Alexandru Seres

Neavând răgazul necesar să-l citesc, m-am dus la lansarea romanului Calvarium al lui Andrei Simuţ cu speranţa secretă că mă voi lămuri dacă merită să investesc timp pentru o lectură ce se anunţa anevoioasă. Peste 300 de pagini scrise dens, fără dialoguri – cam prea mult pentru primul roman al unui tânăr de 28 de ani, îmi ziceam eu, cu suficienţa unui boşorog hârşit care n-a făcut mare brânză la viaţa lui, dar îşi dă aere de atotcunoscător. După vreo oră de lămureală, aerele mele s-au cam dus pe apa Peţei.

Acum că mi-am dat peste nas, să vă spun şi care a fost faza, luni, la Facultatea de Litere. Marius Miheţ (la aşa romancier, aşa critic – adică tot nesimţit de tânăr) şi-a asumat sarcina de a prezenta cartea confratelui său, trezindu-mi interesul de la bun început cu afirmaţia că Andrei Simuţ are o ieşită din comun capacitate de a se reinventa. Adică ce să te reinventezi, la 28 de ani, mi-am zis eu în barba din bloc-notes, uitând că debutantul în ale prozei se ocupă de destulă vreme şi cu critica, debutul său absolut în volum producându-se în 2007, cu un tom exegetic. Stilistic, zice Miheţ, se reinventează stilistic, adică e cam cameleonic, îmi zic eu, ciulind apoi urechile: Calvarium este un roman foarte complex, cu o sumă de subterane simbolice, care creează o reţea subtilă; un construct foarte bine gândit, unul dintre cele mai bine scrise romane ale tinerei generaţii; are o viziune borgesiană, labirintică, un spaţiu care se comprimă şi se dilată în permanenţă; cartea are foarte multe paliere de interpretare, este un roman pentru filologi.

Hopa.

Îmi arunc ochii prin cărţulie, frunzăresc de zor în timp ce autorul vorbeşte despre Cluj, un oraş imaginar, devenit personaj, dar care conţine şi locuri, nume reale, citesc tot mai adânc, pagină după pagină, în timp ce scriitorul cu păr dat cu gel lecturează şi el ceva fragmente pentru auditoriu, un alt personaj care bântuie acest roman este însuşi textul, cineva în carte chiar scrie un jurnal, am citit o pagină întreagă, măi să fie, scrie chiar bine tânărul Simuţ (oare ce simte taică-său, aşezat în banca întâi de la uşă, o fi mândru).

Borges, Marquez şi alţi câţiva barosani cu care nu vă mai plictisesc, că şi-aşa n-aţi auzit de ei, îi dau târcoale Calvarium-ului ăsta, ba mie mi se pare că ar fi şi ceva Joyce pe-aici, hartă a memoriei, fluxul conştiintei, monolog interior, postmodernism, poţi să citeşti cartea de oriunde, s-o laşi când ai chef. Mi se pare mie sau Andrei Simuţ chiar şi-a pus în cap să reinventeze romanul?

Promit să mă pun pe citit. Poate chiar merită.

Numărul pe luna mai al revistei Familia a ieşit de la tipar, cu ancheta despre blogging şi literatură pe care am realizat-o în luna aprilie şi pe care cei în cauză bănuiesc că o aşteaptă cu nerăbdare. Mai jos am postat editorialul, scris pe aceeaşi temă, aşa că nu-mi rămâne decât să înşir ce alte lucruri de interes se mai găsesc în revistă. Cronica literară e substanţială: Ioan Moldovan scrie despre “Un anotimp în berceni” al lui Claudiu Komartin (carte care are şi blog), Marius Miheţ despre volumul “Timpuri noi” al neobositului critic Daniel-Cristea Enache (care a fost recent şi la Oradea), iar Dana Sala ia în colimator “Naşterea dorinţelor lichide” al Ruxandrei Cesereanu. Traian Ştef continuă să ne povestească Ţiganiada lui Budai Deleanu, ajungând la cântul doi, iar Andrei Marga are un studiu despre “Liturghia la Joseph Ratzinger”. La capitolul proză, îi avem pe Leo Butnaru, Mihai Mateiu şi Dan Liviu-Boeriu, iar la poezie pe Daniel Pişcu, Flore Pop, Daniel Săuca şi Ada Ionescu. Mai semnalez atelierul de “Creative writing” din care ne dă mostre Claudiu Komartin, tabloul fiind completat de rubricile lui Gheorghe Grigurcu, Alex Ştefănescu, Al. Cistelecan, Alexandru Vlad şi Vasile Dan.

PS: Despre problema de ordin administrativ apărută la revistă puteţi citi aici, cu specificaţia că este vorba strict de managementul revistei.

Prezent la Oradea cu un prilej prozaic, ţinând de servituţile mediului academic, profesorul universitar braşovean Andrei Bodiu a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură, întâlnindu-se în după-amiaza zilei de 25 februarie şi cu publicul orădean, de astă dată în calitate de scriitor, la invitaţia conducerii Facultăţii de Litere şi a Revistei Familia.

Întâlnirea cu poetul Andrei Bodiu s-a desfăşurat într-o atmosferă destinsă, deloc academică, propice dialogului dintre autor şi publicul prezent, format în mare parte din studenţii Facultăţii de Litere de la Universitatea din Oradea.

Poetului Ioan Moldovan i-a revenit sarcina de a vorbi despre trăsăturile lirismului lui Andrei Bodiu, „un poet adevărat, un poet autentic şi un poet fermecător”, care deşi scrie despre „oboseala de a fi”, „are un har de a înveseli realitatea imediată, printr-o privire ironică”.

Marius Miheţ a prezentat pe scurt câteva dintre studiile critice ale lui Andrei Bodiu, Direcţia 80 în poezia română, Şapte teme ale romanului postpaşoptist, precum şi micromonografia Mircea Cărtărescu, insistând însă mai ales asupra singurului roman scris până acum de universitarul braşovean, Bulevardul Eroilor (Editura Paralela 45, 2004), din care a şi citit, spre delectarea audienţei, câteva fragmente.

Criticul Ion Simuţ, care a făcut şi oficiile de gazdă, nu a omis să amintească celor prezenţi faptul deloc lipsit de importanţă că „Andrei Bodiu a intrat istorie – adică în Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu”.

Ultimul cuvânt l-a avut desigur autorul, care a citit câteva dintre poemele din cel mai recent volum al său, Oameni obosiţi, însoţindu-le cu descrierea împrejurărilor – unele pline de haz – în care au fost scrise. În dialogul ulterior, Andrei Bodiu a răspuns numeroaselor întrebări venite din public, dezvăluindu-se drept un interlocutor plin de farmec şi de umor.

Ion Simuţ, Andrei Bodiu, Ioan Moldovan şi Marius Miheţ (Foto: Al. Seres)