Florin Ardelean

florin.ardelean@tvs.ro

Mă surprind, în această amiază de duminică stereotipă, tentaţiile cu totul suspecte ale distinsului blogger Alexandru Seres. Ştiu, a mă lua de el, gazda atât de amabilă a textuleţelor mele, este echivalent cu a-mi scuipa amfitrionul la rădăcina nasului, tocmai când mă întreabă dacă mi-au picat bine icrele negre. În plus, îmi mai pun în cap, o dată, cohorta vibratilă a comilitonilor domniei sale, într-ale ziaristicii de internet. Fie, ingratitudinea este indiciul rebeliunilor împotriva complicităţii de protocol.

Alexandru Seres se simte obligat să constate superioritatea presei online în faţa celei tipărite. Dacă enunţul venea din partea unui exaltat într-ale comunicării de tip sms ori messenger, nu mă deranjam. Stuporile juvenile trebuiesc mai degrab’ încurajate, tocmai pentru că presupusele interogaţii ale unui viţel în faţa unei porţi nou-nouţe sunt infinit mai fertile decât meditaţiile unui bou dedat studiului pe care l-a avut ţesala în istoria higienei de staul. Primul argument invocat de amicul meu, ţine de un mit al modernităţii: el extrage superioritatea online, în dauna unui Gutenberg cu totul inactual, pe baza unei calităţi evidente – rapiditatea. Presa electronică, iată!, este mult mai „nervoasă”, ea permite mesajului să fie aproape sincron cu evenimentul la care se referă. Practic, specialiştii în comunicare discută de multişor despre faptul că mesajul anticipă deja un lucru, mass-media fiind un formidabil factor de presiune asupră realităţii virtuale. Dar tocmai această rapiditate provoacă, exact prin randamentul pe care informaţia difuzată o are asupra mulţimii receptorilor, o manipulare de-o perversitate diabolică. Cel mai sfruntat, dar şi credibil se minte „live”. În mustul evenimentului, câtă vreme semnificaţiile şi angrenajul unui fenomen în derulare nu se disting, minciuna se deghizează în spontaneitate, iar interesul ascuns în spirit de observaţie. Înghiţim totul pe nemestecate, halim, ne îmbuibăm şi vomităm zilnic imense cantităţi de informaţie, fără a avea răgazul să ne dezmeticim şi să punem întrebări elementare: la ce ne folosesc toate acestea? Cine ne zoreşte din spate? De ce galopăm printre nimicuri sforăitoare? Rapiditatea actului de comunicare este invers proporţională cu accesul la înţelegere, cu profunzimea şi limpezimea a ceea ce tocmai cunoaştem, nu din experienţa noastră, ci vicarial – mijlocit de „profesionalimul” şi „dezinteresul” comunicatorilor. Viaţa noastră este, tot mai evident, un imens ciclon al efemeridelor. Furtunile de ştiri ne mătură zilnic, precum valurile unui tsunami, spălând informaţiile reziduale de ieri-alaltăieri, şi păstrându-ne într-un imediat, pe cât de superficial, pe atât de frivol. Mărturisesc aici, dragă Shery, că tocmai rapiditatea pe care o lauzi este coşmarul ce va învălui încet, dar sigur, comunicarea. Vom avea, nu peste mult, nostalgia zăbavei. Speriat, gândul se va opri, o clipă, într-o clandestinitate periculoasă, pentru a căuta să desluşească, tot mai incongruent, ce e acela un gând. Patrule înarmate vor veghea ca umanoizii să fie la curent cu ultimele noutăţi (sic!) ale unei lumi schizoide, în timp ce cărvunarii reveriilor mentale vor fi căutaţi şi în gaură de şarpe.

De altfel, ecruisajul reflexiv pe care îl provoacă superioritatea online, pe care tocmai o pustulezi, mi-a fost evocat recent, citind unele mesaje la textele mele, „semnate” de inşi cu o identitate mai fluidă decât mercurul. Poate asta mă face să nu cred în insurgenţa pululativă a comunicării online. Dimpotrivă, rămân vetustul scutier al aristocratei litere de tipar.

1. E mai rapidă (din motive evidente)
2. Are mai multe informaţii (nu există limită de spaţiu)
3. Manipulează mai puţin (fiindcă e imediat sancţionată de vizitatori, la comentarii)
4. Are posibilitatea de a se corecta mai uşor (nu mai e nevoie de erate)

 Fie şi din aceste motive, devine limpede că viitorul e (tot mai) online (aştept şi alte argumente).