A durat ceva, dar cred că a meritat aşteptarea. Site-ul Bihoreanului se numeşte de azi eBihoreanul şi arată mult mai bine decât cel al Media Pro. Băieţii fiind pe cont propriu, au nevoie de sprijinul cititorilor. Eu le urez succes şi promit să-i vizitez zilnic!

PS: În plus, acum îi găsiţi şi pe twitter http://twitter.com/Bihoreanul

Have fun!

Cea mai bună pagină întâi de azi. Oricum o întorci, e tot aia. Păcat că nu sunt şi procentele interşanjabile.

Unde duce campania anti-presă a lui Băsescu? La asta:

De asta e periculos Băsescu. Nu că ar fi dictator, ci fiindcă produce efecte asupra opiniei publice prin care se creează premizele dictaturii.

Prefer o presă mincinoasă, ipocrită, laşă şi coruptă – decât deloc.

Aşadar, Cristina pune de o bombă jurnalistică, remarcând că, la sosirea lui Boc pentru inspecţia şoselei de centură, Selina îşi scosese o droaie de utilaje, asfaltând de zor, deşi temperatura era sub 10 grade – ceea ce, după părerea expertei în asfaltări de la Crişana, este total nerecomandat. Şi de-abia plecă premierul, că Beni Rus îşi strânse utilajele, lăsând lucrările de izbelişte, ne spune puşcaşa Cristina, mai trăgând o salvă, de răsună valea Peţei: cu siguranţă lucrările nu vor fi terminate la timp, Selina găsindu-şi pretext în vremea ploioasă.

Ce e de râs aici? Simplu, după cum puteţi citi şi într-un alt articol, tot de săptămâna trecută, dar de astă dată în Jurnal bihorean: Selina foloseşte mixtură asfaltică specială, care se poate turna şi la zero grade. Însă pe ploaie – o ştie orice ageamiu în ale asfaltării – nu se poate turna, că se duce naibii mândreţe de şosea de centură. Aşadar a fost nevoie de două ziare ca să aflăm 1. ce prostii a mai făcut Selina şi 2. ce prostii a mai scris Cristina. Adevăr grăieşte vorba din popor: “Ca românu’ nu-i niciunu/Unde-s doi putea fi unu’!”…

PS: Spre deosebire de C.P., nu am niciun amic, rudă sau cunoscut care să învârtă afaceri în construcţii. Şi nici măcar nu-l cunosc pe Beni Rus…

Care e mai bună? Eu o prefer pe cea a Cotidianului, chiar dacă modul de abordare a fenomenului politic pe care l-a impus Cornel Nistorescu mi se pare pe alocuri deplasat. Pagina 1 de azi e un bun exemplu pentru felul în care ar trebui să procedeze presa noastră pentru a atrage cititorii. Metoda e copiată din presa occidentală, dar funcţionează.

1. Află mereu primul ce e cu adevărat interesant prin urbe.

2. Critică fără cruţare, dar totdeauna pe baza unor informaţii verificate la sânge.

3. Pune întrebări inteligente, cu schepsis, nu din cele la care răspunsul a fost dat deja.

4. Scrie doar despre lucruri de maxim interes şi nu bate câmpii cu graţie.

5. Nu omite informaţiile care nu îi convin ca să iasă articolul după cum vrea muşchii lui (sau ai şefului).

6. E mereu inspirat şi are oroare de texte tip proces-verbal.

7. Menţionează întotdeauna sursele şi nu suge informaţii din deget.

8. Nu scrie niciodată despre ceea ce i se pare, doar despre ceea ce este.

9. Are gramatica limbii române la degetul mic şi scrie foarte îngrijit, cu stil.

10. Scrie cu conştiinciozitate pe blog şi e foarte activ pe Twitter.

PS: Excepţiile (recunosc, cam numeroase) confirmă cele de mai sus.

RT-urile (re-tweet, adică reluarea mesajului, asemeni share-ului în Facebook) au apărut în urma unor mesaje ca “Să scăpăm oraşul de gunoaie! Inclusiv de gunoaiele care fac mizerie pe stradă” sau “Amenda pentru o ţigară aruncată pe jos – 500 lei. ORADEA NU E O SCRUMIERĂ!”. Acestea au fost multiplicate de sute de ori, putând fi citite pe mii de conturi ale utilizatorilor Twitter. Alţii au transmis mesaje de susţinere a campaniei, ori felicitări pentru primar.

