Oricâte enormităţi ar debita Matei pe la conferinţele de presă, la cugetarea despre Bolojan trebuie să-i dau dreptate. Singura mea întrebare ar fi: de ce nu are Ilie Bolojan oameni?

Răspunsul vine aproape de la sine. Din acelaşi motiv pentru care Filip avea – dar în sens invers. În administraţia pedelistă, era înghesuială mare pentru simplul motiv că ciolanul se împărţea cu largheţe – bineînţeles, după ce şeful îşi luase tainul. În Primăria lui Bolojan e rost doar de multă muncă, salarii mici şi încruntări dese de sprâncene din partea şefului.

Concluzia o trageţi singuri.

Dar nu despre situaţia disperată a FC Bihor va fi vorba aici, ci despre câteva afirmaţii ale primarului. Acesta nu s-a sfiit să afirme că clubul a fost căpuşat, că toată lumea – preşedinţi, antrenori, jucători – au profitat de pe urma finanţării de la buget, încasând salarii cât nu le-a fost ruşine, neoferind în schimb nimic. Ilie Bolojan chiar a reluat o mai veche vorbă de-a sa, referindu-se la cei care au încheiat contracte păguboase cu terţi: “Ori sunt proşti, ori sunt hoţi!” Căci altfel nu se poate explica un fapt uluitor: cum de jucătorilor li se oferă salarii de 1500 de euro pe lună, ei nefiind obligaţi în niciun fel să performeze. Un alt exemplu: salariul unui preşedinte al clubului  – 1,8 miliarde de lei vechi pe an! Aceasta în timp ce clubul a acumulat datorii de 19 miliarde!

Are dreptate Bolojan să afirme: “Banul public s-a scurs în alte părţi decât beneficiul cetăţenilor”? Ar fi avut dreptate să înscrie FC Bihor în liga a III-a, ca să nu mai fie nevoit să dea lefuri de mii de euro unor jucători “geniali”, dar care nu au prestat nici 10% din timpul de joc prevăzut? Are rost să băgăm 30-40 miliarde pe an într-o echipă care nu e în stare să adune în tribune nici măcar 500 de spectatori? Şi totul din banii noştri, ai contribuabililor bihoreni? Cât de nesimţit poţi să fii să încasezi 1500 de euro pe lună, pentru care nu faci absolut nimic? Nu e ca şi cum i-ai scuipa între ochi pe orădeni?

Sunt doar câteva întrebări la care vă las să meditaţi. Între timp, vă mai redau o afirmaţie-şoc a lui Ilie Bolojan: ”Mi-am propus să nu reţin numele jucătorilor de la FC Bihor decât atunci când marchează goluri.” Afirmaţia a apărut între timp şi pe Twitter (da, Bolojan poate fi găsit şi acolo!), fiind reluată aproape imediat de Siropel şi The Fan.

Dacă mă întrebaţi pe mine, nu cunosc nici unul din numele jucătorilor de la FC Bihor. Şi atâta timp cât au atitudinea pe care le-o ştim, nici nu vreau. Ducă-se pe pustii!

UPDATE: Pe aceeaşi temă a mai scris şi un alt habarnist ca mine :)

Amazing Twitter: Am mâncat slănină, ceapă şi roşii! Da, şi nişte prosciutto, recunosc.

1. Evenimentul săptămânii pentru bloggeri este blogmeetul de sâmbătă, la care vine şi Tudor Galoş.  Am senzaţia că bloggerii orădeni se pregătesc intens, judecând după cum zbârnâie cu postările.

2. Magus ne spune tocmai din Finlanda care e deosebirea dintre Helsinki şi Oradea. Are şi poze!

3. Ultima postare în urma blogmeet-ului de săptămâna trecută cu Ilie Bolojan e cea a lui Greyheart, căruia, spre deosebire de alţii, nu-i i-e jenă să spună deschis ce apreciază la Bolojan.

4. Când tocmai voiam să-i dau un tweet lui Ciprian, văd că e dus… până la Lord’s, să-i ia un interviu Jegului de Darius. I-a ieşit cam lung, aşa că mai are aici şi aici.

