Archive for the ‘Dan Puric’ tag
Omul frumos şi omul invizibil
Crişana de azi reuşeşte să rateze monumental ştirea despre comemorarea de aseară a lui Eminescu. Deşi a fost surpriza surprizelor, prezenţa - şi discursul - lui Dan Puric la statuia din centrul Oradiei nici măcar nu e pomenită, deşi se relatează cu lux de amănunte întreg spectacolul omagial. E drept, artistul nu figura în programul MUZICAL-ARTISTIC.
Au prezentul nu ni-i mare?…
15 iunie 2009: s-au împlinit 120 de ani de la moartea lui Eminescu. La statuia din centrul Oradiei era lume multă, dar pe Eminescu nu l-am găsit. A trebuit să vină Dan Puric să ni-l arate.
În aceeaşi ordine de idei: de cât geniu e nevoie ca, fix în această zi, să-l anunţi pe redactorul-şef al revistei Familia, unde a debutat poetul-naţional-nepereche-şi-luceafăr, că i-a expirat contractul de management?
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Dan Puric – conferinţă şi lansare de carte la Oradea
Teatrul de Stat Oradea vă invită să participaţi luni, 15 iunie 2009, de la orele 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la conferinţa intitulată “Despre omul frumos”, susţinută de Dan Puric.
Cu această ocazie va fi lansată şi cartea cu titlul “Despre omul frumos” iar autorul va oferi autografe.
Intrarea este liberă ca urmare a implicării Consiliului Judeţean Bihor, Teatrului de Stat Oradea, Auto Bara &CO, PhotoGraphics Profesional, Librăriei “Vărsătorul” şi Hotel Continental Forum Oradea.
Puric
GUEST POST. Un articol pentru fanii lui Guţă şi Christina Aguilera
, scris de Adrian, care mă scuteşte de a mai anunţa pe blogul meu spectacolul lui Puric (notă pentru fanii mei: am anunţat în CALENDAR BIHOREAN…)
Adrian Gagiu
Dan Puric revine marţi la Oradea, acum cu spectacolul său „Vis”, iar a doua zi îşi lansează volumul „Cine suntem”. Notă pentru fanii lui Guţă şi ai Christinei Aguilera: Puric e un mare actor, scenarist şi regizor, aclamat în toată lumea, premiat de Academie, Uniter şi Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru şi cavaler al ordinului naţional Steaua României (cea mai înaltă decoraţie a statului român). Puric e şi una din rarele conştiinţe civice, româneşti şi autentice care ne-au mai rămas şi care, într-un stil uneori abrupt, alteori de o plasticitate chirurgicală, pune degetul pe rănile tembelismului nostru colectiv şi individual.