La conferinţa de presă de ieri, în cadrul căreia a fost lansată campania pentru curăţenia oraşului, primarul Oradiei a fost întrebat de un ziarist cum se face că, deşi campania începe în 23 septembrie, nu există încă nicăieri vreun semn al anunţatei campanii publicitare. Semn că presa pricepe greu că o campanie înseamnă în primul rând comunicare – iar conferinţa de presă de ieri a fost parte a acestei campanii. Şi mai greu înţeleg ziariştii că, de când pe Internet au apărut platformele web 2.0, niciun comunicator nu mai poate neglija comunicarea online. Succesul lui Bolojan pe Twitter (iar de azi, şi pe Facebook) demonstrează nu doar că într-adevăr campania de comunicare a început pe 23 septembrie, ci şi că metodele neconvenţionale pot la fel de eficace ca şi cele tradiţionale. Mai ales că nu costă nimic!

Cu acest prilej am remarcat însă că presa orădeană are o problemă, de care nu pare conştientă: nu utilizează Twitter-ul (cu excepţia a vreo doi-trei ziarişti). În condiţiile în care, prin alte părţi, gazetarii au început din plin să folosească această reţea socială (vezi revoluţia din Moldova), ai noştri par să fi rămas încă în Evul Mediu.

În numărul dedicat celor două decenii de presă postdecembristă, cu tema: Presa – creşte sau decade?, nu prea găsim un răspuns direct la această întrebare. În articolul scris de Ioana Avădani, aflăm în schimb de unde provine impresia că presa de la noi acordă tot mai puţină atenţie regulilor meseriei şi deontologiei.

… industria de mass-media vede în etică şi profesionalism un moft care face rău la profit”

afirmă, cu multă îndreptăţire, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, făcând referire la faptul că presa românească  (generalizez, dar uneori nu strică) evită să adopte măsuri de autoreglementare fiindcă acestea i-ar subţia veniturile (inclusiv cele ilicite).

Nu e vorba deci de faptul că ziariştii n-ar cunoaşte regulile după care se face presa, sau că ar ignora codurile etice ale meseriei de jurnalist, oricare ar fi ele (sunt o mulţime, dar toate spun în fond acelaşi lucru). Pur şi simplu acestea îi incomodează, scopul principal fiind, în majoritatea cazurilor, nu informarea publicului, cu reflectarea onestă şi cu maximă obiectivitate a adevărului factual, ci umflarea propriilor conturi. De aici rezultă o situaţie pe care Avădani o scoate în evidenţă cu mare acuitate:

Nu există în presa din România nici un stimulent pentru a fi “bun” ca jurnalist. Nu eşti mai apreciat, nu eşti mai bine plătit, nu te priveşte lumea cu mai mult respect pe stradă.”

Cu alte cuvinte, ziaristul nu are nici un motiv să fie cu adevărat ziarist.  Nici financiar, nici moral. De ce ar fi atunci un bun profesionist tocmai el, într-o “societate fără prinţipuri, carevasazică că nu le are”?

S-ar zice, uneori, că, pentru gazetele noastre, România întreagă a devenit fapt divers. Nu e nici măcar vorba de o supremaţie a ţaţelor. Ţaţa poate ajunge la o oarecare anvergură, ca “divina ţaţă” a lumii mateine. E vorba doar de un joc la preţuri mici, de colportaj mărunt, de prost gust. Articlierii de duzină seamănă cu o liotă de căţei nervoşi, gata să alerge lătrând după fiecare căruţă care trece pe uliţă.

PS: Voi reveni curând asupra acestui număr al Dilemei vechi despre cele două decenii de presă liberă din România.

Am subscris şi eu  la ideea lui Ciprian (căruia i se datorează ideea întâlnirii) că nu trebuie să pornim de pe poziţii de adversitate, ci să avem o discuţie constructivă. Desigur că nu am putut evita reproşurile, acuzele. În fond, trebuia să ne spunem nemulţumirile unii faţă de alţii, ca să vedem ce pretenţii are fiecare de la celălalt. Cu pretenţiile au fost mai mult bloggerii, cu vechea lor problemă a linkurilor, pe care ziariştii nu le pun în articolele lor online. Cred că mesajul a fost înţeles, chiar dacă nu întotdeauna ziariştii sunt de vină pentru lipsa acestora (fie nu postează ei, fie politica ziarului/trustului nu o permite).