5. Văd că mă cam învârt în cerc, de începe să-mi cam fie teamă că le  (îi) încurc. Aşa că mă opresc la The Fan, cu care simpatizez, fiind amândoi cam “cenzuraţi”, adică unguri. Jos discriminarea (şi IE 6)!

Ne vedem la Blogmeet Oradea!

PS: Urmăriţi-mă pe Twitter! Puteţi afla lucruri uimitoare (ce mănânc, beau etc).

2. Opinia publică faţă în faţă cu primarul Ilie Bolojan, la Greyheart. Good point!

3. A aflat şi Bihonul ceea ce theFUA anunţase de vreo trei zile: Google Street View a ajuns la Oradea…

UPDATE:  Despre Google Street View şi NORC (Romanian Street View, care include şi Oradea) aflaţi mai multe de la Horea Lazăr.

Scuarul în “stil secession” din faţa Bisericii cu Lună, amenajat “peisagistic” la suprapreţ de administraţia Groza în campania pentru locale de anul trecut, pare lăsat în părăginire. Presa a semnalat de curând acest lucru, ba chiar şi unii bloggeri s-au aruncat cu indignare civică asupra subiectului; nici unii, nici alţii nu au avut însă curiozitatea să se documenteze, pentru a afla cum stă treaba cu adevărat.

Da, “boscheţii” şi celelalte plante stau să se usuce, fiindcă nu le-a mai udat nimeni, decât mama natură. Pare blamabil, dar principala vină aparţine fostei administraţii, care a acceptat soluţia de irigare subterană, fără să-şi mai bată capul cu faptul că racordarea la reţeaua de apă publică nu era posibilă! Astfel că firma Eco Horticultura Bucureşti, care a realizat “amenajarea peisagistică” a scuarului (cu scandalul aferent din luna mai 2008, ecologiştii protestând la adresa măcelăririi arbuştilor de tuia), a lăsat Primăriei lucrarea neterminată – şi o factură de 17 miliarde (!).

Gazetarii admit că ”stilul secession” al scuarului e o fantasmagorie, dar reproşează edililor faptul că amenajarea a fost totuşi realizată din banii contribuabililor – şi nu puţini. Acum Primăria aruncă aceşti bani pe fereastră, lăsând vegetaţia să se usuce. Ziariştii par să uite (sau nu au avut curiozitatea să se informeze) că cele 17 miliarde pentru scuar nu au fost plătite niciodată. Constatând că lucrarea nu a respectat condiţiile contractuale, primarul Ilie Bolojan a refuzat plata, astfel că scuarul, aşa cum arată acum, nu a costat nimic!

Ceea ce din nou pare să se uite este faptul că Primăria a anunţat iminenta reamenajare a întregului ansamblu de scuaruri din Piaţa Unirii, în baza planurilor originale, din anii ’20, când a fost conceput spaţiul verde din centrul oraşului. Astfel că nu are niciun rost să se cheltuie bani pentru păstrarea “boscheţilor” care au înlocuit tuiele din scuar. Oricum vor fi raşi…

Am fost unul dintre cei care s-au opus ideii anterioare (pusă pe tapet şi de administraţia Filip, apoi abandonată) de a se interzice funcţionarea localurilor după ora 23 (sau chiar 22). Nu doar fiindcă legislaţia contradictorie face imposibilă aplicarea unei asemenea măsuri, ci mai ales fiindcă nu agreez măsurile în forţă, dictatoriale, care nu ţin cont de necesităţile reale ale cetăţenilor. Nu poţi distruge viaţa de noapte a unui mare oraş, fie şi pe motivul că produce un disconfort majorităţii populaţiei, care doreşte să se odihnească.

