Alexandru Seres

A durat ceva, dar cred că a meritat aşteptarea. Site-ul Bihoreanului se numeşte de azi eBihoreanul şi arată mult mai bine decât cel al Media Pro. Băieţii fiind pe cont propriu, au nevoie de sprijinul cititorilor. Eu le urez succes şi promit să-i vizitez zilnic!

PS: În plus, acum îi găsiţi şi pe twitter http://twitter.com/Bihoreanul

Mi-a sugerat-o mai demult Laurenţiu, dar din varii motive am tot amânat. Azi m-am decis, într-un moment de subită inspiraţie. Am creat un cont de Twitter pentru biroul de presă al Primăriei Oradea, PrimariaOradea.

Have fun!

Cea mai bună pagină întâi de azi. Oricum o întorci, e tot aia. Păcat că nu sunt şi procentele interşanjabile.

Băsescu este singurul preşedinte care în campanie luptă nu cu contracandidaţii săi, ci cu televiziunile. Nu se mulţumeşte cu declaraţiile publice anti-Realitatea TV sau Antena3; stafful său de campanie i-a făcut şi câteva virale anti-Badea, Gâdea şi Stan (destul de penibile). Există şi un site-suport, televizorulpresedinte.ro, care ironizează cele două televiziuni.

Unde duce campania anti-presă a lui Băsescu? La asta:

De asta e periculos Băsescu. Nu că ar fi dictator, ci fiindcă produce efecte asupra opiniei publice prin care se creează premizele dictaturii.

Prefer o presă mincinoasă, ipocrită, laşă şi coruptă – decât deloc.

Ziarista mea preferată de la Crişana, Cristina Puşcaş, a făcut o pasiune pentru Selina. Nu trece săptămână fără să ia în tărbacă firma lui Beni Rus, cea care a pus mâna cam pe tot ce mişcă în materie de contracte publice în domeniul construcţiilor, în Oradea şi Bihor. În zelul ei hipercriticist (nu străin de oareşce interese specifice, bănuiesc), săptămâna trecută a comis din nou un articol de pomină.

Aşadar, Cristina pune de o bombă jurnalistică, remarcând că, la sosirea lui Boc pentru inspecţia şoselei de centură, Selina îşi scosese o droaie de utilaje, asfaltând de zor, deşi temperatura era sub 10 grade – ceea ce, după părerea expertei în asfaltări de la Crişana, este total nerecomandat. Şi de-abia plecă premierul, că Beni Rus îşi strânse utilajele, lăsând lucrările de izbelişte, ne spune puşcaşa Cristina, mai trăgând o salvă, de răsună valea Peţei: cu siguranţă lucrările nu vor fi terminate la timp, Selina găsindu-şi pretext în vremea ploioasă.

Ce e de râs aici? Simplu, după cum puteţi citi şi într-un alt articol, tot de săptămâna trecută, dar de astă dată în Jurnal bihorean: Selina foloseşte mixtură asfaltică specială, care se poate turna şi la zero grade. Însă pe ploaie – o ştie orice ageamiu în ale asfaltării – nu se poate turna, că se duce naibii mândreţe de şosea de centură. Aşadar a fost nevoie de două ziare ca să aflăm 1. ce prostii a mai făcut Selina şi 2. ce prostii a mai scris Cristina. Adevăr grăieşte vorba din popor: “Ca românu’ nu-i niciunu/Unde-s doi putea fi unu’!”…

PS: Spre deosebire de C.P., nu am niciun amic, rudă sau cunoscut care să învârtă afaceri în construcţii. Şi nici măcar nu-l cunosc pe Beni Rus…

Spre deosebire de Adevărul, care încearcă să iasă din marasmul crizei economice alungând din pagina 1 orice referire la politică, Cotidianul procedează taman pe dos. Cele două strategii se bat cap în cap, la extremele jurnalismului. Cotidianul de azi e total neortodox: în loc de ştiri, pe prima pagină se lăfăie portretul înrămat al preşedintelui, în timp ce Adevărul îşi continuă netulburat serialul despre “Sfârşitul Ceauşeştilor” (suntem obsedaţi de tătuc?).

Care e mai bună? Eu o prefer pe cea a Cotidianului, chiar dacă modul de abordare a fenomenului politic pe care l-a impus Cornel Nistorescu mi se pare pe alocuri deplasat. Pagina 1 de azi e un bun exemplu pentru felul în care ar trebui să procedeze presa noastră pentru a atrage cititorii. Metoda e copiată din presa occidentală, dar funcţionează.