Până la urmă, după ce a fost întoarsă pe toate părţile, problema a fost tranşată astfel: neticheta spune că trebuie să pui link, fie pentru a indica sursa informaţiei, fie pentru că aşa e frumos, etic, elegant.

“Românul online e prost”

De altfel o bună parte a neînţelegerilor s-a datorat situării diferite a celor două “tabere” faţă de jurnalismul online. Presa încă mai are (cel puţin o parte a ei) reflexul de a scrie pentru tipar, nu pentru online, astfel că nu acordă aceeaşi atenţie exigenţelor internetului. Bloggerul gândeşte şi acţionează permanent în virtual, nu are deadline-uri, plus că are impresia că dispune de o libertate ale cărei limite şi le stabileşte singur; problema e că transferă involuntar propriile  exigenţe asupra ziaristului, enervându-se dacă acesta nu se conformează. De aici şi izbucnirile sale pe blog la adresa presei, pe care o acuză de reacredinţă, lene, ba chiar de ipocrizie şi furt (atunci când nu e dat drept sursă a unei ştiri pe care el a dat-o primul).

Pe de altă parte, nici ziaristul care nu foloseşte instrumentele pe care le oferă internetul nu are vreo scuză. Din moment ce, in calitate de ziarist, se presupune că trebuie să se informeze în permanenţă, e inacceptabil să nu folosească RSS feed-ul, sub forma Google Reader, spre exemplu. De aici discuţia a ajuns inevitabil la utilizarea surselor, cu obligativitatea verificării informaţiilor. A reieşit până la urmă că adesea nici unii, nici alţii nu-şi prea verifică informaţiile, dându-le pe goarnă cât mai repede, din dorinţa de a fi primii. Şi o dau în bară cu toţii, bazându-se pe zvonuri sau pe informaţii parţiale – care până la urmă se dovedesc false. Şi-atunci se naşte inevitabil o întrebare legitimă: ce-l mai deosebeşte pe ziarist de blogger?

Bloggerul se comunică pe sine, ziaristul – pe ceilalţi

Sigur că mai toţi bloggerii doresc să obţină recunoaştere socială, să beneficieze de credibilitatea şi autoritatea pe care ziariştii o dobândesc aproape automat, prin apartenenţa la un organ de presă, la un brand. Bloggerului îi e mai greu să-şi facă un brand: el este singur pe lume, eventual are câţiva prieteni care îl pun în blogroll, se învârte într-un cerc restrâns, are audienţă scăzută (atunci când nu e Zoso…). În plus, el se comunică cel mai adesea pe sine – blogul este, în fond, un jurnal online, nu-i aşa? Dar atât bloggerul, cât şi ziaristul fac acelaşi lucru: comunică. În calitate de comunicatori – fie că se comunică pe sine, fie pe ceilalţi – trebuie să cunoască foarte bine mijloacele de comunicare, atât pe cele stilistice, cât şi pe cele de ordin tehnic (câţi ziarişti cunoaşteţi care ştiu să uploadeze un video?). Lucru care se întâmplă mai rar şi care face diferenţa între un blogger/ziarist bun şi unul prost. La acest punct (desigur că am rezumat mult discuţiile), ne-am dat cu toţii seama că, în fond, între ziarişti şi bloggeri nu e mare deosebire. Pe lângă faptul că lucrează deopotrivă cu informaţii, pe care trebuie să le comunice profesionist, singurul lucru care le poate conferi credibilitate şi recunoaştere socială este profesionalismul. Pentru ziarişti, aceasta însemnă cunoaşterea şi respectarea regulilor jurnalistice şi a deontologiei, iar pentru blogger respectarea în primul rând a netichetei – cu toate că nici lui nu-i strică ceva din ştiinţa jurnalistului.

S-a mai vorbit despre multe altele (viitorul jurnalismului, care e online, nu-i aşa?), însă mă opresc aici. Concluzia ar fi că a meritat să ne întâlnim, am petrecut o seară agreabilă, cu discuţii interesante. Şi unii, şi alţii am aflat lucruri pe care nu le ştiam, sau de care nu eram conştienţi. Speranţa mea e că atât bloggerii, cât şi ziariştii au avut de câştigat. Măcar un plus de “awareness” faţă de celălalt.