E greu să împaci şi capra, şi varza. Soluţiile simpliste, la îndemâna oricui, nu funcţionează. În cazul de faţă, trebuie să ţii cont şi de tinerii care doresc să se distreze, dar şi de ceilalţi, care au dreptul să nu fie deranjaţi pe timpul nopţii. Cu toţii sunt plătitori de taxe şi impozite, ceea ce le dă dreptul să pretindă atât condiţii de recreere, cât şi de repaus. Tăierea nodului gordian nu e o soluţie, chiar dacă el înseamnă satisfacerea exigenţelor unei majorităţi.

De aceea, ideea taxei pentru ordine publică (aşa se numeşte suprataxarea programului prelungit al localurilor) mi se pare o măsură înţeleaptă, chiar dacă ea înseamnă un neajuns pentru patroni. Nu reprezintă o interdicţie şi are funcţie regulatoare, lăsând la latitudinea celor pe care îi vizează luarea unei decizii. Taxa în sine nu produce automat închiderea cluburilor după ora 23; doar a acelora a căror funcţionare după această oră nu se justifică economic. Rezultatul: scăderea nivelului general de zgomot în oraş (şi a mizeriei aferente) pe timp de noapte. Şi încă un avantaj, de astă dată şi pentru tinerii doritori de distracţie: creşterea calităţii serviciilor oferite de localurile rămase. De ce? Din două motive: ca să achite taxa suplimentară, patronii nu doar că nu vor creşte preţurile (dacă sunt deştepţi), ci vor veni cu oferte mai tentante, pentru a bate concurenţa. Şi vor avea toate şansele să reuşească, atâta timp cât localurile care nu sunt competitive se vor închide după ora 23.

Taxa mai are un avantaj: din banii încasaţi se vor putea plăti forţe de ordine suplimentare (poliţia comunitară), care să patruleze în zonele mai turbulente, tot din aceşti bani asigurându-se şi menţinerea curăţeniei în aceste zone.

Nu putem şti deocamdată dacă aceste taxe vor fi aplicate aşa cum se preconizează acum. Primăria va organiza dezbateri publice, în care cetăţenii (în special patronii de localuri) vor putea veni cu propuneri. Apoi Consiliul Local va decide asupra formei finale. Eu unul, sunt sigur că măsura este bună, fiincă produce efecte de tipul win-win (toată lumea are de câştigat, cu neajunsuri neglijabile).

Şi încă o măsură salutară: dublarea taxei pentru jocurile de artificii. Bubuielile în miez de noapte ale nuntaşilor se vor rări – sau dacă nu, măcar oraşul va avea mai mulţi bani!

2. Lucian Cremeneanu a intrat în vizorul lui Ioan T. Morar, care scrie elogios pe site-ul Academia Caţavencu despre Welcome to My Paradise.

3. Cea mai bună analiză a eşecului PNL la europarlamentare am găsit-o la Dan Andronic. Sunt lucruri pe care şi orbul le vede, însă doar fostul consultant al PNL le spune.

4. Ilie Bolojan se pregăteşte să facă curăţenie la FC Bihor, în urma zvonurilor că băieţii o puneau de un blat în ultimul meci al etapei. Amănunte aici.

5. Mi-am tras hotel

Bolojan a anunţat şi că informaţiile de interes public vor fi publicate atât pe site-ul Primăriei Oradea, cât şi în Monitorul Oficial al Bihorului, editat de Consiliul Judeţean. În acest fel prevederile Legii 544/2001privind liberul acces la informaţiile de interes public sunt satisfăcute din toate punctele de vedere.

Cei interesaţi de alte amănunte de la conferinţa de presă pot consulta documentele de mai jos:

conferinta-de-presa-1-iulie

grafice-conf-de-presa-1-iulie-2008

situatia-posturilor-la-011072008

Dan-Liviu Boeriu
dan.boeriu@gmail.com

De câte ori aud de isprăvile lui Ilie Bolojan în Primăria Oradea, mă încearcă un sentiment mixt: pe de o parte convingerea că fără puţin testosteron în decizii lucrurile nu vor putea deveni eficiente, iar pe de altă parte stupoarea în faţa unor atitudini pe care nu mi le explic decât fie prin necunoştinţa de cauză a noului edil, fie prin, la rigoare, obtuzitate.

