15 iunie 2009: s-au împlinit 120 de ani de la moartea lui Eminescu. La statuia din centrul Oradiei era lume multă, dar pe Eminescu nu l-am găsit. A trebuit să vină Dan Puric să ni-l arate.

În aceeaşi ordine de idei: de cât geniu e nevoie ca, fix în această zi,  să-l anunţi pe redactorul-şef al revistei Familia, unde a debutat poetul-naţional-nepereche-şi-luceafăr, că i-a expirat contractul de management?

Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.

Teatrul de Stat Oradea vă invită să participaţi luni, 15 iunie 2009, de la orele 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, la conferinţa intitulată “Despre omul frumos”, susţinută de Dan Puric.
Cu această ocazie va fi lansată şi cartea cu titlul “Despre omul frumos” iar autorul va oferi autografe.
Intrarea este liberă ca urmare a implicării Consiliului Judeţean Bihor, Teatrului de Stat Oradea, Auto Bara &CO, PhotoGraphics Profesional,  Librăriei “Vărsătorul” şi Hotel Continental Forum Oradea.

GUEST POST. Un articol pentru fanii lui Guţă şi Christina Aguilera , scris de Adrian, care mă scuteşte de a mai anunţa pe blogul meu spectacolul lui Puric (notă pentru fanii mei: am anunţat în CALENDAR BIHOREAN…)

Adrian Gagiu

Dan Puric revine marţi la Oradea, acum cu spectacolul său „Vis”, iar a doua zi îşi lansează volumul „Cine suntem”. Notă pentru fanii lui Guţă şi ai Christinei Aguilera: Puric e un mare actor, scenarist şi regizor, aclamat în toată lumea, premiat de Academie, Uniter şi Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru şi cavaler al ordinului naţional Steaua României (cea mai înaltă decoraţie a statului român). Puric e şi una din rarele conştiinţe civice, româneşti şi autentice care ne-au mai rămas şi care, într-un stil uneori abrupt, alteori de o plasticitate chirurgicală, pune degetul pe rănile tembelismului nostru colectiv şi individual.

În vremuri răsturnate, providenţa recurge la mijloace imprevizibile, ca să ne atragă mai uşor atenţia. Un actor, deci provenit dintr-o lume a măştilor, considerată în vechime imorală, e acum un fel de profet în genul celor pe care Dumnezeu îi trimitea poporului ales din antichitate ca să-l mustre şi să-i aducă aminte de eternitatea binelui. Puric n-are nevoie să-i fac reclamă, dar cei care nu-l cunosc merită să afle câteva ziceri cu miez care să le trezească apetitul după adevăr, valoare şi bună cuviinţă.

De exemplu, Puric zice că „arta lipsită de Dumnezeu nu e artă – o putem numi divertisment, performanţă, dar nu artă. Arta e mărturisire, fără ca prin asta să fie neapărat artă bisericească. Restul e mimetism, e fals, gol.” Sau: „E nevoie să privim detaşat integrarea în UE. Ei ne civilizează, noi îi spiritualizăm. Ei ne aduc administraţie performantă, dar sufleteşte le putem noi dărui mai mult. Pot să mă globalizez la nivel de ciorap, conserve şi fast-food, dar nu interior, pentru că dialogul se obţine doar prin diferenţă.” „Nu mă interesează cum sunt etichetat pentru că ştiu cine sunt.”

„Majoritatea oamenilor, chiar credincioşi, nu sunt dispuşi să plătească vreun preţ pentru a alege între bine şi rău, între lumină şi întuneric, între adevăr şi minciună. Lenea sufletească şi de gândire ne paralizează, ne face iresponsabili. Nu avem voie să fim spectatori la ce ni se întâmplă.” „În anii aceştia noi am fost antrenaţi aici să sărim gardul să culegem căpşuni dincolo. O condiţie dublă de servant: o Românie condamnată la subdezvoltare şi pregătită nu la dimensiunea de consumator, piaţă de desfacere, ci la cea de cerşetor. Un popor trăieşte prin clasa medie.”

„Această ţară a fost grânarul Europei. La ora actuală, cu această capacitate agricolă extraordinară, avem o economie de subzistenţă. Noi importăm. Pe ce comision or fi importat băieţii aceştia? Pe ei nu-i interesează. În România, în clasa politică, sunt vorbitori de limba română, nu români. Ca să fii român, te doare. Ăştia au luat-o invers: Totul pentru noi, nimic pentru ţară. Mai ţineţi cont şi de sensibilităţile poporului român!” „Poporul român e invadat de populaţia României, zăpăcită, confuză, predispusă la orice oportunism: să ridice mâna, să trăiască ei bine.” „Umorul e creştin pentru că e nădejde, transcende după suferinţă. Acum e înlocuit cu băşcălia, care e desacralizantă, e de tip ateu. În băşcălie râzi de mama, râzi de Eminescu, râzi de Iisus Hristos, râzi de ţară, n-ai nimic sfânt.” Păi am ajuns să trebuiască să ne dea deşteptarea un actor, oameni buni? Mai ştim cum începe imnul naţional?

*

Citeşte articolele lui Adrian Gagiu pe blogul său Părerea mea