PS: Pe când al doilea BlogPressMeet la Oradea?

*

Cine a mai scris:

http://www.thefua.ro/2009/deontologie-jurnalism-blogging-link-uri-si-alte-minuni-ale-tehnologiei/

http://strada-fermei.blogspot.com/2009/08/blogpressmeet.html

şi în limba maghiară: http://blog.roon.ro/blogosz/2009/08/29/bpm/

RELATED POSTS:

BlogPressMeet Oradea: Bloggeri şi jurnalişti online

Florin Ardelean: Blogul, manelizarea comunicării?

Pentru cei din presă, discuţia ar fi interesantă cel puţin pentru că unul din subiecte sună aşa: bloggerii fac şi ei parte din presă – au ba?

Bloggerii nu au nevoie de argumente ca să vină, ştiute fiind nemulţumirile lor faţă de presă – oameni buni, de ce nu puneţi link-uri când luaţi de la noi?

Fiind eu cu fundul în două luntri (şi om de presă, şi blogger), vă propun să ne întâlnim vineri, 28 august, la ora 18, la Terasa Parc (fosta Promesse) de pe Republicii (lângă complexul Mercur). Voi invita personal câţiva ziarişti pe care îi ştiu că sunt serioşi. Ceilalţi să nu aştepte invitaţii speciale, ci să vină (vă puteţi anunţa, dacă aveţi chef, la comentarii).

LATER EDIT: Vă puteţi anunţa participarea şi pe vinsieu.ro

LATER EDIT2: Prima reacţie a presei: Bloggerii fac sau nu presă? (Adevărul de seară, 27 august)

PS1: Dacă aveţi suspiciuni în privinţa persoanei mele (având eu şi o anumită calitate pe lângă primărie), keep cool: primăria nu are niciun amestec în chestia asta (dovada: fiecare îşi plăteşte singur consumaţia!).

PS2: Ca documentare, vă invit să citiţi mai jos un document Active Watch, făcut public în luna mai. Se referă în special la televiziuni, atrăgând atenţia asupra riscului deprofesionalizării, dar are egală valabilitate şi pentru presa scrisă  (în cazul nostru, în special punctul 13 din apel).

APEL către jurnalişti, organizaţii profesionale, sindicate media, patronate

1. Zvonuri si Speculaţii. Nu prezentaţi sau comentaţi zvonuri ca informaţii şi ştiri. Introducerea de zvonuri în circuitul informaţional înseamnă validarea lor (in special atunci când sunt prezentate de canalele de ştiri).
2. Impostură. Promovaţi competenţa – promovaţi persoane relevante pe domeniile în discuţie, persoane pe care le recomandă CV-ul profesional, competenţa dovedită anterior, specializarea.
3. Comentatori de serviciu. Nu există nici ziarişti, nici politicieni multilateral-dezvoltaţi, cu competenţe şi capabili sa aducă informaţii pertinente pentru orice domeniu în discuţie.
4. Scenarişti versus Jurnalişti.Menţionaţi vizibil jurnaliştii şi demarcaţi-i de entertaineri, infotaineri, comentatori, analişti, editorialişti, ghicitori sau scenarişti. Nu amestecaţi categoriile. Pentru invitaţii permanenţi sau cvasi-permanenţi, postaţi online CV-urile lor şi menţionaţi dacă pentru prestaţia de analiză televizată sunt remuneraţi şi de către cine.
5. Angajaţi. Precizaţi relaţia invitatului cu persoana sau subiectul dezbătut (avocat, ziarist angajat, partener de afaceri etc.).
6. Judecători. Sprijiniţi separaţia puterilor în stat, nu vă erijaţi în judecători, nu faceţi presiune asupra instanţelor să ia o anumită decizie.
7. Investigaţie. Criticaţi administraţia bazându-vă pe fapte, documente, situaţii concrete, prin materiale de investigaţie jurnalistică bine documentate.
8. Abuzuri. Reclamaţi abuzurile de orice fel împotriva ziariştilor, de la abuzuri fizice la cenzura în interiorul redacţiei.
9. Campanii. Refuzaţi campaniile de presă impuse de interesele financiare, politice sau de altă natură ale patronului.
10. Autoreglementare. Întăriţi organizaţiile profesionale, ca actori distincţi în piaţa media (asociatii jurnalistice, sindicate, patronat etc.). Dacă breasla nu se autoreglementează, atunci politicienii vor încerca să intervină din exterior.
11. Agenda-setting.Promovaţi mai multă diversitate în subiectele prezentate. Nu lăsaţi politicienii să vă impună zilnic agenda şi subiectele pe care să le discutaţi şi rediscutaţi la nesfârşit.
12. Echilibru versus panică. Evitaţi folosirea imaginilor cu potenţial de a induce panica în rândul populaţiei. Prezentaţi un discurs echilibrat! Mai ales, în cazul relatărilor despre producerea catastrofelor naturale. Fără atitudini grave, întrebări alarmante şi irelevante, fără imagini ce promovează panica atunci când ilustraţi un subiect.
13. Informaţii fără atribuirea sursei.Precizaţi sursa informaţiilor citate de pe Internet.

ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie

Foto: Adevărul de Seară - Oradea

Ploaie torenţială, rupere de nori timp de aproape o oră. S-a întâmplat marţi (trei ceasuri rele), 11 august, la Oradea. Dacă n-aş fi văzut cu ochii mei urgia (eram în casă şi priveam pe geam, uluit), dacă aş fi auzit doar de la alţii (care au fost pe stradă, pe jos sau în maşină), aş fi zis că se exagerează. Cum, apă până la genunchi pe străzi? Intersecţii blocate ore în şir, maşini de pompieri împânzind oraşul? Aş, a fost doar o ploaie trecătoare de vară…

Cum să cred că întregul oraş a fost pur şi simplu inundat, când presa de a doua zi aproape că n-a suflat o vorbă? Cea mai teribilă ploaie a ultimilor 10 ani? Aproape 60 de litri pe metru pătrat?

Cea mai mare cantitate de apă căzută într-o oră, în ultimii 10 ani a fost înregistrată în după-amiaza zilei de ieri, 11 august: 58,8 l/mp. Întreaga cantitate înregistrată pentru ziua de ieri a fost de 65,6 l/mp, de aproape patru ori mai mare decât cantitatea-record din 27 mai 2007, când s-au înregistrat doar 17,2 l/mp (în comparaţie, în întreaga luna mai a acestui an s-a înregistrat o cantitate totală de precipitaţii de 13,3 l/mp). (din Comunicatul Primăriei Oradea) 

Atunci de ce nu a fost a doua zi pe prima pagină a ziarelor locale? (doar Jurnal bihorean a bâiguit ceva)

N-am nicio dovadă a dezastrului.  Unde a dispărut subit toată apa asta, că a doua zi dimineaţă – nici urmă, nicăieri. Parcă a intrat în pământ… 

Nici măcar bloggerii din Oradea n-au scris mare lucru. Doar câteva poze, şi vagi mormăieli despre ”o rafală sănătoasă de ploaie“.

A trebuit să vină comunicatul Primăriei ca să afle şi presa locală că Oradea a fost timp de câteva ceasuri o atracţie turistică de talia Veneţiei. Şi că autorităţile s-au luptat cu puhoaiele pe tot parcursul serii de marţi, până a doua zi dimineaţa.

Iar eu mă miram ieri că Ilie Bolojan a venit la Primărie arătând ca un zombie.

P.S.: Presa de azi – după ploaie, chepeneag!

Asta o fi percepţia, nu zic nu, dar e o prostie. Corupţia în mass-media, manifestată prin partizanat politic, înseamnă de fapt pur şi simplu lipsă de profesionalism. De ce spun asta? Fiindcă, dacă s-ar întâmpla o minune şi mass-media de la noi n-ar mai fi “coruptă”, nu s-ar vedea nicio schimbare. Ziariştii noştri şi-ar scrie la fel de neprofesionist articolele ca în prezent: fără precizarea surselor, cu informaţii lacunare, după ureche şi fără a da şi părerea părţii adverse. Şi nu cred că ar fi “corupţia” de vină pentru una din metehnele de care suferă presa noastră, aproape în totalitate: comentariile gazetarilor în articolele informative – şi încă prezentate drept fapte.

Un ultim argument: dacă presa ar fi profesionistă, cititorii nu şi-ar da seama atât de uşor că e coruptă…

PS: Despre asta e vorba – Cod pentru evitarea tâmpeniilor jurnalistice