Am înţeles că se doreşte ca Primăria Oradea, până nu demult bugetivoră înrăită, să devină o instituţie atentă până la pedanterie cu banul public. Am înţeles şi că în aceeaşi instituţie există departamente, comitete şi comiţii, populate de neghiobi cu diplome sau de gospodine arţăgoase şi iresponsabile. Curăţenia de vară, instituită de Ilie Bolojan, nu era decât pasul firesc după opt ani în care priorităţile de pe afişe nu coincideau cu cele din birourile ermetic închise pentru pulime. Şi totuşi, parcă nu tot ce se construieşte într-o etapă anterioară trebuie distrus, numai fiindcă ţi se pare că nu “cadrează” cu noua orânduire.

Vorbesc, desigur, despre “Ziarul Primăriei” şi despre hotărârea lui Ilie Bolojan de a nu reînnoi contractul cu firma editoare, ceea ce duce, implicit, la dispariţia publicaţiei. E evidentă lovitura de imagine pe care Bolojan se căzneşte s-o dea fostei administraţii locale. Eliminarea bruscă a ceea ce ziarele de bine au numit “oficiosul Primăriei” îi gâdilă lubric pe cei care au contestat utilitatea lui încă înainte ca acesta să se fi născut. Ilie Bolojan va fi, astfel, cel care, chipurile!, a dărâmat soclul pe care Ziarul primăriei îl clădea, lingual, edilului-şef Filip.

Decizia lui Ilie Bolojan, în această privinţă, are ceva din rigiditatea unui caporal ranchiunos. Din următoarele motive: 1) o publicaţie, oricare ar fi ea, nu poate fi catalogată într-un anume mod (de regulă, infamant), decât dacă fondul ei se pliază perfect pe această caracterizare. Aceia care au afirmat că Ziarul Primăriei a fost prosopul imaculat care ştergea jegul produs de fosta administraţie vor trebui s-o dovedească. Altfel, acuza rămâne la stadiul de gargară. 2) dacă Ilie Bolojan a fost deranjat de prima parte a publicaţiei, numită “editorială”, putea foarte bine să renunţe la ea, rezultând un simplu monitor oficial al Primăriei, util mai ales prin faptul că simplului cetăţean îi sunt puse la dispoziţie, gratuit!, hotărârile de Consiliu sau dispoziţiile primarului în funcţie. 3) dacă stindardul de luptă al noului primar este respectul necondiţionat pentru banul public, cu atât mai mult această publicaţie trebuia păstrată, fiind dovedit (cu cifre!) că toate costurile de editare a ei sunt mult inferioare (cu cel puţin 1 miliard de lei vechi!) plăţilor pe care bugetul local le suporta anterior pentru publicarea în presa locală a hotărârilor de Consiliu. 4) dacă Ilie Bolojan s-a apărat, pe drept cuvânt, de alegaţiile stupide conform cărora ar fi “omul fraţilor Micula”, desfiinţarea Ziarului Primăriei şi publicarea materialelor emise de Primărie în “Crişana”, spre pildă, nu-l va ajuta prea mult… Nu înţeleg în ruptul capului de ce se alege ca din bugetul local să se plătească un preţ dublu pentru publicarea hotărârilor de Consiliu într-un ziar local, când acest lucru s-ar putea realiza, mult mai ieftin, printr-o publicaţie proprie, care nici măcar nu trebuie să păstreze acelaşi format care-i provoacă ameţeli primarului Bolojan.

Nu neg faptul că despre Petru Filip se poate afirma, fără a greşi, că este un personaj obsedat de crearea unei imagini care rareori e sinonimă cu “dedesubtul”. E cel puţin hilar ca un ins care se înfăţişează, bovaric, ca având alese preocupări livreşti să se exprime cu suficienţa unui ignar cu studii aproximative. Dar decizia lui Ilie Bolojan în privinţa Ziarului Primăriei denotă, dacă nu naivitate suspectă, atunci măcar o proastă identificare a adversarului. Până la urmă, dacă te cerţi cu un om, nu te apuci, bezmetic şi înnebunit de ură, să-i baţi copiii.

