai recomanda eseul lui Miron Beteg Tot ce am uitat, precum şi un excelent articol al lui Adrian Gagiu despre Grigore Leşe.

În numărul 2, poezia e prezentă prin Adrian Popescu iar proza e reprezentată de Daniel Vighi. Flori Bălănescu scrie despre Mişcarea Goma, iar din dialogul purtat de Lucia Negoiţă cu Ileana Mălăncioiu e publicată prima parte. Nu lipsesc nici din acest număr cronicile de carte, printre ele fiind cea semnată de Ioan Moldovan la volumul de poeme Regele dimineţii de Alexandru Muşina, precum şi cea a lui Mircea Morariu despre o carte extrem de interesantă a lui Lucian Boia, Germanofilii.

În ambele numere sunt prezente, ca şi până acum, rubricile consacrate ale colaboratorilor revistei – Gheorghe Grigurcu, Alexandru Cistelecan, Alex. Ştefănescu, Vasile Dan şi Alexandru Vlad.

Cultura orădeană e la pământ. Teatrul de Stat e în renovare de ani buni iar spectacolele se joacă la Casa de Cultură a Sindicatelor. O galerie de artă ca lumea nu mai avem de foarte mult timp. O sală de concerte modernă, cu acustică şi sonorizare adecvate exigenţelor actuale,  e doar un vis frumos (ştiaţi că adevăratul motiv pentru care nu vin artişti de anvergură internaţională la Oradea e că nu au unde cânta?). Lansările de carte (când nu au loc pe la cârciumi) se fac în sala mare a Primăriei, întâlnirile cu personalităţi culturale aşijderea iar simpozioane şi conferinţe se ţin pe la hoteluri.

În schimb avem tot mai multe mall-uri, supermarketuri, shopping center-uri – atât de multe, încât unele încep să dea faliment imediat după deschidere.

Şi totuşi, de ce n-am putea avea un mall cultural?

Un complex care să reunească o sală de concerte, săli pentru simpozioane şi conferinţe, un spaţiu expoziţional adecvat manifestărilor artistice – şi de ce nu, poate chiar şi o librărie-cafenea, de genul Cărtureşti. Nu cu mult timp în urmă, Alexandru Mudura, cel cu Lotus Center, propunea Primăriei un mega-centru de afaceri lângă mall-ul său. Un proiect faraonic, de-a dreptul utopic, într-un oraş în care afacerile se limitează la comerţ. De ce nu s-ar putea face în locul acestei monstruozităţi, chiar lângă Lotus, un complex cultural de anvergură, care să redea Oradiei  prestigiul său de odinioară?

Veţi spune că natura unui asemenea complex, nefiind centrată pe profit, nu e propice spiritului antreprenorial; din cultură nu se pot face bani!

Ba da, se pot. Nu aşa mulţi, nu aşa repede. Şi, e drept, nu prea se pot trage ţepe… Dar gândit inteligent, un asemenea centru cultural poate fi viabil.

Sunt convins că mulţi orădeni ar fi dispuşi să plătească pentru a asista la concerte de foarte bună calitate, cu artişti valoroşi din străinătate, într-o sală modernă, utilată cu tehnologie de ultimă oră. O sală de expoziţie ar putea produce şi ea bani prin închirierea către artişti sau pentru expoziţii itinerante. Şi nu există niciun motiv pentru ca sălile destinate conferinţelor sau simpozioanelor să nu poată fi transformate în săli de bal – de exemplu nunţi, care, se ştie, aduc bani mulţi. Şi exemple ar mai fi.

Vecinătatea Lotus Center-ului, veşnic plin de vizitatori, ar asigura vadul propice pentru un centru de asemenea factură.  Iar dacă municipalitatea îşi va pune în aplicare planul de a înfiinţa în zonă şi noul parc, cu lac de agrement, s-ar crea o zonă de loisir de mare atractivitate pentru orădeni.

Nu văd nici un motiv pentru care nu s-ar putea crea acest complex cultural. Dacă e aşa de bun om de afaceri Alexandru Mudura, n-are decât să-şi pună mintea – şi capacitatea financiară – la contribuţie. A reuşit să pună pe picioare Lotusul – un proiect căruia nimeni nu-i dădea prea mari şanse iniţial, dar care a devenit unul din punctele de atracţie ale oraşului. De ce n-ar putea să facă şi un soi de mecenat, punând umărul la recrearea brandului cultural al Oradiei? Sunt sigur că Primăria şi-ar da concursul – măcar cu terenul aferent.