Nu, nu e vorba despre blogul meu, care nu are treabă cu politica. Ci de cotidianul Adevărul, care, pe urmele scârbei resimţite de opinia publică faţă de clasa politică, anunţa  în urmă cu vreo lună că nu va mai avea subiecte politice pe prima pagină. Mă întrebam atunci ce va face Adevărul în cazul în care, spre exemplu, Băsescu ar anunţa că nu mai candidează la preşedinţie. Şi dacă nu cumva sacrifică pe altarul unei pretinse neutralităţi obligaţia (elementară) de a informa. Iată că s-a întâmplat: în ediţia sa de miercuri, Adevărul nu suflă o vorbă pe prima pagină despre căderea guvernului (subiectul e tratat în paginile 2 şi 3). Cu siguranţă e o premieră în presa românească: cotidianul quality numărul 1 al ţării aplică cu sfinţenie politica struţului, dând impresia că e de pe altă planetă. Sau din altă epocă, judecând după titlul de atac: “Sfârşitul Ceauşeştilor”…

1. Află mereu primul ce e cu adevărat interesant prin urbe.

2. Critică fără cruţare, dar totdeauna pe baza unor informaţii verificate la sânge.

3. Pune întrebări inteligente, cu schepsis, nu din cele la care răspunsul a fost dat deja.

4. Scrie doar despre lucruri de maxim interes şi nu bate câmpii cu graţie.

5. Nu omite informaţiile care nu îi convin ca să iasă articolul după cum vrea muşchii lui (sau ai şefului).

6. E mereu inspirat şi are oroare de texte tip proces-verbal.

7. Menţionează întotdeauna sursele şi nu suge informaţii din deget.

8. Nu scrie niciodată despre ceea ce i se pare, doar despre ceea ce este.

9. Are gramatica limbii române la degetul mic şi scrie foarte îngrijit, cu stil.

10. Scrie cu conştiinciozitate pe blog şi e foarte activ pe Twitter.

PS: Excepţiile (recunosc, cam numeroase) confirmă cele de mai sus.

Nimeni din presa locală nu a observat că Ilie Bolojan şi-a lansat campania de salubrizare a Oradiei taman de Ziua Mondială a Curăţeniei. În schimb, pe Twitter, startul campaniei s-a bucurat de un succes fulminant, cu numeroase reluări ale mesajelor primarului.

Read the rest of this entry »

De departe cel mai bun articol din Dilema veche de săptămâna trecută mi s-a părut cel al Ioanei Avădani, Sâmbăta strălucitoare a presei române. Nu doar fiindcă e cam singurul care face referire şi la presa online (oare de ce intelectualii noştri – în special scriitorii – nu prea bagă în seamă Internetul?).  Ci şi pentru că dă un răspuns năucitor (de adevărat) la întrebarea: de ce e lipsită de profesionalism presa românească?

În numărul dedicat celor două decenii de presă postdecembristă, cu tema: Presa – creşte sau decade?, nu prea găsim un răspuns direct la această întrebare. În articolul scris de Ioana Avădani, aflăm în schimb de unde provine impresia că presa de la noi acordă tot mai puţină atenţie regulilor meseriei şi deontologiei.

… industria de mass-media vede în etică şi profesionalism un moft care face rău la profit”

afirmă, cu multă îndreptăţire, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, făcând referire la faptul că presa românească  (generalizez, dar uneori nu strică) evită să adopte măsuri de autoreglementare fiindcă acestea i-ar subţia veniturile (inclusiv cele ilicite).

Read the rest of this entry »

N-am mai cumpărat de-un secol Dilema Veche, dar numărul din această săptămână nu-l puteam rata. Subiectul: “Presa – creşte sau decade?”. Printre notele lui Andrei Pleşu din rubrica sa “Nici aşa, nici altminteri”, una pe care o citez cu maximă plăcere (şi perversiune):

S-ar zice, uneori, că, pentru gazetele noastre, România întreagă a devenit fapt divers. Nu e nici măcar vorba de o supremaţie a ţaţelor. Ţaţa poate ajunge la o oarecare anvergură, ca “divina ţaţă” a lumii mateine. E vorba doar de un joc la preţuri mici, de colportaj mărunt, de prost gust. Articlierii de duzină seamănă cu o liotă de căţei nervoşi, gata să alerge lătrând după fiecare căruţă care trece pe uliţă.

PS: Voi reveni curând asupra acestui număr al Dilemei vechi despre cele două decenii de presă liberă din România.