Ilie Bolojan nu este salvatorul Oradiei – şi nici Oradea nu are nevoie să fie salvată. Nu e un super-erou, care să rezolve cât ai bate din palme marile probleme ale oraşului. E doar un om obişnuit, cu calităţi şi defecte ca oricare altul. Ilie Bolojan e un om normal – şi, oricât ar părea de ciudat, aceasta e cea mai mare calitate a lui.

Anormali sunt doar cei care iau decizii aberante, cărora nu le pasă de ceilalţi, care îşi urmăresc doar propriile lor interese meschine. Anormalitate înseamnă să accepţi să trăieşti într-un oraş murdar, sufocat de maşini, cu funcţionari lipsiţi de respect faţă de cetăţean, cu politicieni corupţi.

Nepăsarea, lehamitea, lipsa de perspectivă nu sunt normale. Bădărănia, mojicia, insolenţa, lipsa de respect faţă de cetăţean, nerespectarea legii, a NORMEI - nu este normalitate. Trăim într-un oraş anormal - într-o Românie anormală, iraţională, aberantă, în care abaterea de la normă este regula. Oamenii normali nu doar că sunt aproape de negăsit, dar nici măcar nu îi bagă nimeni în seamă.

Dacă Ilie Bolojan va reuşi să rămână un om normal într-o ţară care a luat-o complet razna, înseamnă că nu l-am votat degeaba. Însă cu o singură condiţie: să reuşim şi noi, cei care ne bălăcim cu complezenţă în absurdul nostru cel de toate zilele, să redevenim, atât cât ne stă în putinţă, normali.  

Prezentă la şedinţa de constituire a noului Consiliul Local, în cadrul căreia Ilie Bolojan a depus jurământul, pensionara Ema Bartok şi-a exprimat dorinţa de a se fotografia alături de noul primar. Doamna Bartok a fost prima pe lista de contribuţii la campania lui Ilie Bolojan, donând 400 RON, sumă care reprezintă pensia ei pe o lună.

FOTO: Al. Seres

În discursul său extrem de scurt, Bolojan i-a asigurat pe orădeni că jurământul pe care l-a depus nu este unul formal şi a încheiat cu cuvintele: “Dumnezeu să aibă în pază Oradea şi judeţul Bihor!”

În cursul aceleiaşi şedinţe, Consiliul Local a ales prin vot secret cei doi viceprimari, în persoana lui Gheorghe Carp (PNL) şi a Rozaliei Biro (UDMR).

La şedinţa Consiliului Local au participat şi prefectul Bihorului, Mircea Ghitea, preşedintele Consiliului Judeţean Radu Ţîrle (care urma să depună şi el jurământul la ora 14), alături de vicepreşedinţii Alexandru Kiss şi Dumitru Voloşeniuc.

FOTO: Al. Seres

GALERIE FOTO (click pe poze pentru vizualizare completă)

GUEST POST. Abia m-am mutat în casă nouă, că Florin s-a şi înfiinţat, cu bocancii plini de noroi eseistic. Ca de obicei, n-are astâmpăr şi-şi face de lucru cu noul primar, Ilie Bolojan. Tu ai vrut-o, Georges…

Florin Ardelean

florin.ardelean@tvs.ro

Da, da, da! De trei ori DA! Mă număr şi eu printre cei care cred că Ilie Bolojan are de plătit o datorie. Nu una mică, nu una uşoară, ci este vorba chiar de datoria vieţii lui. Dacă aş fi, Doamne fereşte!, în pielea noului primar, măcar în nopţile cu lună plină aş avea grave insomnii, aş fi bântuit de angoase şi aş da târcoale duhovnicului personal sau Drumului de Centură. Personal, nu ştiu cum va reuşi să şi-o achite, fie şi într-un mandat lat de 4 ani.