Frunzărind un CD pe care adunasem articole publicate de mine prin presa mileniului trecut (nu vă speriaţi, e vorba de anii ‘90), am dat peste un text de care uitasem şi pe care l-am recitit cu un crescând sentiment al actualităţii – nici eu nu ştiu de ce. Îl reproduc aici, poate îmi dă cineva un răspuns…

Când aud de cultură, consilierii noştri judeţeni sunt mereu gata să scoată pistolul. Nu altfel au procedat la şedinţa de săptămâna trecută, în care s-a dezbătut bugetul pe 1999. Cererea de a se mări subvenţia revistei Familia cu 100 de milioane de lei a provocat indignare şi scandal între consilieri: cum să dai atâţia bani pe o revistă de cultură, pe un moft, când lumea moare de foame?

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Asupra redacţiei Familia s-a abătut o ploaie de acuzaţii privind proasta gestionare a banilor, pomenindu-se chiar şi cuvântul “infractor”. Corpul de Control al Consiliului Judeţean susţine că există “grave nereguli în gospodărirea fondurilor băneşti”, lucru care l-a determinat pe Mihai Bar să afirme că la Familia se subvenţionează “nemunca şi matrapazlâcurile”.

E greu să-ţi imaginezi ce fel de matrapazlâcuri strigătoare la cer se pot face la o revistă de cultură, al cărei tiraj abia de se apropie de 1000 de exemplare pe lună. Probabil că sub fruntea unor consilieri a încolţit ideea că în redacţie îşi duce veacul o adevărată mafie, care trăieşte în huzur din banul public. Îmi şi închipui cum distinşii oameni de litere ai redacţiei vând revista pe sub mână, la suprapreţ, raportând retururi false şi realizând venituri ilicite fabuloase.

Cât priveşte “nemunca” din redacţia revistei, lucrurile necesită clarificări. E adevărat că tirajele sunt foarte mici; însă e la mintea cocoşului că nu poţi judeca eficacitatea culturală prin randament economic. Ar însemna să introduci criteriul cantitativ într-o ecuaţie în care primează criteriul calităţii. Numai că în viziunea lui Mihai Bar, intelectualii nu diferă cu nimic de salahori: ei trebuie să stea opt ore la birou, scriind de zor, cu transpiraţia curgând şiroaie pe frunte. Ba chiar am impresia că pentru dl Bar gânditul nu este o muncă. Aş fi curios să-l văd pe preşedintele Consiliului Judeţean gândind opt ore. Sunt sigur că şi-ar schimba atitudinea faţă de muncă. Dacă ar mai rămâne în viaţă.

Aş fi înţeles dacă domnii consilieri ar fi fost nemulţumiţi de nivelul cultural al revistei Familia. Şi eu sunt nemulţumit. Însă nici teatrul orădean nu plezneşte de sănătate culturală, ba chiar horcăie pe patul de moarte, şi totuşi primeşte bani cu găleata. Adevărul este altul: cultura îi stă în gât preşedintelui Consiliului. Ce-i drept, doar o parte a ei: cea de pe malul stâng al Crişului. Căci cultura de pe malul drept, adică Filarmonica şi Teatrul, îi stă cuminte în buzunar. Domnul Bar ştie ce înseamnă cultură: înseamnă politică. Iar politica dânsului e extrem de culturală, spre deosebire de cultura sa politică. De aceea se şi indignează de comentariile politice din revista Familia, care ar trebui cenzurate, venind în flagrantă contradicţie cu propriile sale păreri de fruntaş PDSR. Care păreri îl desfiinţează pe plan cultural, existând riscul ca dl Bar să sucombe de incultură.

O întrebare mai persistă totuşi: să aibă dreptate cei care susţin că nu ne putem permite să aruncăm banii pe caii verzi de pe pereţii redacţiei Familiei, atâta timp cât suntem muritori de foame? Răspunsul este: n-au. Pentru că ei ignoră un lucru elementar: se poate muri nu numai de foame, ci şi de incultură. E drept, nu mor indivizii. Mai grav: moare societatea. Iar în Oradea, instituţiile culturale de marcă sunt în agonie, în lipsă de public. Public mai au doar crâşmele. Atâta timp cât cultura orădeană e pe moarte, riscă să moară şi oraşul. Elitele fug din oraşele care nu le satisfac exigenţele culturale. Şi-atunci, cine o să mai rămână în Oradea? Domnul Bar?