Revin cu impresii de la prima întâlnire dintre bloggerii şi ziariştii orădeni. Trebuie să spun de la început că nu mă aşteptam ca discuţiile să fie atât de pline de miez. Pe undeva mi-era şi teamă că bloggerii, care au o uşoară pizmă pe ziarişti (dispreţul afişat de unii nu e altceva, în fond, decât o manifestare a invidiei faţă de statutul ziaristului), să nu le sară la gât, rupându-i în bucăţi…

Read the rest of this entry »

Poate e cazul s-o punem ( ) de o întâlnire între presari şi bloggeri. Am discutat ideea asta cu Ciprian(e a lui), am întors-o pe toate părţile şi am ajuns la concluzia că ar fi bine, 1. dată fiind starea de adversitate dintre părţi şi 2. lucrurile au o şansă de a se îndrepta prin dialog.

Pentru cei din presă, discuţia ar fi interesantă cel puţin pentru că unul din subiecte sună aşa: bloggerii fac şi ei parte din presă – au ba?

Bloggerii nu au nevoie de argumente ca să vină, ştiute fiind nemulţumirile lor faţă de presă – oameni buni, de ce nu puneţi link-uri când luaţi de la noi?

Read the rest of this entry »

Foto: Adevărul de Seară - Oradea

Ploaie torenţială, rupere de nori timp de aproape o oră. S-a întâmplat marţi (trei ceasuri rele), 11 august, la Oradea. Dacă n-aş fi văzut cu ochii mei urgia (eram în casă şi priveam pe geam, uluit), dacă aş fi auzit doar de la alţii (care au fost pe stradă, pe jos sau în maşină), aş fi zis că se exagerează. Cum, apă până la genunchi pe străzi? Intersecţii blocate ore în şir, maşini de pompieri împânzind oraşul? Aş, a fost doar o ploaie trecătoare de vară…

Cum să cred că întregul oraş a fost pur şi simplu inundat, când presa de a doua zi aproape că n-a suflat o vorbă? Cea mai teribilă ploaie a ultimilor 10 ani? Aproape 60 de litri pe metru pătrat?

Cea mai mare cantitate de apă căzută într-o oră, în ultimii 10 ani a fost înregistrată în după-amiaza zilei de ieri, 11 august: 58,8 l/mp. Întreaga cantitate înregistrată pentru ziua de ieri a fost de 65,6 l/mp, de aproape patru ori mai mare decât cantitatea-record din 27 mai 2007, când s-au înregistrat doar 17,2 l/mp (în comparaţie, în întreaga luna mai a acestui an s-a înregistrat o cantitate totală de precipitaţii de 13,3 l/mp). (din Comunicatul Primăriei Oradea) 

Atunci de ce nu a fost a doua zi pe prima pagină a ziarelor locale? (doar Jurnal bihorean a bâiguit ceva)

N-am nicio dovadă a dezastrului.  Unde a dispărut subit toată apa asta, că a doua zi dimineaţă – nici urmă, nicăieri. Parcă a intrat în pământ… 

Nici măcar bloggerii din Oradea n-au scris mare lucru. Doar câteva poze, şi vagi mormăieli despre ”o rafală sănătoasă de ploaie“.

A trebuit să vină comunicatul Primăriei ca să afle şi presa locală că Oradea a fost timp de câteva ceasuri o atracţie turistică de talia Veneţiei. Şi că autorităţile s-au luptat cu puhoaiele pe tot parcursul serii de marţi, până a doua zi dimineaţa.

Iar eu mă miram ieri că Ilie Bolojan a venit la Primărie arătând ca un zombie.

P.S.: Presa de azi – după ploaie, chepeneag!

Mass-media figurează pentru prima oară în Barometrul Global al Corupţiei 2009, lansat azi de Transparency International,  intrând pe locul cinci, alături de partidele politice, sistemul legislativ, Parlament, justiţie şi mediul de afaceri. Creşterea percepţiei negative a publicului asupra mass-media s-ar datora politicilor editoriale vizibil partizane.

Asta o fi percepţia, nu zic nu, dar e o prostie. Corupţia în mass-media, manifestată prin partizanat politic, înseamnă de fapt pur şi simplu lipsă de profesionalism. De ce spun asta? Fiindcă, dacă s-ar întâmpla o minune şi mass-media de la noi n-ar mai fi “coruptă”, nu s-ar vedea nicio schimbare. Ziariştii noştri şi-ar scrie la fel de neprofesionist articolele ca în prezent: fără precizarea surselor, cu informaţii lacunare, după ureche şi fără a da şi părerea părţii adverse. Şi nu cred că ar fi “corupţia” de vină pentru una din metehnele de care suferă presa noastră, aproape în totalitate: comentariile gazetarilor în articolele informative – şi încă prezentate drept fapte.

Un ultim argument: dacă presa ar fi profesionistă, cititorii nu şi-ar da seama atât de uşor că e coruptă…

PS: Despre asta e vorba – Cod pentru evitarea tâmpeniilor jurnalistice