Nu este vorba câtuşi de puţin însă, de o datorie acumulată la poker sau de vreo creanţă aflată acum la scadenţă. Este sau nu Bolojan omul fraţilor Micula, iată o interogaţie cu iz metafizic ce nu mă zguduie. Poa’ să fie omul unor copii din flori sau al Sfântului Dezideriu. Problema este cu totul alta. Pentru prima dată în zglobia noastră democraţie, primarul de Oradea a fost ales din primul tur. Ei bine, veţi riposta, mare scofală?! Mare, câtă vreme nu trăim în Vaslui, iar aproape o treime din voturi au pe dungă un alt tricolor. Este, totuşi, remarcabil scorul din 1 iunie, cu condiţia ca tocmai atunci orădenii să nu fi dat în mintea copiilor. A fost, se vede de la o poştă, un vot negativ, iar în al doilea rând unul cu iz mesianic. Am vrut un salvator! Un supererou dispus, dar şi capabil să ne mântuie de neputinţe, de o viaţă cenuşie, precum şi de terifianta corupţie. Bolojan nu m-a convins prin program ( o însăilare de prostii solemne, iar pe alocuri gogomănii sadea), ci mai ales prin strategia de campanie electorală. Nu m-a făcut să lăcrămez nici când şi-a pus pe fundal echipa. Astfel de coregrafii cu subrete gata umectate am mai văzut, iar rezultatul final a fost lamentabil. A câştigat din primul tur mai degrabă speculând slăbiciunile de olog ale principalului adversar, incoerenţa echipei acestuia, o anume violenţă nătângă, fructul unei frustrări de învins prealabil. Ar fi câştigat, poate la un scor mai confortabil şi dacă pleca în Ohio, într-o vacanţă oferită de agenţia de turism „Apostolul Târle” SRL, aterizând pe aeroportul nostru somalez în preziua alegerilor.

Acum voi spune un truism pentru care îmi cer scuze, în prealabil. Marea datorie pe care o are de plătit Bolojan este faţă de fiecare orădean în parte, cât de insignifiant o fi el. Avem un primar pe cauţiune. Nu ştiu cum, nu ştiu cu cine, dar va trebui să dovedească ceea ce va fi dramatic de greu: capacitatea de a se impune drept un primar priceput şi cinstit, devotat unui orădean capricios, clevetitor, mare amator de viaţă bună pe vătrai. În ultimele două mandate, Oradea a avut o dinamică cu totul remarcabilă, dar investiţiile au fost gestionate lamentabil, cu termene de predare cu mult depăşite, cu suspiciuni mari privind chibzuinţa cu care au fost cheltuiţi banii publici. Următorul mandat a promis o administraţie elveţiană într-un burg de la periferiile Levantului.  Cu tot respectul, dar Bolojan nu este născut lângă Geneva, ci pe cursul mijlociu al Crişului Repede. Chiar de mâine, va fi asaltat de ciumeţi cu alură de investitori suedezi, de profeţi mitocani şi de oportunişti bine calibraţi pe ciolanul garnisit cu fonduri europene. Oameni cu orgoliu şi frică de Maica Sfântă îl vor linge-n iezerul dintre noade cu o frenezeie demnă de-un  mistic talentat. Partenerii luaţi la guvernarea locală nu vor osteni să-şi facă mendrele, după un interes „naţional” – suspect şi strict personal. Atunci să-i văd „programul”.

Politica este murdară, poate chiar o curvă, iar Ilie Bolojan nu este clona unui Făt-frumos din Lacrimă. Din fericire, sper…

*

Citeşte articolele lui Florin Ardelean pe blogul său: INSECTAR

Mai degrabă decât greşeală de tipar, e pur şi simplu greşeală de informare, dat fiind că procentele obţinute de candidaţii care au devenit primari din primul tur sunt date în ordine descrescătoare.

E drept, lista e pusă după înşiruirea unor celebrităţi ca Johannis de la Sibiu, Boc de la Cluj şi Mazăre de la Constanţa. Presa dâmboviţeană pare-se că n-a auzit încă de Bolojan de la Oradea -chiar dacă acesta a fost secretar general al Guvernului timp de vreun an.