(Jurnal bihorean, 1999)

La iniţiativa ExpoVaradinum, actorii Teatrului de Stat şi revistele de cultură Familia şi Nagyvarad vor recrea atmosfera începutului de secol XX orădean, respectiv cea a anilor ‘70-’80, în cadrul unor seri culturale la Cafeneaua Astoria. Programul este compus din două seri distincte, în 7 şi 9 octombrie, în cadrul Toamnei Orădene.
Seara de miercuri, 7 octombrie, intitulată “Călătorie în literatura începutului de secol”, ne va duce în anii 1900, atât prin conţinutul pogramului, cât şi prin recrearea ambianţei acelei perioade. Cafeneaua Astoria (EMKE) va fi reamenajată precum era odinioară, iar în jurul ei vor fi expuse maşini de epocă şi trăsuri de la începutul secolului trecut.
Participanţii vor intra în atmosfera acelor ani prin recuzită şi hainele de epocă folosite de gazde, dar şi prin prezentarea filmului “Nyugatosok a holnap varosaban” (Naşterea revistei Holnap) de Zoltan Boros. Versurile, pianul în surdină, mirosul cafelei şi gustul berilor reci vor crea o seară inedită, dedicată artiştilor orădeni, pasionaţilor de poezie şi nostalgicilor.
A doua seară, cea de vineri, 9 octombrie, este dedicată regretatului scriitor orădean Radu Enescu, fost redactor-şef adjunct al revistei Familia, disidentul care s-a opus regimului totalitar în 1989 printr-o scrisoare de protest, cu consecinţa interzicerii publicării sale.
Spiritul său revoluţionar va fi recreat de către membrii de acum ai revistei Familia şi actori ai Teatrului de Stat, sub “baghetele” lui Ioan Moldovan şi Mircea Chirilă. Scenografia ne va duce în anii ‘70-’80, într-o ambianţă ilustrativă pentru represiunea comunistă şi moda acelei perioade. Maşinile FIAT 500, Trabant, Volga, uniformele de miliţieni, decorul sinistru şi lipsurile de tot felul ne vor purta într-o călătorie în timp, nu doar tragică, ci şi comică, fiindcă va fi pigmentată cu mult umor.
Evenimentele vor începe, în fiecare zi, de la ora 19.00, la cafeneaua Astoria (EMKE), iar intrarea este liberă.

>> Anunţă-ţi participarea pe vinsieu.ro

Zilele Revistei „Familia”, manifestare culturală de prestigiu aflată la a XIX-a ediţie, se vor desfăşura în acest an în zilele de 8-9 octombrie, în cadrul Toamnei orădene. Tema acestei ediţii este “Rostul şi rostirea poeziei”, fiind invitaţi 30 de scriitori din ţară şi străinătate.

Program:

Joi, 8 octombrie 2009
Ora 17.00 – Casa de Cultură a Municipiului Oradea
- Festivitate de deschidere
- Ceremonia acordării Premiilor Revistei „Familia” pe anul 2009
- Rostul şi rostirea poeziei: poeme în lectura autorilor prezenţi

Vineri, 9 octombrie 2009
Ora 11.00
- Scriitori în şcoli: dialog cu tinerii, lansări de carte, lecturi
C.N. „Mihai Eminescu”
C.N. „Emanuil Gojdu”
Facultatea de Litere
Liceul „Ady Endre”

Ora 18.00
- Cafeneaua „Astoria”: Scriitori la cafenea – lecturi, lansări de carte, dialog cu publicul

(Anunţă-ţi participarea pe vinsieu.ro)

În numărul pe luna iunie al revistei de cultură Familia semnează Traian Ştef, Gheorghe Grigurcu, Alexandru Vlad, Al. Cistelecan , Vasile Dan. Cronici literare: Ioan Moldovan, Chris Tanasescu, Mihai Vieru. Poeme de Liviu Georgescu, Angela Furtună, Petru Covaci, Maria Pal, Daniela Popa, Chris Tanasescu. Teatru de Szombati Gille-Otto. Şi un text de Ovidiu Drimba, despre “Originile Universităţii”. Drept ilustraţie, lucrări ale artistului plastic Lucian Szekely. 

Începând de azi, deschid o nouă pagină a blogului meu, dedicată Revistei Familia. Două sunt motivele pentru care am înfiinţat această pagină:

1. importanţa revistei în viaţa culturală a Oradiei

2. de azi, lucrez ca redactor la această revistă.

Voi posta în această pagină articole informative despre activităţile desfăşurate de revistă: lansări de carte şi conferinţe ale unor personalităţi culturale în cadrul Saloanelor revistei, evenimente speciale organizate sub egida Familiei (cum ar fi Zilele Revistei Familia), precum şi alte informaţii de interes general.

Pentru început, am postat un articol scris de mine despre recenta lansare la Oradea a cărţii criticului Marin Mincu, “O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea”, în cadrul Saloanelor Revistei Familia. 

> click AICI